Înăuntrul criptei Silivriei

De astă dată, generosul Constantinopol, chintesența tuturor particularităților și contradicțiilor, mi-a îngăduit să-i descopăr unul din locurile cele mai ascunse și m-a silit să fac un salt dintr-o realitate dureroasă, în lumea de vis a legendelor.

Intrarea în acest spațiu întunecat, aproape subteran, mi s-a dezvăluit pe neașteptate. Nu am ezitat nici o clipă să cobor scările, cu toate că asemenea spații sunt socotite a fi periculoase. Crucile sculptate în friza de piatră m-au atenționat că e vorba de un spațiu sacru, iar ceea ce mi-a fost dat să văd înăuntru mi-a depășit cele mai mari, dar și cele mai sumbre așteptări.

Cripta Silivriei, aflată lângă poarta cu același nume, este un mormânt din perioada bizantină timpurie. Camera mortuară este despărțită în două compartimente, dintre care primul este auster și rectangular și seamănă cu nartexul unei biserici. Urmează apoi partea principală a criptei, în care se află mormintele împodobite, a căror frumusețe îți taie respirația.

Informațiile despre criptă sunt încurcate și contradictorii, iar lor li se adaugă dezastrul ”jurnalistic” al epocii noastre, cunoscuta metodă copy-paste.

După unele surse, cripta ar fi un mormânt regal bizantin. Alte surse îl așează în perioada secolului al IV-lea, dar pe atunci încă nu existau Zidurile Teodosiene, iar sistemul de fortificații al peninsulei istorice, cunoscut sub numele de Zidurile lui Constantin cel Mare, se afla la sute de metri depărtare. Mie personal mi se pare greu de crezut că în secolul al IV-lea un mormânt imperial ar fi fost așezat într-o zonă atât de pustie și lipsită de apărare din afara cetății.

Desigur, toate astea nu m-au împiedicat să observ totul cu o atenție încordată, cu toate simțurile activate, sorbind cu admirație finețea basoreliefurilor.

Cele 6 morminte din interior au fost scoase de sub moloz și pietriș abia în anul 1988, iar în anul următor a avut loc o restaurare satisfăcătoare a spațiului. Tot atunci, însă, au început profanările și jafurile, venite din partea hoților de morminte și vânătorilor de comori. Frescele proaspăt restaurate au fost distruse în anii următori, iar valoarea celor jefuite este greu de apreciat, inestimabilă de fapt. Probabil că în viitor, obiecte furate de aici vor apare pe la diferite case de licitații sau vor lua drumul unor muzee, la fel ca multe alte opere furate. Totuși, anumite odoare au fost descoperite, de pildă fresca de la intrarea în criptă, care a fost recuperată în 1993 și redată Muzeului Arheologic din Istanbul.

Cripta Silivriei, poate singurul spațiu arheologic neprotejat în Europa, se află într-o zonă rău famată. Sute, chiar mii, de persoane fără adăpost au locuit și locuiesc în Zidurile Constantinopolului, situație care demonstrează foarte clar impasurile umanitare ale culturii noastre și felul deficitar în care înțelegem noțiunile de dezvoltare, rețele, bunăstare, economie. Există oameni care trăiesc în grădinile dintre Ziduri de 40 de ani. Acestora li se adaugă delincvenții, iar cripta pare să fie o ascunzătoare, un refugiu. Rapoartele criminalistice arată că s-au înregistrat crime chiar și în interiorul criptei…

Locuirea spațiilor istorice și arheologice din zonele izolate ale orașului de către persoane fără adăpost, oameni sărmani și delincvenți, constituie o problemă fără soluție…

Și totuși, de la pericole și de la realitatea jalnică, sufletul și gândurile urcă spre alte dimensiuni, într-o călătorie noetică printre legendele despre Împăratul de Marmură…

În pardoseala criptei există goluri, pasaje spre alte niveluri, spre alte lumi, reale sau fantastice… În ciuda pardoselii sparte și a mormintelor goale, a amestecului de ruină și pericol, cripta funcționează ca un magnet și mă ține captiv în interiorul ei pentru multă vreme.

Chipurile omenești reprezentate în basoreliefuri sunt atât de reale, încât par să te privească drept în față. Altele au privirea ațintită în sus, de parcă s-ar preda cu smerenie măreției lui Dumnezeu. Toate exprimă teamă pentru cele ce s-au întâmplat și pentru cele ce se vor mai întâmpla înăuntrul criptei… Câte nelegiuiri vor mai vedea și vor mai suferi trupurile acestea de marmură?

Constantinopolul, Orașul, s-a îngrijit să mă introducă din nou în măruntaiele lui, iar o parte din mine a rămas acolo…

Sursa: tixamperiaapothnpolh2.blogspot.gr