Sfântul Munte – ieri și azi

Egumenul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras, Arhimandritul Elisei, într-un interviu acordat în exclusivitate Pemptousiei, vorbește despre Sfântul Munte, în istorie și în prezent.

***

Pemptousia: Părinte, dorim să vă mulțumim din adâncul inimii că ne-ați primit azi, ca reprezentanți Pemptousia, la această întâlnire-interviu. Sfântul Munte constituie un caz special pentru datele istorice mondiale. Prin ce se deosebește, Părinte, Sfântul Munte de alte centre monahale din țara noastră și ale Ortodoxiei mai general, și cum vedeți poziția lui în lumea contemporană? Cum poate un așezământ vechi de mai bine de un mileniu să înrâurească această epocă contemporană care evoluează într-un asemenea ritm?

Gheronda Elisei: Și eu aș dori să vă mulțumesc, iubite Níkos, pentru mi-ați oferit prilejul de a avea o asemenea întâlnire-interviu, deși, personal, nu prea sunt obișnuit cu interviurile, fie din lipsă de experiență, fie în virtutea tradiției noastre. Gheronda Emilianos nu ne-a predat, nu ne-a învățat cu acest mod de a comunica cu lumea, dar pentru dragostea și prietenia pe care v-o port, precum și pentru a promova anumite lucruri prin periodicul Pemptousia, care este cunoscut pentru calitatea sa, am acceptat propunerea și cu adevărat vă mulțumesc.

Acum, răspunzând la întrebarea pusă: Sfântul Munte este o instituție, am spune, sau o realitate, o viață, o realitate a vieții, și este rodul unei îndelungate tradiții monahale, care nu s-a născut de ieri, de azi, ci de la începuturile creștinismului. Și este o mare binecuvântare că până în zilele noastre a supraviețuit acest centru monahal unic în lume, un centru monahal panortodox. Este o mare binecuvântare pentru Biserica însăși, pentru țara noastră și, în general, pentru lume. Desigur, Sfântul Munte, în perioada Imperiului Bizantin, după cum prea bine știți, ca să folosim un punct de reper istoric, era centrul duhovnicesc al imperiului. Și așa a și apărut, așa a fost întemeiat, pentru că imperiul avea nevoie de un centru bisericesc, după cum deținea și un centru politic. Avea, deci, nevoie și de un centru mistic, care să fie refugiul și adăpostul duhovnicesc pentru întreaga lume și pentru toate problemelor imperiului. În acest sens, această misiune istorică este continuată de Sfântul Munte în lumea de azi, independent de configurarea națiunilor, a statelor și a granițelor, pentru că, într-adevăr, constituie un centru monahal panortodox, care, după cum știți, se bucură de dragostea și respectul tuturor ortodocșilor. Și joacă de-acum rolul de centru duhovnicesc al lumii întregi (oikoumeni), cu dimensiunile pe care le are azi noțiunea de oikoumeni, din punct de vedere al vieții, al culturii și al promovării acelor valori care îl susțin duhovnicește pe omul de azi. De pildă, Sfântul Munte răspândește dragostea, jertfelnicia, altruismul. Asta nu înseamnă, desigur, că toți monahii athoniți suntem altruiști și jertfelnici, că toți avem dragoste, dar ca spațiu, ca topos duhovnicesc, cultivă dragostea jertfelnică și tocmai de aceea are posibilitatea să îi asimileze și să îi împace pe toți oamenii.

Și acest lucru s-a petrecut și în zilele noastre, de când am intrat în Sfântul Munte, cu toate recesiunile și dificultățile provocate de lipsa de personal. Înnoirea Sfântului Munte a adus exact această strălucire a dragostei, această împăcare între oameni. Prin urmare, acestea sunt elementele care și astăzi pot juca un rol însemnat în viața oamenilor.

Sfântul Munte, fotografie de Pr. Constantin Prodan

Pemptousia: Părinte, aceia dintre noi care am trăit evoluția Sfântului Munte din ultimii 30 de ani – eu personal am vizitat prima oară Sfântul Munte și mănăstirea noastră, Simonos Petras, în 1982 – observă cu ușurință că s-au schimbat destule lucruri în ce privește peisajul tehnologic. Și există chiar unele voci care susțin că folosirea tehnologiei, cu automobilele etc., probabil și modul actual de administrare a unei mănăstiri, mașinăriile pe care le vedem noi, cei din afară, modul de administrare a mediului etc. – există, deci, unele voci care susțin că această evoluție prezintă un pericol de secularizare, un pericol de erodare a vieții isihaste. Dumneavoastră distingeți un asemenea pericol?

Gheronda Elisei: Ca să existe voci care se neliniștesc în această privință înseamnă că nu poate fi cu totul lipsită de pericol această evoluție, căci orice element nou care intră în Sfântul Munte constituie și o mică amenințare și, prin urmare, da, în raport cu scopurile inițiale ale Sfântului Munte, există acest pericol al secularizării. Este adevărat. Nu putem să îl trecem cu vederea printr-un răspuns de genul: ”Nu, nu există nici un pericol”. Cu adevărat, există un pericol legat de utilizarea tehnologiei și a mijloacelor acesteia. Viața aghiorită trebuie să fie mai liberă de griji decât viața din lume, altfel nu ar avea nici un sens să ne aflăm aici, în Sfântul Munte. Deci, înseamnă că trebuie, fără ca tehnologia să constituie în sine o piedică, trebuie în orice caz să o folosim corect, pentru că în sine toate lucruri constituie un tezaur, dacă le utilizăm corect. De aceea spun că, într-adevăr, distingem aceste pericole, dar nu lăsăm aceste pericole nestudiate, există o profilaxie a lor. Și acest lucru este la fel adevărat. Toate aceste subiecte, de multe ori în sinaxe comune, sunt abordate pe toate fețele. Dacă vă amintiți, mai demult, știți, căci aveți o legătură foarte veche cu Sfântul Munte și cu mănăstirea noastră, cu Gheronda Emilianos, dacă vă amintiți ce dezbateri și lupte purtam pe atunci dacă să se introducă sau nu electricitatea în Sfântul Munte. Este un pericol electricitatea?

Pemptousia: Și drumurile…

Gheronda Elisei: Drumurile, automobilele, și azi, de pildă, noile mijloace de comunicare, de telecomunicații. Toate acestea pot cu adevărat să stânjenească simplitatea vieții Sfântului Munte. Problema însă este următoarea: aceasta este realitatea, ea nu poate și nici nu trebuie să lucreze negativ pentru noi, ci pozitiv. Nu putem spune acum: De ce evoluează lumea în felul ăsta? Ar fi o utopie să spunem asta și nici nu ne reprezintă, trăim într-o realitate dată, întrebarea este cum o vom aborda? Acest lucru nu constituie însă o problemă doar pentru Sfântul Munte, ci și pentru lume. Nu vom spune: A, Sfântul Munte trebuie să rămână așa. Da, dar și lumea trebuie să rămână cumva în cadrele unei măsuri a utilizării acestor mijloace, pentru că auzim ce se întâmplă cu utilizarea lor în lume. Iar această abordare este valabilă pentru orice mijloc al tehnologiei. Și omul trebuie să pună o măsură în utilizarea tehnologiei.

În ce privește Sfântul Munte, ca să nu mă lungesc cu acest subiect, într-adevăr există acest pericol, nu îl ignorăm, nici nu îl negăm, dar se face și efortul studierii și profilaxiei lui. De pildă, în ce privește drumurile există niște comisii aghiorite care se ocupă de chestiunea asta. Există și sinaxe în care ne ocupăm de aceste lucruri, există și studii, avem niște scopuri pe care ni le propunem, așa încât Sfântul Munte să se limiteze la o măsură a utilizării, care urmărește îmbunătățirea și susținerea scopului primordial al Sfântului Munte. Pentru că, altfel, nu are nici un sens tehnologia, pentru acest scop o folosim, ca să slujească Sfântului Munte. Și nu este acum momentul să menționăm câte reglementări am făcut în Sfântul Munte la nivel general, dar și particular, în fiecare mănăstire.

Ca să dau un exemplu simplu: când am început viața în Sfântul Munte, nu existau decât câteva mașini în Sfântul Munte. La mănăstirea noastră, Gheronda Emilianos a rânduit să folosim mașina o singură dată pe săptămână, când coborâm la Dafni, nu de mai multe ori. Azi coborâm în Dafni de mai multe ori, deci, a avut loc o adaptare. Dar pentru a folosi termeni contemporani, este o adaptare ușoară. Fiind atenți la modul de utilizare a automobilului care ne schimbă viața, căutăm ca această adaptare să nu fie foarte agresivă. Să fie mai domoală, așa încât să ne folosim de aceste mijloace în scopul nostru, date fiind concepțiile și mijloacele contemporane, dar în nici un caz să nu depășim această măsură.

Pemptousia: Și multe din aceste mijloace au ca scop deservirea și buna primire a pelerinilor care vin în Sfântul Munte, Părinte, nu-i așa?

Gheronda Elisei: Negreșit! Acest lucru însă constituie și problema principală. De pildă, și acum vorbim despre tehnologie, vorbim și despre gradul, despre măsura în care Sfântul Munte primește vizitatori. Trebuie să luăm măsurile corespunzătoare, pentru că lumea vine cu gusturile ei, cu obișnuințele, ideile, cu părerile ei, cu dragostea, setea ei etc. – toate astea ne pot duce la secularizare. Și asta e o chestiune care are nevoie de propria ei măsură. Nu putem spune pur și simplu: Deschideți porțile Sfântului Munte! Pentru că lumea va aduce cu ea și culorile ei, aduce și mirosurile, și zgomotele ei, și glasurile ei. Prin urmare, și acestea aspecte fac parte din tematica aceasta a confruntării contemporane cu ”ispitele”.