Cuviosul Agapie de la Schitul Colciu şi cei dimpreună cu dânsul patru cuvioşi

Cuviosul Agapie a viețuit ca monah la schitul vatopedin Colciu, alături de Bătrânul său. După G. Smirnakis, regiunea a fost numită astfel după numele Bătrânului Cuviosului Agapie, monahul isihast Koletios[1]. Coborând odată pe malul mării pentru oarecare însărcinare, Cuviosul a fost luat rob de piraţi. Sfântul Nicodim Aghioritul scrie că cei care l-au răpit pe cuvios erau sarazini şi că Sfântul i-a convins să-şi schimbe viaţa şi i-a botezat[2]. Alţi autori menţionează că răpitorii erau turci şi că l-au vândut ca rob unui turc nemilos, care l-ar fi ţinut legat în lanţuri vreme de doisprezece ani încheiaţi, folosindu-l la munci grele[3].

Cuviosul Agapie. Detaliu de pe racla Cuviosului Evdochim, 1849

Ca loc al robiei sale este menţionată Magnesia. În ciuda asprimii stăpânului său, cuviosul muncea cu râvnă şi conştiinciozitate. O ruga, însă, în toată vremea pe Maica Domnului să-l scape. Cu ajutorul ei a fost eliberat în mod minunat, întorcându-se la Bătrânul său. Când acela auzit toate câte suferise ucenicul său, l-a povăţuit să se întoarcă la stăpânul său, spunându-i că nu era corect să fugă fără consimţământul acestuia, de vreme ce fusese cumpărat. Făcând ascultare, Cuviosul s-a întors la locul robiei sale, povestind stăpânului său toate câte se întâmplaseră şi ce sfat primise din partea Bătrânului. Acela, uimit de sinceritatea, ascultarea, devotamentul şi conștiinciozitatea Sfântului, a dorit să afle mai multe despre credinţa creştină, dorinţă pe care Sfântul i-a îndeplinit-o pe dată, cu multă râvnă. Alături de stăpânul său, i-a catehizat şi pe cei doi fii ai aceluia. Toţi trei au cerut, apoi, să fie botezaţi creştini şi l-au urmt pe Cuviosul Agapie la Schitul Colciu[4].

La Schit, cei trei au fost tunşi monahi şi, până la fericita lor adormire întru Domnul, au dus o viaţă cuvioasă[5]. Vremea nevoinţei lor nu se cunoaşte cu amănunțime.

Cuviosul Agapie și cei împreună cu dânsul. Icoană portabilă contemporană

Slujbe spre cinstirea acestor cinci sfinţi au compus monahul Gherasim Mikraghiannanitul şi H. Búsias[6].

Cei cinci cuvioşi sunt cinstiţi împreună pe întâi martie.

[1] Smirnákis G., To Ághion Óros, Ághion Óros, 1988, p. 451.

[2] Nikodimos Aghioritis, Synaxaristis, t. 4, p, 16.

[3] Arhim. Langhís Mathaios, O Mégas Synaxaristis tīs Orthodoxou Ekklisías, t. 3, Athīnai, 1973, p. 31.

[4] Martzélos G., Oi Ághioi tīs Monís, Ierá Megísti Moní Vatopedíou, t. I, Ághion Óros, 1996, p. 98-117.

[5] Proskynitário I. M. M. Vatopedíou, Ághion Óros, 1993, p. 69. Eortológhion tīs Orthodoxou Ekklisías, p. 66. Nikodimos Aghioritis, Asmatikī Akoluthía tōn Osíōn Patérōn imṓn tōn en tō Aghionýmō Órei tou Áthō dialampsántōn, Katunákia Aghíou Órous, 1986, p. 137.

[6] Arhim. Langhís Matheos, O Mégas Synaxaristis tīs Orthodoxou Ekklisías. Busias M.H., Akoluthía tou Osíou Theofórou patrós īmṓn Agapíou tou en tois oríois tou Vatopedíou askísantos metá tīs synodías autou, Athīnai, 1991 (inedită).

Sursa: Monahul Moise Aghioritul, Sinaxarul vatopedin, Sfânta Mănăstire Vatopedi, 2007