Dumnezeu ne va ierta toate, mai puțin lipsa bucuriei

Mitropolitul Antim de Alexandroúpolis vorbește despre problemele contemporane cu care se confruntă societatea elenă.

Creștinii din eparhia Preasfinției Voastre trăiesc/simt această criză la fel ca și ceilalți compatrioți de-ani noștri din celelalte regiuni ale țării?

Mitrop. Antim: În eparhia pe care o păstoresc, urmările crizei au fost resimțite mai mult decât în alte părți, fiindcă populația este concentrată mai mult în jurul marilor centre urbane, de unde și dependența economică de acestea. Oricât de bine ar funcționa solidaritatea, însă, lipsa locurilor de muncă, distrugerea valorilor culturale autentice, fac condițiile de viață foarte grele.

Această criză poate fi prilej de schimbări care să aibă urmări pozitive la nivel duhovnicesc? Care dintre aceste schimbări considerați că au fost puse în valoare, și care ar fi putut fi valorificate mai bine?

Mitrop. Antim: Din păcate, activitatea noastră filantropică este pe cale de a înceta. Din punct de vedere economic nu mai putem ajuta cu aproape nimic. Deja am întârziat foarte mult cu ceea ce trebuia să facem pentru a salva ceea ce mai era de salvat. În această perioadă, Biserica trebuie să propună 4 virtuți: cinstea, hărnicia, responsabilitatea și dreptatea socială. Trebuie observat că toate aceste virtuți sunt și patru învățături evanghelice de bază. Grecul de astăzi nu se teme de moarte, se teme să mai trăiască. Acum este timpul potrivit pentru a face ceea ce mai e de făcut. Dacă noi nu vom vorbi astăzi, mâine, cuvântul nostru va fi slab și tremurător pentru urechile care nu vor vrea să mai audă.

Credeți că discursul de astăzi al Bisericii nu mai este actual, că suferă din acest punct de vedere? Care credeți că sunt direcțiile pe care Biserica trebuie să-și intensifice acțiunile ei?

Mitrop. Antim: Nu cred că discursul nostru de astăzi suferă, însă, nu este atât de bisericesc pe cât ar trebui, și este prea cifrat. Omul contemporan se sufocă de singurătate sau se ,,închide” în activitățile lui, sau, mai rău, se pierde contemplând nemărginirea Lui Dumnezeu. Discursul nostru trebuie să fie liber de orice dogmatism și fără să absolutizăm. Trebuie să demonstrăm că Adevărul pe care îl propovăduim nu poate fi limitat la nivelul limbajului prin care îl exprimăm. Biserica nu trebuie să rămână încremenită în trecut. Un teolog contemporan spune că, ,,deși suntem în Biserică, tânjim după Dumnezeu, și nu Îl găsim, tânjim după viața duhovnicească și n-o dobândim”. Este nevoie, așadar, să ne desprindem din această lume falsă a noastră pe care ne-am creat-o. Omul nostru de astăzi caută dragostea și bucuria. Dumnezeu ne va ierta toate, mai puțin lipsa bucuriei, fiindcă noi uităm că Acela a creat și a mântuit lumea. Acolo unde nu există bucurie, creștinismul este un chin pentru om. Noi, clericii, trebuie să creăm, chiar și de-ar fi să murim osândiți ca niște criminali de rând, decât să imităm și să trăim fericiți ca niște neghiobi.