Învierea Lui Hristos, început al învierii noastre

Învierea Lui Hristos, dincolo de faptul că este ,,praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, este, în esență, un alt mod de trăire, mai adânc, ce poate fi întâlnit doar în Biserică, doar în Ortodoxie. De aceea, importanța sărbătorii Învierii nu rezidă numai în faptul că este un eveniment istoric foarte important, despre care, însă, trebuie să spunem că foarte mulți s-au îndoit și se mai îndoiesc încă, dar care s-a demonstrat că a existat – dar nici pentru că este o sărbătoare la fel ca toate sărbătorile lumești, ci pentru că Învierea este Sărbătoarea prin excelență.

Dintotdeauna omul a căutat să inventeze fel de fel de prăznuiri, nu neapărat pentru a sărbători, ci pentru ca viața lui să dobândească un sens. Aceasta este diferența dintre o sărbătoare religioasă și o sărbătoare obișnuită, lumească: sărbătoarea lumească are doar această dimensiune a repaosului și a odihnei, pe când sărbătoarea religioasă, din Biserică, devine motivul, sau mai degrabă modul, prin care noi dăm sens vieții noastre. Și, dacă acest lucru funcționează în cazul tuturor sărbătorilor, cu atât mai mult în cazul Învierii, care, după cum am spus, este ,,praznic al praznicelor și sărbătoare a sărbătorilor”, după cum spune imnograful. Din acest motiv, importanța Învierii derivă și din existența postului de patruzeci de zile care o precede, care este una dintre cele mai vechi și mai mari perioade liturgice ale Bisericii, cea mai sfântă și cea mai importantă. Spun acest lucru, pentru că postul nu este doar o perioadă de pregătire, perioadă ce se regăsește și care precede și alte sărbători (Nașterea Domnului, Adormirea Maicii Domnului), ci fiindcă suntem chemați să trăim adânc și să ne identificăm cu figurile biblice despre care se face referire foarte des în această perioadă.

Observăm că în timpul Postului Mare prăznuim sfinți care sunt pomeniți și în alte zile din cursul anului bisericesc, de exemplu, Sfânta Maria Egipteanca este prăznuită în vremea Postului Paștilor, în a V-a Duminică. De asemenea, există pericope evanghelice pe care le citim în Biserică: a Fiului Risipitor, ori a Vameșului și a Fariseului. Acestea ar fi putut fi citite oricând, dar Biserica a hotărât ca acestea să fie citite [în Post], pentru a ne da să înțelegem că punctul final al acestei vremi a Postului este Învierea, unirea noastră cu Hristos cel Înviat. Iar Biserica fixează aceste jaloane, lasă aceste semne, pentru ca noi să înțelegem cum trebuie să se realizeze această unire, nu ca o întâlnire întâmplătoare, ocazională, ci ca trăire adâncă ce trebuie să-și pună amprenta asupra noastră. De aceea, faptul că săptămâna ce urmează după Înviere, Săptămâna Luminată, este văzută ca o singură zi, prezentând caracteristici liturgice comune, este modul prin care Biserica ne arată că ziua Învierii este unică și că trebuie să trăim această zi ca pe o prezență continuă a Învierii în viața noastră, nu ca pe o zi oarecare din an. Întreaga noastră viață, acest sentiment adânc, această trăire trebuie să își pună amprenta asupra fiecărei activități omenești, fiindcă, prin Învierea Sa, Hristos ne-a ridicat din starea de cădere în care ne găseam. Ca membri ai Bisericii, noi reprezentăm, sau ar trebui să reprezentăm, omul nou, omul cel înviat.

Acesta este mesajul Învierii, sau, dacă vreți, acesta este mesajul pentru lumea de astăzi. Pentru că, într-o lume decăzută moral și social, într-o lume dominată de lipsa modelelor și a principiilor autentice, Învierea este, astăzi, mai actuală decât în oricare altă epocă.

În zilele noastre, în mod deosebit, când trăim această situație de deznădejde, de disperare, de nesiguranță pentru viitor, consider că mesajul Învierii poate fi înțeles mai bine de oameni, în special de tineri, care sunt la începutul vieții și se luptă din greu să realizeze ceva, să reușească în ceea ce și-au propus. Până nu demult, cei care terminau o școală știau că asta îi va ajuta să-și găsească de lucru mai ușor. Astăzi, toate acestea țin de trecut. Oamenii sunt ca atunci când pornești la drum fără să știi unde vei ajunge. Acest lucru este foarte greu pentru un om care nu are nici un fel de baze morale și spirituale și care nu se sprijină pe credința în Hristos Cel Înviat, pentru că doar credința în Hristos poate să creeze condițiile pentru a  găsi rezolvare problemelor cu care ne confruntăm, pentru a ieși din starea aceasta de deznădejde, disperare și nesiguranță pentru viitorul nostru. Omul credincios, omul care nădăjduiește în Hristos Cel Înviat, în fața fiecărei probleme, în fața fiecărei încercări, în fața fiecărei patimi trupești ori sufletești, reușește să întrezărească ,,trecerea” (Pesah, Paște, trecere), căci Paște înseamnă ,,trecere”.

În fața unei mari încercări, Hristos ne dă această putere de a trece peste încercări, depășind problemele noastre prin credința în El și având dragoste față de semenii noștri. Fiindcă, în definitiv, aceasta este Învierea: posibilitatea de a evada din realitatea pământească, această întunecată înșelătorie a vieții, și de a intra în altă realitate, în celălalt mod de viață pe care l-a adus Hristos în lume prin Învierea Sa.