Cuviosul Ierothei de la Schitul vatopedin al Sfântului Dimitrie (1762 – 9 aprilie 1814)

Viața pe scurt[1]

Fericitul Bătrân Ierothei ”a fost vlăstar și rod al vestitului Pelopones, anume de loc din Moreea, din eparhia sfințitului Corint, dintr-un sat numit Sylívena[2], de lângă râul care se învecinează cu eparhia Sfântului Kyrnítis”[3].

S-a născut în anul 1762[4], din Gheorghe și Malámo[5], părinți ”iubitori de Dumnezeu, iubitori de frați, de vecini, de săraci și milostivi”[6], ca cel de-al doilea lor fiu[7] și ”renăscut prin Sfântul Botez a fost numit Ioánnis”[8]. Biograful său nu ne furnizează, din păcate, mai multe informații despre vârsta copilăriei sale, însă amintește că ”era întru toate ascultător părinților săi, anume în toate câte trebuie să se supună copiii părinților lor”[9], precum și faptul că principala lui ocupație era păstorirea turmei pe care o aveau părinții lui, care erau agricultori și crescători de animale[10].

La vârsta de numai 9 ani, în anul 1771[11], ”se leapădă de lume și de cele din lume, de părinți, de rude, de prieteni, cunoscuți și de toată averea și de toate cele numite pline de veselie și dulci ale veacului prezent și deșert”[12]. Mama sa Malámo îl duce la Mănăstirea Sfântului Gheorghe Fenéon[13], unde îl încredințează unchiului său Macarie, care era și egumenul mănăstirii[14]. Motivul acestei afierosiri ”de la vârsta copilăriei” și aducerea micului Ioannis la viețuirea îngerească l-a constituit o minunată întâmplare care a avut loc în vremea când el păștea turma părinților săi. Anume, a fost salvat ”în chip minunat” de la o moarte sigură după ce a căzut în prăpastia Ávvoro[15]. Această întâmplare a cutremurat foarte profund sufletul mamei foarte credincioase, care atunci a făgăduit Maicii Domnului și Sfântului Gheorghe: ”Preasfânta mea Născătoare de Dumnezeu, ajută, și tu, Mare Mucenice Gheorghe, vino în ajutor și scapă-mi copilul, să nu-mi moară și ți-l voi aduce la mănăstirea ta, să se facă monah”[16], și: ”Preasfânta mea, ajută-mi, […], Sfinte al meu Gheorghe, ajută și tămăduiește-mi copilul și am să duc la bun sfârșit ceea ce am făgăduit”[17].

Acest lucru, deci, evlavioasa ”făgăduință” a acestei maici ”iubitoare de Dumnezeu și în același timp iubitoare a fiului ei”[18], chemarea tânărului Ioannis către ”meșteșugul însingurării”[19] și mai ales chemarea lui ”de către Dumnezeu”, l-a condus de la vârsta copilăriei la mănăstire ca să urmeze tradiția familiei, întrucât și bunicul lui era preot[20], dar și alți doi unchi ai săi erau ieromonahi[21].

La acea mănăstire și alături de unchiul său, Macarie, Ioannis a învățat carte din slujbele Bisericii, căci fiind fraged la vârstă nu apucase să facă prea multă carte, dar și pentru că atacurilor arvaniților erau foarte frecvente în regiune[22]. Viețuirea lui era pilduitoare. Egumenul, unchiul lui, dimpreună cu educația ”cea după lume” – pe care repede a asimilat-o, pentru că ”după fire era foarte inteligent și isteț”[23] – l-a învățat și ”buna rânduială a meșteșugului viețuirii cu Domnul”[24]; ”și crescând cu vârsta, părea râvnitor în toate și vrednic de laudă”[25]. La o vârstă relativ mică a fost hirotesit anagnost de un alt unchi al său, Mitropolitul Lakedaimoniei, Panáretos[26], iar mai târziu a fost tuns ca monah începător cu numele de Iosíf. Și-a asumat de asemenea și slujirile de ecleziarh și de citeț[27], la care se nevoia și ”a slujit […] cu multă grijă și râvnă cât a trăit unchiul său”[28].

Îndeletnicirile lui zilnice în biserică, părtășia cu părinții mănăstirii și studiul nevoințelor și muceniciilor Sfinților Bisericii Ortodoxe, îi stârnea admirație și străpungere a inimii lui Iosif și în același timp un dor înflăcărat de ”a urma viața și petrecerea lor”[29]. Dorul acesta se aprinde încă mai mult și îi arde inima când află în amănunt despre viața monahilor aghioriți de la un ieromonah al Mănăstirii Xenofont, care le-a vizitat mănăstirea. Atunci, fără să stea mult pe gânduri, pleacă pe ascuns din mănăstire cu un alt frate, având ca destinație Sfântul Munte[30]. Nu sosise însă pentru tânărul Iosif, încă ”imberb”[31], momentul potrivit pentru a veni la isihie și a se preda luptelor de nevoință ale petrecerii monahale athonite. Unchiul său, aflând de aceasta, ”trimite doi frați și îl ajung pe drum pe când trecea pe lângă satul numit Kastaniá, și l-au adus înapoi la mănăstire”[32]. A rămas în ascultare față de unchiul său până în anul 1782[33], când acesta din urmă ”și-a dat obștescul sfârșit, adormind întru Domnul”[34]. După slujba de înmormântare a unchiului său, a mai viețuit la mănăstirea Sfântului Gheorghe Feneón încă cinci ani[35], nevoindu-se întru toate virtuțile, ”chinuindu-și şi supunând robiei” (I Corinteni 9: 27) trupul cel stricăcios vreme de trei ani, lucrând la ”jugurile mănăstirii”[36].

Cugetul lui însă era îndreptat către deplina însingurare și ascultare; pe de o parte viața ”Stăpânului Hristos”[37], care l-a cutremurat, iar pe de altă parte viața Sfinților Ioan și Simeon cei nebuni pentru Hristos, care era lectura lui preferată[38], îl determină ca în cele din urmă să ia decizia de a pleca către ”locul cel mântuitor de suflete”[39] al Athosului, către ”Grădina Maicii Domnului”[40].

În anul 1787, la vârsta de 25 de ani[41], pleacă din Mănăstirea Sfântului Gheorghe din Morea, după 16 ani de ședere acolo[42] – dimpreună cu alți doi frați, care ”erau uniți în dragoste și aveau o înțelegere să nu se despartă sub nici un motiv”[43]. Prima lor oprire a fost Hýdra, unde găsesc corabie cu care să călătorească către Sfântul Munte[44]. Acolo vizitează mai întâi Sfânta Mănăstire Xiropotamou, unde Iosif ”închinându-se și sărutând Cinstitul și de viață făcătorul Lemn al Crucii celei purtătoare de viață și sfintele moaște care se află acolo și vorbind cu părinții de acolo, și-a veselit duhul primind puțină revigorare sufletească”[45]. Dorința lui de a se afla în Sfântul Munte se împlinise deja, însă grija lui cea mai serioasă era să găsească ”un om sfânt și duhovnicesc”[46] și să se predea desăvârșitei ascultări și tăierii voii proprii. Căutarea aceasta l-a condus la Protatosul din Karyes, unde, la o Chilie a Sfântului Spiridon găsești doi monahi frați după trup, pe Agathon și pe Gavriil, lângă care petrece aproape un an[47]; în acest interval este tuns monah stavrofor – la anul 1788, în vârstă fiind de 26 de ani[48] – și primește de la părinții aceia numele de Ilarion[49]. Pe durata șederii sale la Karyes îl cunoaște și pe Gheronda Partenie Skoúrtos, ”om cu adevărat sfânt și duhovnicesc în toate lucrările sale”[50], care a fost primul lui învățător și îndrumător în viața niptică și duhovnicească. La Chilia Sfântului Spiridon, Ilarion, lucrând ca rucodelie confecționarea de ”fesuri”[51] și studiind scrierea patristică numită Everghetinos, după cum i-a recomandat duhovnicul lui, Partenie[52], ”ajunge, odată cu trecerea timpului, la o înțelegere mai înaltă”[53].

Schitul vatopedin al Marelui Mucenic Dimitrie, Athos

Căutarea permanentă și dorul lui arzător după isihie, retragere, după deplină ascultare, tăiere a voii proprii și înfrânare îl conduc în continuare la Schitul Sfântului Dimitrie și anume la părintele duhovnicesc Dionisie cel din Siatista[54].

Alături de acest Gheronda purtător de Duh își găsește rostul vieții, hrănindu-se cu îndrumările și învățăturile lui duhovnicești și supunându-se întru toate ”ca o oaie la junghiere, încât și dacă l-ar fi trimis să se arunce în mare era gata să o facă”[55]. Acest binecuvântat Dionisie îl ”tunde” în schima mare ”pe 17 decembrie, în zi de duminică”, schimbându-i numele în Ierothei[56], în timp ce în anul 1790, în vârstă fiind de 28 de ani, este hirotonit ierodiacon la Schitul Sfântului Dimitrie de Arhiepiscopul Tesalonicului, Gherasim[57]; același Arhiepiscop îl hirotonește preot de ziua Odovaniei praznicului Botezului Domnului, pe 14 ianuarie, la Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe, ”cea numită Zografu”[58]. ”Și acesta a fost așezat făclie spre luminare și luminător a toată pliroma ortodocșilor”[59]. Ucenicia lui Ierothei pe lângă duhovnicul Dionisie este plină de clipe de înflăcărări și înălțări duhovnicești ale inimii tânărului monah către ”Ierusalimul cel ceresc”, fapt care, potrivit Apostolului, îl va face ”bărbat desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4: 13). Pe cei doi împreună nevoitori și împreună luptători în lupta comună împotriva vrăjmașului celui înțelegător îi va despărți doar adormirea lui Dionisie[60]. După cum era firesc, lipsirea de preaiubitul Părinte l-a amărât și l-a mâhnit foarte tare pe Ierothei și după ce a mai stat o vreme la Schitul Sfântului Dimitrie împreună cu fratele său, Filothei[61] – care se numărase deja în obștea lui Dionisie – a hotărât ”să se înhame din nou la iubita sa ascultare”[62].

Se duce atunci la noul Schit al Sfântului Pavel, unde se pune sub ascultarea lui Theofan, ”un părinte minunat și virtuos”[63], care viețuia acolo cu fratele său, Iacov[64]. Noi lupte și noi obstacole în ale nevoinței își asumă de-acum Ierothei, care, în afară de faptul că era ”cu adevărat o minune”[65] în lucrarea virtuții, a ascultării, răbdării și smereniei pe care o arăta Bătrânului, este de asemenea cel dintâi în lucrările pentru ridicarea unei biserici spre cinstirea ”Născătoarei de Dumnezeu și a Izvorului Tămăduirii”[66]. Însă răutatea ”diavolului celui răzvrătit și urâtor al binelui”[67] le insuflă ură și invidie confraților lui Ierothei, care prin tot felul de calomnii reușesc să îl alunge din schit[68]. Ierothei, mâhnit de cele întâmplate, pleacă și, după ce se sfătuiește mai întâi cu duhovnicul Anania Lazós de la Schitul Sfintei Ana, se instalează cu fratele său la o sihăstrie a Sfântului Onufrie care ține de Sfânta Ana mică[69]. Acolo se consacră cu desăvârșire studiului și rugăciunii, în timp ce faima lui începe să se răspândească pe la părinții din jur, care îl vizitează și se sfătuiesc cu el pe teme duhovnicești, folosindu-se foarte mult de pe urma învățăturii lui.

După o ședere de șase ani la această sihăstrie, pe care au renovat-o ”și deasupra porții au zugrăvit sfintele icoane ale Cuvioșilor Părinți Onufrie și Petru”[70], Ierothei, căutând încă mai multă nevoință și o viață încă mai aspră, se mută cu obștea pe o insulă pustie, Gioúra, unde trăiește într-o peșteră subterană desfătându-se de ”lipsa de grijă și de isihie”[71]. Pe Gioúra și pe celelalte insule pustii a trăit ”în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11: 38) vreme de un an și jumătate. Apoi, din pricina raidurilor tâlhărești ale corsarilor, s-a întors din nou în Sfântul Munte și a locuit pentru a doua oară la Schitul Sfântului Dimitrie[72]. Șederea lui acolo a durat aproape un an[73]. După acest interval de timp și, întrucât obștea lui crescuse deja, se instalează într-o chilie pe care o cumpără de la Sfânta Mănăstire a Sfântului Nicolae Stavronikita, anume Chilia Sfântului Onufrie[74].

Petrecerea cuvioasă a lui Ierothei, profunda cunoaștere a dumnezeieștilor Scripturi și a Sfintelor Canoane, precum și experiența în chestiunile duhovnicești îi îndeamnă pe mai-marii Sfintei Chinotite a Sfântului Munte să îl ”numească” duhovnic peste tot Sfântul Munte Athos[75]. Astfel, pe vremea Patriarhului Ecumenic Calinic al V-lea, este numit, în ciuda împotrivirilor sale, părinte duhovnicesc comun al Sfântului Munte, iar un an mai târziu, urmașul lui Calinic la Tronul patriarhal al Constantinopolului, Grigorie al V-lea, îi trimite ”mandat și epistolă”, numindu-l oficial pe această poziție de o importanță și o greutate duhovnicească specială[76]. Însă, pentru că ”nici un drept nu rămâne neocărât și necalomniat”[77], foarte capabilul Părinte duhovnicesc, Ierothei, este acuzat de un oarecare Ierodiacon Esfigmentul Ambrozie, care îl numește eretic și francmason, adăugând și acuzația că se împărtășește prea des cu Dumnezeieștile Taine și că și pe ucenicii lui și pe cei ce se spovedeau la el îi îndemna la aceasta[78]. Încercările, nu numai ale lui Ierothei însuși, dar și ale Sfântului Nicodim Aghioritul, de a-l convinge pe Ambrozie despre corectitudinea convingerilor lor și despre eroarea afirmațiilor lui, se dovedesc fără nici un rezultat. Ierothei este nevoit să se înfățișeze în fața Sinodului întâi-stătătorilor mănăstirilor Sfântului Munte pe 19 mai 1807, iar Sinodul îl declară în mod festiv nevinovat de toate acuzațiile, în timp ce, dimpotrivă, îl acuză pe acuzatorul lui, pe Ambrozie; în acest sens se publică ”apologia de dezvinovățire”[79], care se citește în Biserica Protatosului.

După toate acestea, Ierothei nu mai poate rămâne în Sfântul Munte. Ținând seama și de faptul că ”s-au înmulțit dările, iar cel ce nu aveau posibilitatea să plătească era nevoit să părăsească Sfântul Munte”[80], hotărăște să plece împreună cu obștea sa și să se instaleze pe o insuliță aflată vis-a-vis de Tríkkera, pe insula Alattás[81]. Acolo se instalează la Mănăstirea ”dumnezeieștii Schimbări la Față și a Sfinților 40 de Mucenici”[82], îndeletnicindu-se cu rucodelia, pe care Ierothei o vindea la Tesalonic sau la Lárissa pentru a-și face rost de bunurile necesare.

Desigur, inima lui Ierothei nu se liniștește cu această continuă întâlnire cu ”lumea din afară” și cu numeroasele călătorii, ”sau mai bine spus cu această neorânduială”[83]. Un episod care a avut loc în Lárissa devine motivul ca Ierothei și obștea lui să se apuce de cultivarea pământului, din care își asigură independența economică și ”cele necesare traiului”[84].

”Dar așa cum nu este cu putință să fugă cineva de paharul morții – după cum scrie în Viașă acest biograf al lui Ierothie – la fel nu este cu putință să se ferească cineva, cât timp trăiește, de diferitele ispite”[85]. Noile ispite ale lui Ierothei vin acum de la trikkerioți, dintre care unii vroiau ca mănăstirea ”să fie stăpânită de localnici”[86], iar alții ”de către Ierothei și de cei dimpreună cu el”[87]. ”Atunci, Ierothei, care avea darul înaintevederii și al străvederii, primind înștiințare despre ce urma să se întâmple și cunoscând intențiile arvaniților, părăsește zona, își ia obștea și cu două ambarcațiuni pleacă înspre Spétses”.

Plecarea Bătrânului duhovnic Ierothei din ”Muntele cu nume sfânt”, după care atât de fierbinte ”dorea și sfârșea sufletului lui” (Ps. 83: 2), fusese absolut necesară, în orice caz, și inevitabilă; ea a fost marcată pe de o parte de foarte dureroase ispite, ”după judecățile pe care Domnul le știe”, îngăduind să fie pusă la încercare înflăcărarea și credința lui neclintită, pe de altă parte a însemnat începutul lucrării de propovăduire și duhovnicească a preasfințitului părinte pe binecuvântatele insule ale Golfului Saronic, în Spétses, Póros și în special în Hýdra, unde ”a ajuns” în septembrie 1813[88], după o scurtă ședere în cele două insule menționate mai sus. Acolo, la Mănăstirea Prorocului Ilie, de el întemeiată în vremea apogeului său duhovnicesc, când spovedea număr mare de creștini, răspândea cuvântul lui Dumnezeu, și păstorea și catehiza pe cei aflați sub ascultarea sa și pe toți locuitorii insulei Hýdra, și-a predat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, într-o zi de joi, în anul 1814, după ce a trăit pe acest pământ 52 de ani”[89]. A lăsat ca testament alesei sale obști îndatorirea de a continua lucrarea pe care și-a asumat-o el și la desăvârșirea căreia năzuia cu atâta râvnă spre slava Dumnezeului Treimic.

Cronologia vieții lui Ierothei

Redăm aici cronologia succintă a vieții lui Ierothei, ca astfel, fiind ușor de urmărit și bine documentată, cititorul să se informeze asupra celor mai însemnate momente ale viețuirii Bătrânului pururea pomenit:

1762 Se naște la Sylívena, în Pelopones, din părinți binecredincioși, Gheorghe și Malámo, ca cel de-al doilea fiu al lor. Numele lui de botez era Ioannis.

1771 La vârsta de nouă ani este închinat Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghe Feneón, unde egumen era unchiul său Macarie.

1778 sau 1779 [90] Este hirotesit citeț de către unchiul său, Mitropolitul Lakedaimoniei, Panáretos.

1799 sau 1780 [91] Este tuns monah începător și primește numele de Iosif.

1780 sau 1781 [92] Încă ”imberb” reușește să plece pe furiș în Sfântul Munte.

1782 Pe când se afla într-al 20-lea an al vârstei sale, îl înmormântează pe unchiul său, egumenul mănăstirii sale de metanie.

1787 la vârsta de 25 de ani pleacă definitiv din mănăstirea din Pelopones având ca destinație Sfântul Munte. Prima sa vizită în această călătorie este insula Hýdra.

1787 Viețuiește la Chilia Sfântului Spiridon din Karyes cu părinții Agathon și Gavriil. Se întâlnește și se sfătuiește cu părintele duhovnicesc Partenie Skoúrtos.

1788 Este tuns monah stavrofor de către cei doi părinți pomeniți mai sus la vârsta de 26 de ani, și primește numele de Ilarion.

1788 sau 1789 Se pune sub ascultarea duhovnicului Dionisie cel din Siatista, de la Schitul Sfântului Dimitrie.

16 decembrie 1789 sau 1790 Este tuns monah de schimă mare de către Dionisie, cel pomenit mai sus, și i se schimbă numele în Ierothei.

1790 Este hirotonit ierodiacon de către Arhiepiscopul Tesalonicului, Gherasim, la Schitul Sfântului Dimitrie.

14 ianuarie 1790 sau 1791 Este hirotonit preot de către același arhiereu la Sfânta Mănăstire Zografou, de ziua odovaniei Botezului Domnului.

19 februarie 1794 Trece la Domnul Bătrânul Dionisie.

1794-1795 Viețuiește la Schitul Sfântului Dimitrie împreună cu fratele său, Filothei.

1795-1796 Se pune sub ascultarea Bătrânului Theofan la noul Schit al Sfântului Pavel, unde construiește biserica Izvorului Tămăduirii.

1796-1802 Viețuiește la Chilia Sfântului Onufrie, care aparține Schitului Sfintei Ana mici.

1802-1803 Se nevoiește la Gioúra și pe celelalte insule pustii care se află în apropiere de Sfântul Munte.

1803-1804 Vine a doua oară ca să viețuiască la Schitul Sfântului Dimitrie.

1804 Călătorește până în Morea ”pentru o problemă importantă pentru schit”[93]. Întorcându-se în Sfântul Munte aduce cu sine șapte noi frați care se integrează în obștea sa.

1804/5-1812 Viețuiește la Chilia Sfântului Onufrie pe care o cumpără de la Sfânta Mănăstire Stavronikita.

1805 În timpul Patriarhului Ecumenic Calinic al V-lea este numit duhovnic al întregului Athos.

1806 Patriarhul Ecumenic Grigorie al V-lea, pe durata celui de-al doilea său patriarhat, îi trimite ”mandat și epistolă” de numire pe această poziție.

19 mai 1807 Se apără înaintea Sinaxei Sfintei Chinotite a Sfântului Munte și respinge falsele acuzații ale lui Ambrozie.

septembrie 1808 Patriarhul Calinic al V-lea, printr-o enciclică specială din timpul celui de-al doilea său patriarhat, îl slobozește din această slujire duhovnicească.

1812 [94] –1813 Părăsește Sfântul Munte și viețuiește împreună cu obștea sa pe insula Alattás, vis-a-vis de Tríkkera, la Mănăstirea Schimbării la Față a Domnului și a Sfinților 40 de Mucenici.

1813 Alungat și de aici, pleacă din Tríkkera și ajunge în Spétses.

1813 Viețuiește pentru scurt timp la Sfânta Mănăstire a Izvorului Tămăduirii din insula Póros, găzduit de egumenul Grigorie.

Septembrie 1813 Ajunge cu obștea sa în Hýdra, unde este primit cu onoruri de mai-marii insulei și de popor.

26 septembrie 1813 [95] Se instalează în Sfânta Mănăstire a Prorocului Ilie din Hýdra și preia egumenia acesteia.

9 aprilie 1814 Trece la Domnul în Sfânta Mănăstire a Prorocului Ilie, în urma unei scurte boli.

[1] Precizăm dintru început că toate informațiile despre viața și petrecerea Cuviosului Ierothei, pe care le prezentăm în continuare, își au sursa în biografia sa manuscrisă pe care o publicăm aici în ediție critică. Desigur, viața cuvioasă a Bătrânului Ierothei a constituit deja obiect de studiu pentru un mare număr de cercetători, dintre care în primul rând: Nikólaos G. Haliorgís, Mănăstirea Prorocului Ilie, cea zidită pe muntele cu același nume de pe insula Hýdra. Abordare istorică și arhitectonică, Pireu 1928, pp. 13-26. În al doilea rând, Arhim. Ilías Mastrogiannopoúlou, Mișcarea de renaștere a Colivarilor, Atena 1987², pp. 21-49, care ținând seama de al doilea codex manuscris și de ”copia” din Páros, despre care se vorbește mai precis mai jos, au alcătuit și au publicat în lucrările lor mai-sus menționate (a celui dintâi mai succintă, mai vastă a celui de-al doilea) biografia lui Ierothei, din ale căror informații s-a alcătuit și biografia de față. Publicațiile de mai sus au dat un impuls suplimentar studiului despre viața și petrecerea Bătrânului Ierothei. Pe baza primei lucrări, Antónios N. Manikís a selectat informațiile biografice principale pe care ni le furnizează într-o relatare succintă despre Bătrânul Ierothei, ”Cercetare asupra insulei Hýdra. Plecarea din Hýdra către Sfântul Munte. A doua călătorie”, Periodicul Viitorul Hýdrei VII (1939), pp. 180-182, în timp ce din al doilea studiu Monahul Moise Aghioritul a preluat cele mai importante informații și a prezentat succint principalele momente ale vieții lui Ierothei Aghioritul în scrierea Povestiri aghiorite ale Bătrânului Ioachim, Tesalonic 1998², pp. 23-25. Relatarea vieții Bătrânului Ierothei de către Părintele Ilías Mastrogiannópoulos nu numai că ”a constituit punctul de plecare pentru această cercetare a vieții cuviosului de-a lungul anilor și a inspirat” editarea biografiei pe care am pomenit-o în introducere, vezi Viața și petrecerea fericitului Gheronda Ierothei. Introducere, prezentare, comentarii de Părinții Sfintei Mănăstiri a Maicii Domnului Hrysopodaritissa, Nezéra (Patra), Atena 1994 (în continuare prescurtat: Nicodim [Mparoúsis], Viața), p. 20 (vezi și referirea biografică introductivă la Gheronda Ierothei, idem, pp. 15-18], dar a și alcătuit până azi sursa principală pentru oricare alte referiri mai amănunțite la persoana lui Ierothei (vezi în acest sens: Kríton Hrysohoídis, ”După ocupația otomană. Parcursul istoric al mănăstirii de la epoca postbizantină până în secolul al XX-lea”, text făcând parte din periodicul săptămânal Eptá Méres al ziarului Kathimeriní, de duminică, 1 decembrie 1996, p. 7, dedicat Sfintei Mănăstiri Vatoped. Pentru o formă mai completă a studiului menționat, vezi Kríton Hrysohoídis, ”De la ocupația otomană până în secolul al XX-lea”, Sfânta Mare Mănăstire Vatoped. Tradiție – Istorie – Artă, vol. I, Sfântul Munte 1996, p. 66 [unde, în plus, este amintită (p. 325) și ediția critică a biografiei Cuviosului Ierothei]. Gheorghios S. Kroustalákis, ”Renașterea filocalică, dimensiunea ei pedagogică”. Volum omagial dedicat Arhiepiscopului Albaniei Anastasie Giannoulátos, Atena 1997, p. 294. D. Papadopoúlos, ”Mișcările duhovnicești din Sfântul Munte. Părinții isihaști și Sfinții Colivari”, articol în ziarul Kathimeriní, duminică 4 iulie 1999, p. 46). În sfârșit, unele referințe anterioare, mai puține la număr, la viața și petrecerea lui Ierothei sunt menționate sporadic în continuare la locurile unde sunt folosite în prezentul studiu. O scurtă referire la Gheronda Ierothei prezintă și Giánnis A. Karamítsos în Ýdras lexilógion to deúteron ígoun vivlíon állon, me pollá kai adiáfora, me ampáriza, kéfi kai skandalismón, proséti didaktikón kai gelastikón áneu prothéseon, Idra 1999, p. 167 (lema Kollývades).

[2] Menționare a satului Sylívena [despre care Părintele Ilías Mastrogiannópoulos, op. cit., p. 23, nota 1, notează că ”azi nu mai există în regiunea Kalávritei. A fost transferat în primăria Syliveniótika Aigialeia” (vezi și Nicodim [Mparoúsi], Viața, p. 64, nota 4)] care apare de asemenea în studiul lui Stávros A. Koutíva, Mănăstirea Sfântului Gheorghe din apropierea Feneónului Corintiei, Atena 1970, într-un document publicat (cu numărul 15, după numerotarea autorului), în care semnează, printre alții și ”Thanásis Rigánis din satul Sillívina” (vezi ibidem, pp. 53-54, document cu nr. 19, păstrat în dosarul cu numărul 9 al Mănăstirii Feneón, rândurile 42-43). Documentul despre care vorbim se referă – potrivit unei note scrise pe pagina 4 – la ”mărturia despre ogorul din satul Akráta, regiunea Ríza, 126 groși”. Menționarea de mai sus a satului Akráta este în acord cu informația pe care ne-a furnizat-o preotul Hrístos Sarantópoulos (căruia îi mulțumim călduros și pe această cale), potrivit căreia ”satul Sylívena sau Sylívaina se află și azi aproape de satul Akráta din Aígio”. După cum menționează Nik. D. Piérros, ”Documente contractuale dinaintea Revoluției din Káto Potamiá, Kráthis (1740-1792)”, Peloponnisiaká XVIII (1989-1990), Atena 1991, p. 241, nota 2, satul ”la restrângerea și restructurarea primăriilor în urma Ordinului 17-11/(9-12)-1840”, a fost adăugat Primăriei Kráthis; potrivit acestei orientări geografice este pomenit de asemenea de către Panaghiotis Th. Papatheodórou, ”Slujitori altarului și ai catedrei: Pafnutie Vasiliádis – Averchie Papadópoulos”, Efimérios 42 (1993), p. 277.

Cu acest prilej, menționăm că atât în prezenta introducere generală, cât și în textul Vieții care urmează preferăm ortografierea Sylívena (pe care o furnizează și codicele original al Sfintei Mănăstiri a Prorocului Ilie din Hýdra), celei de Sylívaina.

[3] Vezi textul Vieții, paragraful 7, rândurile 2-6. [În continuare, citări asemănătoare vor fi notate după cum urmează: B. (textul Vieții), 7 (paragraf), 2-6 (rânduri)].

[4] Textul Vieții ne furnizează doar cronologia adormirii lui Ierothei (1814), precum și vârsta la care a adormit (52 de ani). Vezi B. 128, 7-8. Din aceste date tragem concluzia sigură cu privire la cronologia nașterii sale.

[5] Β. 7, 31-33.

[6] Β. 7, 6-10.

[7] Informația o avem de la fratele lui Ierothei, Filothei (Β. 63, 25-31), vorbind mamei lor ”despre cel de-al doilea rod al pântecelui ei”, pe care l-a dăruit lui Dumnezeu, precum și despre ”cei doi frați”, care au rămas să aibă grijă de ea. Așadar, Gheorghe și Malámo au dobândit patru băieți, dintre care i-au dăruit lui Dumnezeu pe al doilea (Ierothei) și pe al treilea (Filothei).

[8] Β. 8,1-2.

[9] Β. 8, 7-9.

[10] Vezi Β. 8,11-24 și Β. 9,1-10.

[11] Vezi Β. 17, 1-2. Anul 1771 l-am obținut din anul nașterii lui Ierothei.

[12] Β. 17, 2-5.

[13] Este vorba de Sfânta Mănăstire a Sfântului Gheorghe Feneó. Vezi în acest sens studiul lui Stávros A. Koutíva,  Mănăstirea de lângă Feneónul Corinthiei a Sfântului Gheorghe, de asemenea Panteleimon K. Karanikólas (Mitropolitul Corintului), Documente Corinthiene, în greacă și turcă, Corint 1983, precum și, a aceluiași, Documente juridice ale Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghe Feneón, Corint, 1994.

[14] Β. 17,10-15.

[15] B. 9-10.

[16] Β. 9, 22-25.

[17] Β. 9, 36-41.

[18] Β. 9, 44-45.

[19] Β. 17, 29-30.

[20] Β. 7,15-31.

[21] În afară de unchiul pe care l-am menționat mai înainte, Egumenul Sfintei Mănăstiri a Sfântului Gheorghe, Macarie, în cartea Vieții se menționează încă un fiu aș bunicului său, succesor în slujirea bisericii satului, părintele Efrem (Β. 7, 28-30), precum și Mitropolitul Lakedaimoniei, Panáretos, ”celălalt unchi al său” (Β. 18, 1-3).

[22] Β. 17,15-23.

[23]  Β. 17,19.

[24]  Β. 17, 29-30.

[25] Β. 17, 30-31.

[26] Β. 18,1-5.

[27] Β. 18, 5-7.

[28] Β. 18, 7-8.

[29] Β. 20, 6-7.

[30] Β. 21,1-38.

[31] Β. 21, 51.

[32] Β. 21, 41-44.

[33] Acest lucru rezultă din mărturia biografului, potrivit căreia Ierothei era în vârstă de 20 de ani când unchiul lui a trecut la Domnul (Β. 21, 69-71).

[34] Β. 21, 71.

[35] Acest lucru rezultă pe de o parte din referirea biografului că după adormirea întru Domnul a unchiului său, Ierothei a lucrat vreme de trei la jugurile mănăstirile (vezi B. 22, 4), iar pe de altă parte din precizarea că înainte de a pleca în Sfântul Munte trăise la mănăstirea aceea în total zece ani de nevoințe (vezi B. 25, 15). Așadar, atunci când a plecat era de 25 de ani, știind deci că atunci când a adormit egumenul, unchiul său, tânărul monah era de 20 de ani.

[36] Vezi Β. 22, 3-4.

[37] Vezi Β. 23,18-37.

[38] Vezi Β. 25, 1-7.

[39] Β. 21, 9.

[40] Vezi Β. 21,18-19.

[41] Cronologia rezultă foarte clar, dacă adăugăm vârsta sa la anul nașterii.

[42] Vezi Β. 25,15.

[43] Β. 26, 6-8.

[44] Vezi Β. 26, 2-3.

[45] Β. 26, 8-12.

[46] Β. 27, 10-11.

[47] Vezi Β. 27, 1-4 și urm. Vezi și Β. 29, 1.

[48] Determinăm anul și vârsta lui Ierothei după mărturia biografului, potrivit căreia a devenit stavrofor deși nu trecuse decât ”aproape un an” de la sosirea sa în Sfântul Munte. Vezi Β. 29, 1-2.

[49] Β. 29, 1-5.

[50] Β. 27, 13-14. Despre Partenie Skoúrtos vezi mai jos – la paragraful respectiv – o referință mai amplă.

[51] Β. 28, 20.

[52] Vezi Β. 28, 13-19.

[53] Β. 29, 8.

[54] Vezi Β. 30, 1-4 și urm. Despre acest Gheronda, vezi referirea de mai jos, într-un paragraf despre el. Despre Schitul Vatopedin al Sfântului Dimitrie găsim informații în periodicul Protatosului dedicat acestui schit, II, septembrie-octombrie 1991, nr. 31, pp. 118-123. Vezi și Ioannis P. Mamalákis, Sfântul Munte Athos de-a lungul veacurilor, Tesalonic 1971, pp. 325-327. I. M. Hatzifótis, Viața de fiecare zi din Sfântul Munte […], Atena, 1995, pp. 220-221.

[55] Β. 39, 8-10.

[56] Tunderea lui Ierothei ca monah de schimă mare foarte probabil trebuie să fi avut loc cândva în intervalul 1789-1790. Și aceasta deoarece – potrivit celor spuse mai înainte – Ierothei vine în Sfântul Munte în anul 1787, rămâne vreme de un an la Karyes, la Chilia Sfântului Spiridon, așa că pe la 1788 sau cel mai târziu la începuturile lui 1789 se duce la Schitul Sfântului Dimitrie, alături de Dionisie cel din Siatista. Acesta, după ce mai întâi l-a pus la încercare, îl tunde ca monah de schimă mare cel mai probabil pe 17 decembrie 1789 sau în aceeași zi a lui 1790.  Considerăm că este mai probabilă prima variantă

[57] Vezi Β. 45, 1-14.

[58] Vezi Β. 45,14-18.

[59] Β. 45, 18-19.

[60] Vezi Β. 76, 29-37.

[61] Vezi Β. 81,1-2.

[62] Β. 81, 4-5 63.

[63] Β. 81, 6-7.

[64] Β. 81, 5-14.

[65] Β. 82,10-11.

[66] Β. 81,15-19.

[67] Β. 82, 4-5.

[68] Β. 81-83.

[69] Vezi Β. 84,1-14. Despre această chilie, vezi Nicodim [Mparousis], Viața, p. 44.

[70] Β. 91, 4-6.

[71] Β. 93, 4. Despre Gioúra, vezi Nicodim [Mparoúsi], Viața, pp. 44-45. Este vorba, desigur, despre insulele învecinate cu Sfântul Munte din arhipelagul Sporadelor de Nord.

[72] Vezi Β. 93,10-13.

[73] Vezi Β. 94,1.

[74] Β. 95,1-4 și urm.

[75] B. 97.

[76] Β. 97, 48-50.

[77] Β-105,17-18.

[78] Vezi Β. 105, 12-81 și urm.

[79] Vezi șiΒ. 110, 48-50 și 56-57.

[80] Β-116, 4-6.

[81] Β. 117, 1-4 și urm.

[82] Β. 117, 6-7.

[83] Β. 118, 43-44.

[84] Β. 118, 42 și 36.

[85] Β. 119,1-3.

[86] Vezi și Β. 119, 10-11.

[87] Vezi Β. 119, 12-13.

[88] Vezi Β. 124, 1-2.

[89] Β. 128, 7-8.

[90] Îndrăznim aici să propunem – mărturisind că nu există argumente concrete în acest sens – anumite date cronologice posibile pentru ascensiunea lui Ierothei în ierarhia bisericească. Astfel, speculăm că mai degrabă trebuie să fi fost hirotesit citeț în 1778 sau 1779, în vârstă de 16/17 ani, după ce mai întâi a precedat o perioadă de ucenicie de aproape șapte ani pe lângă egumenul Macarie, unchiul său, răstimp în care a avut ocazia să se desăvârșească în cele elementare ale științei de carte.

[91] Iarăși presupunem că data probabilă când a avut loc tunderea sa ca monah începător se află undeva între  1779-1780, când deja ”se apropia” de vârsta de 17/18 ani.

[92] Mărturia, redată în Viața sa, că la momentul plecării sale în Sfântul Munte Ierothei era ”imberb” (Β. 21, 51), furnizează un indiciu pentru a determina aceste date. Pe atunci era deja monah începător și petrecuse deja în jur de zece ani în mănăstire, în timp ce nevoința lui de fiecare zi și studiul vieților Sfinților l-au determinat – în ciuda vârstei lui fragede – să plece în Sfântul Munte.

[93] Β. 94, 3.

[94] Anul de mai sus (1812), al plecării Bătrânului Ierothei și a obștii sale din Sfântul Munte, este menționat de biograf în rândul de jos al Vieții, unde se face referire la plecare: ”Atunci, de nevoie a plecat din Sfântul Munte, dimpreună cu fiii săi duhovnicești” (Β. 117, 1-2)].

[95] Data exactă de mai sus rezultă dintr-un document al Sfintei Mănăstiri a Prorocului Ilie din Hýdra, care (nr. 1) este publicat și comentat în Epímetron (pp. 499-504) acestei cărți.