Experiența Bisericii Ortodoxe: Icoanele și Biserica

Bătrânul Efrem Simonopetritul

Duminica Ortodoxiei a fost rânduită de Sfinții Părinți pentru a-i întări pe credincioși în credința ortodoxă, pentru a-i lumina pe toți cei ce duc lupta cea duhovnicească, pentru a-i păzi de ereziile mai vechi sau mai noi și a le arăta singura cale dreaptă pe care se cuvine să o urmeze ca să se mântuiască; este calea Adevărului pe care de veacuri Biserica noastră ortodoxă o urmează neabătut.

Vom vedea, așadar, care este înțelesul praznicului de azi, vom cerceta importanța sfintelor icoane și la sfârșit vom vedea ce este Biserica și Ortodoxia. Iubiți frați, Întemeietorul și Capul credinței noastre, Iisus Hristos, arată că porțile iadului nu vor birui Biserica, iar ucenicul Său cel iubit întărește: ”aceasta e biruința care a biruit lumea, credința noastră” (Ι Ioan 5:4). Vedem cât de adevărate s-au dovedit cuvintele acestea! Câte prigoane nu a suferit și suferă Biserică de 21 de veacuri, câte chinuri, martirii și batjocoriri cumplite, câte ocări și calomnii nu primește Biserica? Dar și câte trădări, nerecunoștință și necredință chiar din partea creștinilor. Vrăjmași înăuntru și vrăjmași în afară, dezbinări și schisme, înșelări și erezii. Dușmanii fac eforturi disperate de a șterge Biserica de pe fața pământului. Însă Biserica a rămas și dăinuie, ieri și mâine, aceeași acum și în veac. Biserica biruiește, trăiește și triumfă, rămâne neclintită, curată și neîntinată, pentru că temelia ei este Iisus Hristos. De El s-au strivit toți prigonitorii, toți luptătorii împotriva Bisericii. Biserica lui Hristos este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. ”Și Împărăția Lui nu va avea sfârșit” (Lc 1:33). Biserica biruiește și triumfă numai prin Cruce și Înviere.

Iubiți frați, prăznuirea de azi a fost consacrată în anul 843 în amintirea restabilirii cultului sfintelor icoane care s-a făcut de către împărații Constantinopolului Mihail și mama sa, Theodora, pe timpul Patriarhului Constantinopolului Metodie, care după lupte martirice până la sânge în apărarea sfintelor icoane, a fost așezat patriarh la vârsaă de peste 100 de ani. Sfântul Sinod al VII-lea Ecumenic, prin Sfinții și de Duh purtătorii Părinți a enunțat clar dogma despre sfintele icoane, având ca deviză cuvântul: ”Închinarea sfintelor icoane este una veneratoare și trece la prototip”.

Să vedem acum ce sunt icoanele și care este însemnătatea lor în viața noastră. Sinodul VII Ecumenic spune că ”icoana este aducere aminte de prototipuri și ridicare către acestea”. Cu alte cuvinte, când avem o icoană, această icoană în realitate nu numai că ne amintește de prototip, ci ne și ridică la el, de asemenea coboară la noi însuși prototipul, aduce în mintea și inimile noastre pe sfinții pe care îi avem în față, icoana ne vorbește, ne propovăduiește, ne învață, ne luminează, ne ajută să îi imităm pe sfinți și pe Dumnezeu. Ținând în mâini o icoană, ”ținem – spunea Gheronda Emilianos – ca într-un artofor pe Însuși Hristos”. Când avem icoana, îl avem pe cel închipuit în icoană, când am în față o icoană înseamnă că Îl am în față pe Însuși Hristos, pe Maica Domnului sau pe Sfântul reprezentat. Pentru că Sfinții în viața lor pământească erau plini de Duhul Sfânt, harul se odihnește și în icoanele lor, așa cum se odihnește și în sfintele lor moaște. Astfel, icoana este prezența vie a lui Hristos care este ”minunat întru Sfinții Săi”. Și astfel se transmite harul credincioșilor care se închină la ele. Prin harul lui Dumnezeu, Sfântul zugrăvit în icoană vine la noi într-un mod cât se poate de real, tainic și de nepriceput pentru mintea omului secularizat, dar binecunoscut creștinilor. Așadar, când vedem icoanele, când ne închinăm la ele, știm că icoana este o teologie, o revelație a lui Dumnezeu în fața ochilor noștri păcătoși. Astfel se adeverește cuvântul care zice: ”Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). În toate zilele Domnul este cu noi. De asemenea, icoana este descoperirea tainei Bisericii, este Ortodoxia vie și prezentă. Când ne închinăm la icoane cu credință, trăim în spațiul Bisericii. Ce măreție, ce taină ascund sfintele noastre icoane! Dacă ar fi biruit iconoclasmul, dacă nu am fi avut sfintele icoane, ar fi însemnat că nu credem în dragostea lui Hristos care ne îconjură, ar fi însemnat că nu credem în dumnezeirea Lui. Existența sfintelor icoane adeverește că Hristos S-a arătat nouă, oamenilor, în trup. Altfel nu am fi putut avea comuniune cu Dumnezeu, Dumnezeu ar fi fost undeva foarte sus, iar noi aici, jos, precum viermii pământului.

Având credință și crezând în sfintele icoane, credem că Hristos este Dumnezeu, așa cum spune Sinodul VII Ecumenic și Sfinții Părinți. Trăim așadar cu Hristos și suntem uniți cu toți Sfinții, suntem mădulare ale cinstitului Trup al lui Hristos. Suntem credincioși Sfintei Biserici, pentru că cinstind sfintele icoane, cinstim persoanele reprezentate, stăm în fața lui Dumnezeu și ne închinăm Lui și suntem călăuziți către dragostea Lui. De aceea și se și săvârșesc în fiecare zi atâtea minuni prin sfintele icoane.

Aici aș vrea să vă spun următorul lucru, frații mei. Iată ce relatează o tradiție: în vremea când trăia Hristos, domnitorul unui mare oraș din Siria, Edessa, era unul pe nume Avgar. Și a aflat el despre viața pe are o ducea Hristos, despre minunile pe care le făcea, despre învățătura lui, și a fost vrăjit, dar în același timp vedea că evreii nu îl iubeau pe Hristos, se împotriveau Lui, vroiau să-L șteargă de pe fața pământului. Și acesta, cu inima lui bună – zice tradiția – a trimis o scrisoare lui Hristos și i-a spus: ”Tu ești învățătorul, spui adevărul și cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, pentru că acolo ești în pericol, vino aici la mine. O să te am lângă mine, te voi proteja, vei putea trăi și propovădui cum vrei tu. Vino să te apăr aici”. (…) A trimis chiar unul dintre pictorii și artiștii lui personali în Iudeea, ca să zugrăvească chipul lui Hristos. S-a dus acela în Iudeea, Îl urmărea pe Hristos oriunde mergea și stătea undeva departe ca să Îl picteze, dar nu reușea cu nici un chip să prindă chipul Lui și să-l înfățișeze pe hârtie, pentru că Hristos în continuu își schimba poziția. Nu era posibil să-L picteze Dar Hristos văzând dorul lui, ce a făcut la un moment dat? A luat ștergarul, S-a șters cu el pe față și imprimându-se chipul lui pe ștergar, i l-a dat ca să-l trimită lui Avgar dimpreună cu mulțumirile lui. Așadar, potrivit acestei tradiții, avem chipul lui Hristos pe icoană, lui Hristos Însuși ne închinăm și pe El slăvim.