Rugăciunea lui Iisus pentru cei adormiți
30 May 2015În paralel cu trisaghionul[i] care se face pentru morți, parastasele, pomelnicul pe care îl dăm preotului la Dumnezeiasca Proscomidie, împreună cu pomenirea timp de 40 de zile la Dumnezeiasca Liturghie și milostenia pe care o facem pentru sufletele celor adormiți, în paralel cu toate acestea rânduite de Sfânta noastră Biserică, se cuvine să spunem și rugăciunea ,,Doamne, Iisuse Hristoase, odihnește pe robii tăi”.
Se cuvine să ne rugăm cu atât mai mult pentru cei adormiți, față de cei vii, cu cât cei trecuți la cele veșnice nu se mai pot ajuta pe ei înșiși, pentru că, timpul pe care l-au primit de la Dumnezeu pentru a lucra mântuirea lor, s-a sfârșit.
Bunul Dumnezeu, însă, dorește ca toți, chiar și în ultima clipă, să se mântuiască.
Aici se cuvine să remarcăm un lucru foarte sensibil, care arată noblețea Lui Dumnezeu care, în loc să ne sensibilizeze, mai mult ne scandalizează. Dacă Dumnezeu ar fi intervenit pentru a mântui sufletele celor adormiți, ar însemna că Dumnezeu ar încălca liberul arbitru al omului. Astfel, bunul Dumnezeu așteaptă de la noi să oferim de bunăvoie jertfa noastră de rugăciune pentru sufletele celor adormiți, pentru ca El să găsească ,,prilejul” de a ajuta toate aceste suflete. Și, astfel, toți se folosesc: și cei mântuiți, dar și cei osândiți, de vreme ce, în fiecare din cele două situații există împărțiri diferite.
Când începem să spunem rugăciunea lui Iisus, cu sau fără șiragul de metanii pe mână, prima dată vom rosti câteva nume ale celor adormiți, părinți, rude, apropiați etc. Adică, doar prima dată, când vom ajunge la ,,odihnește pe robii tăi” vom spune aceste nume ale celor apropiați, și nu le vom repeta, mai apoi, de fiecare dată când vom spune rugăciunea, pentru ca mintea noastră să nu devină confuză, repetând continuu aceleași nume. Acolo, în acele cuvinte, ,,odihnește pe robii tăi”, sunt cuprinși toți frații noștri cei trecuți la Domnul de-a lungul veacurilor, dar, mai mult de atât, în mod separat, unic și deosebit, se află și cei ale căror nume le-am pomenit prima dată, la început.
[i] Slujbă de pomenire a celor adormiți, de dimensiuni reduse, existentă în cultul Bisericilor de limbă greacă, ce cuprinde cele 4 tropare, Cu duhurile drepților, Întru odihna Ta, Doamne, Slavă… Tu ești Dumnezeu, Și acum… Una curată, la care se adaugă ectenia întreită, rugăciunea Dumnezeul duhurilor, iar la final Veșnică pomenire întreit. Această slujbă corespunde Panihidei sau Litiei mici din cultul Bisericii Române, ce se săvârșește în cadrul înmormântării la casa celui răposat, dar și la mormânt, cu prilejul diferitelor pomeniri de peste an, și mai rar în biserică, acolo unde s-a generalizat parastasul [n.tr.].
A consemnat: Arhim. Arsenie Katerélos