Căsătoria desăvârșită: Sfinții Mucenici Timotei și Mavra

O pereche de sfinți uciși în chinuri de către idolatri s-au făcut pildă de jertfă de sine, de dragoste și dăruire către Domnul dragostei, Iisus Hristos.

Icoana făcătoare de minuni a Sfintei Mavra din biserica ei de la Macherádo, insula Zakinthos

La slujba Tainei Nunții cântăm între altele și cântarea: ”Sfinților Mucenici care bine v-ați nevoit și v-ați încununat…”, deoarece se potrivește caracterului nunții, care este martirică, fiind o Taină a dragostei. Da altfel, dragostea, prin firea ei este mucenicie, este cruce. Doi oameni străini unul de altul, două lumi și caractere diferite, fiecare cu mentalitatea, cu neajunsurile, cu slăbiciunile lui, este chemat să trăiască toată viața alături de un altul, să îl suporte și să îl tolereze. E nevoie, într-adevăr, de mari resurse de dragoste adevărată și jertfelnică.

Sfinții de astăzi au trăit bucuria acestei dragoste, taina și mucenicia crucii. Sfântul Timotei era citeț și ”citea în Biserică sfintele cuvinte”. Cunoștea foarte bine valoarea sfintelor cărți, de aceea a refuzat să le predea lui Arrianós, ighemonul idolatru, atunci când acela le-a cerut pentru a le distruge, și i-a dat minunatul răspuns: ”Cărțile creștinilor le socotesc ca pe copiii mei, pe acestea mă sprijin și pentru ele mă păzesc îngerii, pentru că puterea dumnezeieștilor înțelesuri care sunt înscrise în ele îi cheamă pe îngeri în ajutorul meu. Întrucât, deci, nici un părinte nu-și omoară copiii de bună voie, așa nici eu nu îți predau cărțile pentru a le arde”.

După această curajoasă mărturisire, Sfântul Timotei a pătimit mult: i-au străpuns urechile cu fiare înroșite în foc și i-au fost scoși ochii. Apoi i-au adus-o înainte pe soția sa, pe Mavra, cu care se căsătorise de numai 20 de zile, ca să îl convingă să se lepede de Hristos, dar lucrurile s-au petrecut taman pe dos: Timotei a convins-o pe Mavra să mărturisească și ea credința în Hristos, drept pentru care și ea a fost pusă la chinuri.

Sfinții Timotei și Mavra, frescă din secolul al XV-lea de la Mănăstirea Sfintei Mavra din Koiláni, Lemesós (Cipru)

Dar pentru că în chip minunat au rămas nevătămați de chinuri, în cele din urmă au fost amândoi răstigniți, având astfel marea cinste de a avea asemenea sfârșit precum Acela pe care L-au iubit mai mult decât orice altceva în viață. În timp ce atârnau pe cruce, vreme de zece zile, au primit turbatele atacuri ale diavolului, care credea că îi poate atrage cu făgăduințe înșelătoare și plăceri pământești. Sfinții, în cele din urmă, l-au biruit, deși se aflau și în mari dureri trupești. S-au luptat cu mare bărbăție și s-au întărit unul pe altul.

Dragostea, care este depășire a iubirii de sine, rezistă până la mormânt, dar și dincolo de el. În zilele noastre, când se vorbește atât de mult despre eros și dragoste, oamenii se înstrăinează tot mai mult unul de altul, iar divorțurile se înmulțesc din motive de cele mai multe ori nesemnificative, pentru că dragostea nu este adevărată, ci amestecată cu egoism și cu alte patimi și cu totul străină de duhul Crucii, adică al jertfei, al slujirii și al dăruirii.

Cel care iubește cu adevărat se jertfește pe sine pentru ceilalți, în timp ce în dragostea mincinoasă, omul îi jertfește pe ceilalți pentru a trăi el.

Dovada dragostei autentice sunt semnele Crucii. Ucenicii lui Hristos L-au recunoscut pe Învățătorul lor, după Înviere, după semnele Crucii, care sunt puterea și slava Lui. A fost, așa cum cântăm în Săptămâna Mare, ”plin de răni, dar și Atotputernic”. La fel se întâmplă și cu adevărați Lui ucenici, care își răstignesc în fiecare zi voia proprie, ascultând de voia Lui. Aceștia știu să depășească greutățile și ispitele, și au depășit în limitele vieții lor personale chiar și moartea. De altfel, viața izvorăște din Cruce și din mormântul gol: ”prin Cruce s-a făcut bucurie la toată lumea”.

Mucenicii Timotei și Mavra au fost răstigniți, dar au și înviat. Au trăit uniți prin legăturile dragostei adevărate, au plecat din lumea aceasta uniți și iubindu-se și continuă să trăiască și să aibă pregustarea împărăției lui Dumnezeu până la Învierea cea de obște, făcându-se faruri duhovnicești și călăuzitori nouă pe calea Crucii și a Învierii vieții noastre.

Protopresviter Gheorghios Papavarnávas