Tradiția muzicii bisericești din insula Kérkira (Corfu)

De-a lungul vremii, insula Kérkira a cunoscut o extraordinară diversitate în ceea ce privește tradiția muzicii bisericești, a muzicii psaltice. Din punct de vedere istoric, în dezvoltarea și evoluția ei, se pot distinge trei ramuri: mai întâi de toate muzica psaltică sau bizantină, apoi muzica bisericească locală, cu caracteristici bine definite, și în al treilea rând, muzica polifonică de tip apusean.

Tradiția muzicală bizantină este atestată datorită legăturii insulei cu centrul Ortodoxiei, Patriarhia Ecumenică. În afară de aceasta, numeroase codice și manuscrise se păstrează în bibliotecile mănăstirilor, însă, muzica psaltică s-a păstrat mai ales prin intermediul tradiției orale.

Tradiția bizantină este reflectată și în cântecele tradiționale, a căror evoluție melismatică arată o legătură cu modurile și glasurile tradiției muzicale bizantine, o evoluție a vechilor moduri ale muzicii grecești antice.

Cucerirea Cretei în 1669 ce către otomani a determinat migrația artiștilor, scriitorilor, pictorilor, cretani, ducând la apariția tradiției muzicale cretane în Eptánisa [cele 7 mari insule din Marea Ionică: Kefaloniá, Kérkira (Corfu), Zákinthos, Lefkáda, Kíthira, Ithaca și Porí.], iar muzica psaltică bizantină ajunge aici să fie completată de un nou curent muzical bisericesc, cel de sorginte cretană. Tot atunci a luat naștere și o nouă școală de pictură în Eptánisa. Noua muzică psaltică locală dovedește să aibe strânse legături cu muzica psaltică bizantină: frazele muzicale ale octaihiei (cele opt glasuri bisericești din muzica psaltică de tradiție bizantină) prezintă asemănări native, dar și deosebiri notabile.

Așadar, putem vorbi de două tradiții muzicale psaltice bizantine care au evoluat în mod diferit. Totuși, cred este greșit să credem că muzica psaltică din Kérkira a fost un rezultat direct al influenței muzicii apusene.

Evoluția acestui nou curent în muzica bisericească transmis de la o generație la alta pe cale orală, prin tradiția vie, având drept caracteristică principală armonia improvizată, a ajuns până în zilele noastre sub forma cântării pe trei voci.

În Kérkira, dar și în toată Eptánisa, importarea acestui idiom muzical original din Creta a dus la o adevărată revoluție muzicală. Datorită legăturii strânse dintre popor, Biserică și viața liturgică – în special datorită slujbelor cu ocazia marilor praznice – muzica bisericească a început să-i imite pe oamenii de rând, având ca rezultat transformarea tradiției psaltice cretane într-o altă tradiție, cea pe care astăzi o numim tradiția muzicală din Kerkira. La fel se poate vorbi de tradiția muzicală din Zakinthos ori Chefaloniá. Această tradiție psaltică s-a format și a fost cultivată în întregime în popor, intrând în cult și fiind transmisă mai departe drept tradiție liturgică vie.

Elementul caracteristic principal al acestei tradiții este trifonia. Chiar și astăzi, idiomul psaltic local se prezintă sub două forme, monofonică și trifonică. În vechime, datorită participării numeroase a credincioșilor la slujbele bisericești, prezența la strană era masivă, iar acest lucru a avut drept urmare cultivarea și dezvoltarea polifoniei. În Kerkira (și în Eptánisa, în general) polifonia nu a fost importată din Apus, așa cum se crede în mod greșit, ci este produsul și evoluția tradiției psaltice cretane importate aici, creând o tradiție locală aparte.

Cu siguranță, de-a lungul vremii ea a mai suferit unele influențe din partea muzicii europene, lucru care poate fi constatat foarte ușor în anii următori. Însă, este foarte important să recunoaștem faptul că muzica locală este specială și unică și nu reprezintă o imitare a muzicii apusene. Conjunctura a fost diferită de cea din Atena, acolo unde muzica polifonică a apărut ca un import european, la cerința familiei regale de atunci, care a dispus înființarea Corului Polifonic de Muzică Bisericească pentru paraclisul Palatului Regal.

Influența reciprocă, la nivel muzical a făcut însă ca, la scurtă vreme, corala bisericească vde tip apusean să-și facă apariția și în Kerkira. La început pe trei voci, mai apoi pe patru, ea a fost îndrăgită de compozitori, care au realizat o mulțime de lucrări muzicale , fiind adoptată imediat și de locuitorii insulei, mari iubitori de muzică și de artă.

Trebuie să înțelegem aceste direcții ale muzicii bisericești ca pe niște vase comunicante și ca părți ale unei tradiții psaltice unice. Astăzi, am putea spune că psaltica bizantină este folosită mai mult în cadrul slujbelor săvârșite în mănăstiri, dar și la unele biserici de parohie din orașe și sate. Cu puține excepții, idiomul psaltic local s-a impus mai mult la parohii, în vreme ce corala polifonică apuseană este folosită îndeosebi în bisericile de parohie din orașe. Toate aceste trei curente muzicale au coexistat, au fost cultivate și s-au dezvoltat în același spațiu cultural-religios: cultul ortodox. Ele sunt complementare și coexistă în viața Bisericii și reprezintă tradiția noastră muzicală bisericească.

De foarte multe ori, în aceeași biserică din Kérkira pot fi auzite mai multe genuri muzicale psaltice. Limitarea utilizării muzicii polifonice europene la Dumnezeiasca Liturghie, imnul Acatist și câteva alte tropare a avut drept urmare completarea lipsurilor de la Vecernie, Utrenie și celelalte slujbe cu imnuri interpretate în manieră psaltică locală ori bizantină.

Prin urmare, în virtutea continuității și unității tradiției psaltice din Kerkira, astăzi încă mai avem posibilitatea de a ne bucura de frumoase interpretări ale minunatelor imnuri bisericești locale.

Ascultăm în continuare Corul de muzică psaltică din Kerkyra interpretând stihiri închinate Sfântului Spiridon:

A consemnat: Arhim. Spiridon Skordílis