Bătrânul Moise Aghioritul, scriitorul

Egumenul Sfintei Mari Mănăstiri Vatoped vorbește la un eveniment al Asociației Panelene a ”Prietenilor Sfântului Munte” dedicat vredicului de pomenire Gheronda Moise Aghioritul.

Sfințiți reprezentanți ai Patriarhului Alexandriei și ai Patriarhului nostru Ecumenic, precum și ai Arhiepiscopului Atenei și întregii Grecii, Preafințiți arhierei, sfințiți părinți și frați, mie mi-a fost încredințat subiectul Gheronda Moise din perspectiva operei sale scriitoricești. Desigur, Părintele Ieronim a prezentat acest subiect, în esență, căci jurnalul fericitului întru pomenire Gheronda Moise este o operă scriitoricească ce izvorăște din inima sa. Fapt de o mare însemnătate… Iar Mitropolitul de Nafpaktos, acolo unde stăteam alături, mi-a spus că mai ales jurnalul ar fi trebuit analizat și comentat, întrucât cuprinde spusele și scrierile lui Gheronda în chintesența lor, chintesența multor înțelesuri, și merită la un moment dat să fie abordat de cineva pentru a surprinde modul teologic de abordare specific Bătrânului Moise.

Gheronda Moise a trăit în Sfântul Munte și a iubit Sfântul Munte, s-a interesat, l-a durut pentru Sfântul Munte și s-a jertfit pentru binele lui. Și-a pus în valoare harisma erudiției pe care i-a dăruit-o din belșug Dumnezeu în slujirea celor obștești ale Sfântului Munte. Astfel, a slujit, după cum vă este bine cunoscut, vreme de trei ani, ca Secretar Șef al Sfintei Chinotite, de trei ori Drept al Sfântului Schit al Sfântului Panteleímon al Mănăstirii Cutlumuș și pentru aproape trei decenii, ca redactor-șef și director al periodicului athonit Protaton.

A fost un scriitor foarte prolific, ale cărui scrieri transmit avântul aghioritic; cuvântul lui nu este teoretic, ci empiric, în armonie cu tradiția și viața patristică. Curge ușor, este expresiv, pătrunzător, sintetic, simplu și în același timp adânc, și uneori, acolo unde e cazul, devine caustic. Opera sa scriitoricească este uriașă, a scris 62 de cărți, tot atâtea câți și anii vieții sale pământești. Cărțile sale au circulat în mai bine de 250 000 de exemplare și au fost traduse în aproape toate limbile europene, precum și în limba arabă. Moartea l-a găsit cu următoarele cărți în lucru: Icoanele făcătoare de minuni ale Preasfintei în Grecia, Sfințiții Colivari, Matericul, Episcopi vrednici, Testamente ale vrednicilor Episcopi, Vrednici preoți de mir. La spitalul unde l-am vizitat în ultima parte a vieții sale, ne-a spus că a început să scrie o carte despre ofranda monahismului față de lume prin lucrările filantropice. Articolele sale din periodice și ziare depășesc numărul de o mie.

Gheronda Moise, din recunoștință față de Sfânta Mănăstire Simonos Petras unde a fost tuns în monahism, i-a dedicat în 1982, în vârstă fiind de 30 de ani, întâia sa scriere însemnată cu titlul Ieronim Simonopetritul, Părintele de la metocul Înălțării Domnului. După cum scrie el însuși, s-a întâlnit cu episcopi, preoți, monahi, monahii, profesori și oameni simpli, care îl cunoscuseră pe Gheronda Ieronim sau aveau scrisori de la el. Valorificând acest material, a putut cu multă limpezime și eleganță să prezinte chipul harismaticului Gheronda Ieronim. În paginile acestei cărți simți paternitatea plină de dragoste, simplitatea, claritatea, cuvântul plin de har, dar și atitudinea Părintelui Ieronim în fața multelor încercări prin care a trecut. Este un om care a fost acuzat, după cum scrie Gheronda Moise, și calomniat de multe ori, însă știa să se smerească, să se retragă, să sufere, să tacă, nu știa să se mânie și în același timp ura judecata celorlalți și poliloghia.

Ca monah viețuitor la o chilie athonită și isihast, anume la Coliba Sfântului Ioan Gură de Aur a Sfântului Schit al Sfântului Panteleimon, care aparține Mănăstirii Cutlumuș, Gheronda Moise a publicat în 1986 prima sa lucrare din seria Flori Athonite. Un studiu comparativ cu titlul Societatea pustiei și pustia orașelor, în care înfățișează duhul obștesc care se cultivă în pustia monahilor, în opoziție cu pustiul care stăpânește în orașele suprapopulate ale epocii noastre. Gheronda avea o harismă aparte ca aghiograf, în sensul etimologic al cuvântului, anume de scriitor de vieți de Sfinți. Alcătuia ilustrativ viața persoanei a cărui biografie o înfățișa, pătrundea în adâncul personalității Sfântului și extrăgea acele elemente care îl caracterizau. Ți-l schița, ți-l aducea noetic înaintea ochilor tăi, de parcă ar fi avut o comunicare vie cu Sfântul. Astfel, în afară de monografia despre Gheronda Ieronim Simonopetritul, a scris monografii și despre Sfântul Gheorghe Karlídis, despre Gheronda Mihail al Orbilor, Gheronda Gheorghe Prángos din Serbia, Arhimandritul Nicolae Pikatóros și Gheronda Savvas din Kálimnos, cel nou.

De asemenea, l-a preocupat transmiterea mesajului pe care Sfântul Munte îl poate oferi lumii contemporane. Acesta este un subiect care revine adeseori în cuvântul lui scris, după cum, de altfel, și în cuvântul lui prin viu grai, îl abordează din diferite perspective și îl clarifică prin pildele vii de chipuri aghiorite și prin mărturii personale. Știa bine că multe probleme care asupresc azi lumea și rămân nesoluționate în societate au soluții gata pregătite în monahism. Astfel, încerca să întindă o punte peste prăpastia dintre monahism și societate, prăpastie necunoscută până acum tradiției ortodoxe și care a apărut la noi prin răspândirea spiritului modern în spațiul nostru. Societatea ortodoxă din lume a avut totdeauna ca far călăuzitor obștea monahală. Merită să semnalăm aici cuvântul Sfântului Teodor Studitul care spune că întreaga Ortodoxie este o Biserică de obște. Reprezentative pentru relațiile dintre monahism și societatea ortodoxă a mirenilor sunt voluminoasele sale lucrări precum: Mărturia Sfântului Munte în lumea contemporană, Sfântul Munte și lumea, Sfântul Munte și societatea. De asemenea, și alte scrieri, precum Sfântul Munte ieri, azi și mâine, Mesajul Sfântului Munte, Priveghere în Sfântul Munte, Pavecerniță athonită, Ethosul și ifosul Sfântului Munte și Miezonoptică aghiorită. Combătând cu noblețe și subtilitate, după cum obișnuia, inovațiile liturgice eronate care se propuneau în spațiul nostru deceniul trecut și subliniind că renașterea liturgică nu reprezintă o simplă problemă lingvistică, ci ține de o instruire liturgică, a scris în 2005 în cadrul mai larg al unei dezbateri care s-a desfășurat atunci, o carte groasă cu titlul Renaștere liturgică sau educație liturgică.

Importante au fost de asemenea și pozițiile pe care le-a prezentat în presa cotidiană și periodică pe teme actuale și arzătoare care preocupau societatea și Sfântul Munte. Cu prudență și sobrietate își prezenta pozițiile, care erau totdeauna bine studiate, prudente și conforme cu Tradiția ortodoxă. Era informat asupra curentelor teologice, filosofice și sociologice contemporane și ori de câte ori considera că este necesar dădea răspunsurile corecte care se impuneau la problemele și impasurile din ce în ce mai numeroase. Prin numeroasele omilii pe care le susținea în mitropolii și la diferite alte sinaxe bisericești avea ocazia să cunoască îndeaproape problemele lumii și mai ales criza familiei contemporane, precum și nevoia acesteia de a fi ajutată și de a cunoaște oameni duhovnicești pentru sfințirea ei. La solicitarea aceasta a dorit să răspundă prin cartea sa Familie, părinți și copii, precum și prin irepetabila sa scriere care a devenit un adevărat sinaxar duhovnicesc pentru familia credincioșilor Bisericii: Sfinții căsătoriți ai Bisericii noastre. Alături de care menționăm în acest sens și cărțile sale: Nevoință și confort, Creștinii azi, și originala sa carte: Cuviosul vameș și Sfântul fiu risipitor.

O însemnătate aparte a acordat strângerii învățăturilor și informațiilor despre viața Părinților aghioriți. Mai întâi a publicat Povestirile Aghiorite ale lui Gheronda Ioachim. În cartea aceasta prezintă biografia lui Gheronda Ioachim (1893-1988), care și-a trăit ultimii douăzeci de ani ai vieții la Chilia vatopedină a Sfinților Teodori din Karyés, și redă multe din povestirile pilduitoare ale acestuia. Aceste povestiri se referă la Bătrâni virtuoși ai epocii sale pe care Gheronda Ioachim i-a cunoscut personal. Ulterior, în urma unei rugăminți a noastre, a întocmit volumul despre cei 67 de Sfinți cunoscuți ai mănăstirii noastre, cu titlul: Sinaxar vatopedin, pe care mănăstirea noastră l-a editat cu o bucurie aparte. După exact un an a publicat voluminoasa lucrare Sfinții Sfântului Munte, în care scrie despre viața a 450 de Sfinți. Această operă constituie o însemnată contribuție la hagiologia contemporană. Preafericitul nostru Patriarh Ecumenic, Bartolomeu, în salutul-binecuvântare de la începutul acestui volum, semnalează că Gheronda Moise, prin efortul său scriitoricesc, ”continuă și completează lucrarea marelui învățător al Maicii Biserici, Sfântul Nicodim Aghioritul, care a fost cel dintâi în a aduna într-un volum viețile Părinților care au strălucit în Sfântul Munte”. Cea mai extinsă lucrare a sa, care numără 1646 de pagini, este Marele Pateric al Părinților Aghioriți virtuoși din secolul XX, editat în trei volume în 2011, pe care l-a prefațat Gheronda Gheorghe, Egumenul Sfintei Mănăstiri Grigoriu. Gheronda Moise, vreme de mai bine de 30 de ani, a vizitat toate mănăstirile, schiturile și cele 400 de chilii ale Sfântului Munte, cercetând manuscrise, discutând cu Bătrâni și transcriind convorbirile cu aceștia. Rodul acestui neobosit efort al său a fost strângerea, întocmirea și prezentarea lucrării în trei volume Patericul celor 400 de Bătrâni athoniți ai secolului XX. Ca autentic aghiorit, nutrea o dragoste aparte față de Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu, Stareța Sfântului Munte, Preasfânta Maică a Domnului, căreia i-a închinat și cărțile: Născătoarei de Dumnezeu, Născătoarei de Dumnezeu Athonite, precum și cartea aflată în pregătire, pe care nu a mai apucat să o editeze: Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului din Grecia. Iată ce scrie Gheronda Moise despre Maica Domnului: ”Cinstirea ei este cu totul aparte în Grădina athonită a Sfântului Munte, care ajunge până la hotarele adorării. Prezența ei este stăpânitoare în viețile monahilor, cărora le este pavăză și față de care au evlavie totdeauna toate sufletele monahilor. Preasfânta noastră este poarta mântuirii, începutul mântuirii, Evanghelie deschisă pe care o predă prin cuvioasa ei tăcere, Preasfânta este totdeauna în strânsă legătură cu Hristos și cu Biserica, nu poate fi înțeleasă singură, Maica Domnului nu ne vrea izolați, Maica Domnului este o taină care se descoperă doar în Biserică, Maica lui Dumnezeu și Maica oamenilor, biserică tainică în care Hristos Se întrupează și omul se îndumnezeiește în continuu. Cu emoție îmi aduc aminte de bunăvoința cu care își asuma și eleganța cu care prezenta comunicări la congresele teologice internaționale pe care le-a organizat mănăstirea noastră despre Sfântul Grigorie Palama, despre Gheron Iosíf Isihastul și Gheronda Sofronie de la Essex. Aceste comunicări ale sale au fost cuprinse, desigur, în volumele respective cu actele congreselor.

De asemenea, lua parte și la multe alte congrese care au avut loc în țara noastră, dar și în afara Greciei. Vorbea la sinaxe organizate de sfinte mitropolii ale Bisericii Greciei, precum și din străinătate, mai ales în perioada Postului Mare, precum și la alte manifestări, stârnind interesul viu al auditoriului. Sinaxele acestea îi ofereau prilejul de a închega dialoguri constructive cu auditorii și de a da răspunsuri bine țintite la probleme practice care îi preocupau pe aceștia.

Omiliile sale erau frecvent transmise de posturi de radio și televiziune. De ani de zile scria la ziarul Makedonia, publicând în fiecare duminică un text, de obicei despre pericopa evanghelică a zilei sau despre alte subiecte de actualitate. Textele acestea au fost editate în 2003 în volumul Scrisori praznicale din Sfântul Munte. Începând cu 1988 a fost redactor-șef al periodicului aghiorit al Protatosului, iar ulterior a preluat și rolul de director, poziție pe care a deținut-o până la sfârșitul vieții. De asemenea, publica în multe periodice teologice prestigioase, precum Sýnaxi, Pemptousía, Cuviosul Grigorie, Orthódoxi Martyría, Lydía, Ekklysiológos și altele.

Gheronda Moise s-a îndeletnicit și cu poezia. Ca unul ce era bun teolog, avea talent și bun condei. Cu poeziile sale a participat la multe antologii, dar a publicat și un volum de autor, Poeziile athonite din 1995. Multe dintre acestea au fost puse pe muzică de compozitori serioși și cunoscuți, precum Hrístos Tsiamoúlis, care a alcătuit muzica pentru Corabie ce călătorește, Sfântul Munte.

Opera sa scriitoricească a devenit larg cunoscută și premiată de asociații internaționale și naționale de literați, cum ar fi, de pildă: Asociația Literaților Greci, Societatea Internațională a Literaților Greci, Societatea de Arte, precum și cinci mitropolii ale Bisericii Greciei.

Gheronda Moise a fost un om al suferinței. El însuși spunea că nu își amintește un răstimp al vieții sale când să fi fost sănătos. De mic suferea de insuficiență hepatică, boală care l-a însoțit permanent în viață. În cele din urmă, în 1997, după multă rugăciune, circumspecție și sfătuiri cu Părinți duhovnicești, a hotărât să facă transplant de ficat în America. Pe durata șederii sale acolo, a avut ocazia să întâlnească și să poarte convorbiri cu greci și americani, care i-au stat alături și l-au îngrijit cu multă dragoste, și față de care la rândul lui s-a purtat ca un adevărat părinte și frate duhovnicesc. Experiențele acestea, precum și pregătirea și efectuarea transplantului au fost înfățișate în cartea sa Întoarcerea din America.

După operație, la spitalul unde era internat, a avut marea binecuvântare de a i se înfățișa însuși Sfântul Nectarie și de a-l întări duhovnicește și trupește prin prezența sa. De atunci, Sfântul Nectarie a devenit Sfântul lui drag. După această operație, Dumnezeu ni l-a dăruit pe Gheronda Moise pentru încă 17 ani, astfel a putut să ofere Bisericii noastre viața sa pilduitoare și lucrarea plină de osteneală a cuvântului său empiric, atât scris, cât și prin viu grai. În ce privește boala sa și toate suferințele legate de ea, după cum însuși mi-a mărturisit, ”suferea, dar nu se întrista”; aceasta vedem și în cartea sa: Hristos dăruiește bucurie creștinilor. Este cunoscută atitudinea aparte pe care o avea față de viața creștină și mai ales față de viața de nevoință: este vorba de fericita întristare ca mod de viață, bucuria care vine după mâhnirea și pocăința pentru păcatele, dar și bucuria care izvorăște din însăși mâhnirea pe care o încercăm față de dragostea și răbdarea lui Hristos. Trăirea fericitei întristări care a definit întreaga viață a lui Gheronda Moise este exprimată în întreaga sa operă scriitoricească. Astfel sfânta durere, învățătura dobândită prin durerea din viața noastră, binecuvântarea durerii și durerea dragostei, tristețea stresului și bucuria nădejdii, sunt câteva subiecte reprezentative cărora le-a dedicat sute de pagini. Apostolul Pavel în cererea sa către Domnul de a-l scăpa de boala sa a primit răspunsul: ”Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune” (II Corinteni 12: 9). Anumite manuscrise ale Noului Testament, la acest pasaj, în locul verbului ”se desăvârșește” au verbul ”se săvârșește”. Astfel, potrivit acestei scripturi, stihul respectiv vrea să spună că puterea lui Hristos nu se descoperă doar în deplinătatea ei, ci îndeobște se manifestă și lucrează în slăbiciune și în boală. Gheronda Moise și-a trăit întreaga viață în slăbiciune și boală, iar ultima parte a vieții sale a fost o boală îndelungată. Cu toate acestea, întreaga sa viață a fost una plină de bucurie și har, o viață care dădea mărturie de puterea lui Hristos în trupul său bolnav. O viață plină de durere, de dragoste, de ofrandă a dumnezeiescului cuvânt și a unei bogate opere scriitoricești, care ne rămân ca prețioase moșteniri ce-și au izvorul în Tradiția Bisericii noastre.

Veșnica lui pomenire!