Opera imnografică a Sfântului Nectarie din Eghina

Conf. Acchileas Chaldeakis

Un cunoscut profesor de teologie contemporan, Pantelís Páschos, a afirmat cândva: ,,Dacă religia este poezie, atunci, și poezia este un fel de religie a sufletului”[1]. Credem că și preocuparea Sfântului Nectarie pentru imnografie trebuie interpretată în același fel. Cea mai mare parte a operei imnografice a Sfântului Nectarie nu sunt simple compoziții literare, ci ,,murmurul” sfintelor sentimente ale unui suflet prin excelență religios care trăiește, se roagă, predică și învață, folosindu-se de arta versificației, însuflețit de un adânc simțământ poetic.

Scrierile imnografice ale Sfântului Nectarie constituie adevărate ,,strigăte către cer” ale unui ierarh care, prin vers, încearcă să îndrepte gândurile fiilor săi duhovnicești spre o înțelegere cât mai firească și fără piedici a textelor sfinte ale slujbelor din cult. Nu este întâmplător faptul că – conform informațiilor ce se desprind din epistolele sale catehetice – destinatarul final al imnurilor compuse de el sunt, fie credincioșii care umpleau bisericile Atenei, acolo unde slujea sfântul, fie elevii de la Seminarul Teologic Rizárion, dar, în primul rând, monahiile nou-înființatei – pe atunci – mănăstiri din Eghina. Mai mult, se poate observa că, cel puțin în primele etape ale creației sale imnografice, imboldul care l-a împins pe sfânt de a compune imnuri, este reprezentat chiar de ,,beneficiarii” menționați mai sus. În plus, stabilind o ierarhie a mărturiilor pe care le avem la dispoziție, succint,vom remarca trei obiective pe care le-a urmărit sfântul prin creațiile sale imnografice.

Primul dintre aceste obiective este de a ajuta din punct de vedere duhovnicesc pe cititorii săi. Simțea o bucurie duhovnicească adâncă știind că textele sale ajută la ridicarea duhovnicească a credincioșilor. Scrie în lucrarea sa Theotokárion: ,,Simt o bucurie, nu doar atunci când scriu, ci doar gândindu-mă că suflete însetate de Dumnezeu își vor găsi bucuria duhovnicească citind imnurile acestea pe care Doamna de Dumnezeu Născătoare m-a învrednicit să le scriu. Vă îndemn să psalmodiați o cântare de laudă către Născătoarea de Dumnezeu, și să vă rugați să mă învrednicească să mai pot scrie alte asemenea imnuri”. Atât în introducerea Theotokarion-ului ,,mare”, cât și a celui ,,mic”, sfântul precizează foarte clar scopul pentru care a făcut publice imnurile sale: ,,Am hotărât să scot la lumină aceste imnuri ca să ofer celor ce o iubesc și o cinstesc pe Maica Domnului o carte de rugăciuni unde să aștern toate sentimentele, mulțumirile și recunoștința celor care cântă și o laudă pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Maica Dumnezeului nostru”.

Cel de-al doilea motiv pentru care Sfântul Nectarie a scris aceste imnuri a fost de a mișca și umple de bucurie inimile fiilor și fiicelor sale duhovnicești, și, în paralel, de a zgudui sufletele adormite în norul neștiinței și al indiferenței, ce sufereau duhovnicește, încercând să le trezească și – prin intermediul imnurilor sale – să le îndemne pe acestea la rugăciune și rugăminți fierbinți pentru a primi ajutor dumnezeiesc. În acest sens, redăm un fragment dintr-o scrisoare către monahia Xenia: ,,Am primit scrisoarea ta și m-am bucurat pentru pacea și bucuria din sufletele voastre și pentru că sunteți bine cu sănătatea. Doar starea bunei Eufimia m-a întristat. Transmiteți-i că aș vrea să-și silească inima să simtă bucurie și să cânte imnuri către Doamna de Dumnezeu-Născătoare, ca să se bucure sufletul ei. Când sunteți întristate, mereu să înălțați rugăciune și să cântați Maicii Domnului și aceasta vă va mângâia. Siliți-vă inima voastră cântând Lui Dumnezeu și lăudând pe Doamna de Dumnezeu-Născătoare. Toate să vă bucurați, pentru ca tristețea să nu-și afle loc în inimile voastre”.

Principala grijă a sfântului era ca imnurile sale să aducă bucurie duhovnicească și să mângâie sufletele celor ce le vor citi ori cânta. Acest lucru reiese, cât se poate de clar, din însemnările sale, atunci când trimitea imnuri noi maicilor din Eghina: ,,Astăzi vă trimit un Canon de Mângâiere către Maica Domnului sub forma a 24 de tropare în metrică, adică 24 de icoase, pe care le-am compus din dragoste pentru Preasfânta. Cred că, citindu-le, imnurile vă vor aduce multă mângâiere în sufletele voastre”.

Cel de-al treilea obiectiv pe care Sfântul Nectarie l-a urmărit prin imnurile sale a fost acela de a-i îndemna la o participare conștientă la sfintele slujbe pe toți care treceau pragul bisericii de la Seminarul Teologic Rizárion. În perioada în care a fost director la această școală teologică din Atena, după terminarea Dumnezeieștii Liturghii, le mulțumea elevilor pentru că ,,au cântat frumos la slujbă, lucru care i-a plăcut foarte mult”. De asemenea, după relatările elevilor săi, ,,venea în biserică încă de la începutul Vecerniei sau Utreniei ca să îi vadă pe elevii săi, dar nu stătea în tronul arhieresc, acolo unde s-ar fi cuvenit, ci mergea și se așeza într-o strană din partea dreaptă, ca să-i poată observa mai de aproape pe elevii săi, dar și să poată asculta mai bine cele două coruri din strana dreaptă, și din strana stângă ce aveau 140 de membri, cântând împreună slujba”.

În sensul participării conștiente la dumnezeieștile slujbe, sfântul le scria maicilor din Eghina, îndemnându-le ca rugăciunea pe care o fac să fie din adâncul inimii, și nu de formă, doar pentru a-și face canonul. Spune sfântul: ,,Imnurile, odele și canoanele le voi da domnului Zervoulákos să le transcrie și apoi vi le voi trimite. Cred că veți fi foarte mulțumite, și puteți să citiți din această carte rugăciunile și canonul, și nu din cealaltă. Căci Canoanele de mângâiere către Maica Domnului nu sunt precum canoanele sfinților, care nu sunt de laudă, ele sunt canoane de mulțumire mult folositoare sufletului, de aceea, cred că este bine să citiți mai mult canoanele către Maica Domnului și mai puțin către sfinți. Citirea canoanelor sfinților din Minei, și canoanele din Ceaslov nu este absolut necesară, și, cred că, în locul acestora, este bine să citiți un Canon al Maicii Domnului din Theotokárionul cel mare, scris de mână, pe care o să vi-l trimit. Citiți cu atenție, astfel încât cuvintele pe care le citiți să răsune în inimile voastre. Nu vă rugați doar de formă, ci din inimă. Fiindcă sufletul nostru se umple de duh sfânt atunci când dăm slavă Lui Dumnezeu din toată inima, nu atunci când zicem cuvinte fără noimă doar ca să ne facem canonul. Nu atunci când citim toate canoanele – căci acestea au fost scrise pentru praznicul sfinților – ci atunci când facem rugăciune adâncă. Nădăjduiesc că veți înțelege ceea ce vreau să spun[2]”.

Acest îndemn al Sfântului Nectarie va fi provocat, desigur, vii discuții cu privire la necesitatea sau nu de a citi acele canoane și tot ce este specific rânduielii slujbelor praznicare în cinstea sfinților, ce se săvârșesc în biserici, și cu privire la folosul duhovnicesc ce derivă din aceasta, sau, în sfârșit, cu privire la necesitatea înlocuirii imnografiei ortodoxe tradiționale ,,clasice” cu compoziții imnografice de dată recentă, mai ușor de înțeles pentru noi, cei de astăzi și, prin urmare, mai cucernice și de folos sufletului. Însă, nu trebuie să trecem cu vederea situația deosebită existentă atunci, la care sfântul se referea, precum și grija sa pastorală. ,,Nădăjduiesc că veți înțelege ceea ce vreau să spun”, scria sfântul la sfârșitul scrisorii sale, îndoindu-se, în orice caz, de puterea de înțelegere a fiicelor sale duhovnicești – care nu știau foarte multă carte –care puteau să nu discearnă între ,,rugăciunea de tipic” și cinstirea (latria) din inimă pe care trebuie să i-o aducem Lui Dumnezeu.

Un comentariu pertinent asupra acestei teme ne-a lăsat gheronda Theoklit Dionisiatul, care face următoarele comentarii: ,,Mărturisesc că, după o jumătate de secol de viețuire în obște, abia acum încep să înțeleg diferența dintre rugăciunea particulară și cea de obște, în lumina tipicului, care, de multe ori, poate părea foarte rigid. Sfântul Nectarie, însă, observând că firea femeiască este neputincioasă, iar unele dintre maici erau neștiutoare de carte – și, prin urmare, înțelegeau destul de greu textele din cărțile de cult – și, dorind să le ofere mângâiere duhovnicească, le recomanda să se roage și să psalmodieze folosind imnurile pe care el, din dragoste dumnezeiască, le-a scris, desigur, fără să desființeze rânduiala obișnuită a slujbelor. Și, cu siguranță, el este un mărturisitor al adevărului, de vreme ce părerile sale sunt expresia experiențelor vieții sale dusă în sfințenie, fiindcă dorea ca și fiicele sale duhovnicești să trăiască tainele Lui Dumnezeu. A încerca este ușor, dar a ajunge repede la înălțimi duhovnicești este foarte greu. De altfel, sfântul însuși scrie în epistolele sale că este nevoie de mult timp pentru a ajunge cineva la înălțimi duhovnicești, și că Dumnezeu nu poate fi constrâns de către om decât prin rugăciune și răbdare”.

Extrapolând raționamentul părintelui Theoklit, putem adăuga că, intenția sfântului de a le ajuta pe fiicele sale duhovnicești, prin intermediul imnurilor sale – pentru ca acelea să poată să înțeleagă mai bine discursul liturgic – se adeverește și din observația că, cea mai mare parte a operei sale imnografice, urmează îndeaproape canoanele imnografiei ortodoxe. Ca imnograf, Sfântul Nectarie nu improvizează. Acest lucru reiese din simpla răsfoire a compozițiilor sale imnografice. Kekragárion sunt cele 4 cărți ale Fericitului Augustin traduse de Evghenie Vulgaris, pe care sfântul le-a rescris din proză în metrica bizantină. Psaltirionul sunt psalmii lui David, pe care sfântul „i-a versificat în diverse măsuri, după tonica bazei, după cum Dumnezeu l-a inspirat”. Theotokarionul și Triadikonul, alte două cărți ale sfântului, nu sunt decât troparele Născătoarei de Dumnezeu, respectiv troparele treimice cuprinse în Ceaslovul Mare și în Triod, dar și în celelalte cărți de cult, pe care, de asemenea, Sfântul Nectarie le-a versificat în metrică bizantină.

Imnurile personale ale sfântului nu sunt în număr prea mare din totalul lucrărilor operei sale imnografice, sau, mai corect spus, sunt restrânse, față de volumul mare al creațiilor imnografice ,,clasice”, iar pe acelea sfântul le-a intitulat ode. Acestea sunt, în principal, imnuri închinate Maicii Domnului, o compilație ce cuprinde multele nume ce i s-au dat Maicii Domnului de-a lungul timpului, reprezentând un prinos de mulțumire adus Preasfintei, rod al inspirației poetice izvorâtă din sufletul sfântului. Cu alte cuvinte, sfântul nu se îndepărtează de canoanele imnografiei ortodoxe– aici ținând cont și de situația duhovnicească a celor cărora li se adresează – ci încearcă să dea o altă formă textului poetic pentru ca acesta să fie mai inteligibil.

În încheierea scurtei analize pe care am făcut-o operei imnografice a Sfântului Nectarie, ca o concluzie a celor spuse mai sus, elocventă în acest sens este însemnarea pe care însuși sfântul făcut-o în prologul Triadikonului, și care, credem, ne arată măsura dragostei sale pentru imnografie: ,,Am scris aceste imnuri, îndemnat fiind de datoria de a-i aduce slavă Lui Dumnezeu și din dorința adâncă de a-L lăuda în imnuri. A compune imnuri sfinte este pentru mine bucurie și preocupare duhovnicească prin care mi-am hrănit sentimentele mele religioase adânci. Prin aceste imnuri mi-am arătat admirația față de lucrările minunate pe care Dumnezeu-Creatorul le-a săvârșit, și am lăudat înțelepciunea, bunătatea și atotputerea Lui”.

Sursa: Achilleas Chaldeakis, Sfântul Nectarie și dragostea sa pentru poezie și muzică, Editura Armós