Sobornicitatea Evangheliei

Întreg Vechiul Testament trebuie interpretat nu în vreun alt fel, ci doar ca o prevestire a Sfintei Iconomii. În nici un caz nu vorbește despre vreo prăpastie dintre Dumnezeu și lume. Dimpotrivă, așa cum spune o rugăciune din cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, Dumnezeu ne-a trimis profeți, ne-a dat legea Sa, pentru a ne călăuzi spre Fiul Său cel Unul-Născut. Sau așa cum cântăm în psalmul 102, «îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător și mult-milostiv; nu până în sfârșit se va iuți, nici în veac se va mânia».

Așadar, Dumnezeul nostru este Dumnezeul lui Hristos, iar nu un dumnezeu strict, în sensul juridic al cuvântului. Cea mai clară dovadă în acest sens este însăși întruparea Fiului lui Dumnezeu, un eveniment universal care depășește orice așteptare, orice pricepere. Chiar și în zilele noastre, nu putem pătrunde cu mintea noastră taina Întrupării și a Crucii lui Hristos. Pentru a înțelege cât de cât această taină, e nevoie de o doză serioasă de «căutări existențiale». În primul rând, întruparea lui Hristos șterge orice urmă de dușmănie dintre oameni. Deci vrăjmășia este surpată, iar în locul ei este instaurată împăcarea tuturor cu toți. Din acest moment, Dumnezeu croiește noi orizonturi care să ghideze viața umană pe pământ. Numai în măsura în care înțelegem acest lucru, vom propăși din punct de vedere spiritual.

Sobornicitatea Evangheliei nu este un concept abstract, așa cum susțin unii care nu știu ce vorbesc, ci este o realitate care se reflectă în iubirea dintre popoare. Fiecare dintre noi a fost înzestrat cu anumite daruri, pe care suntem datori să le punem în slujba societății. Așadar sobornicitatea Evangheliei se reflectă și în harismele pe care fiecare popor, fiecare om le-a primit în dar de la Dumnezeu. Aceste daruri trebuie să fie împărtășite, trebuie să circule, astfel încât să se creeze o sobornicitate evanghelică. Desigur, sobornicitatea evanghelică nu înseamnă nivelarea tuturor oamenilor, ci cultivarea, celebrarea relațiilor inter-umane în baza principiului alterității. Așadar, nu se pune problema anulării diferențelor dintre oameni, ci, mai degrabă spunem că aceste diferențe sunt chiar necesare în cadrul societății, în cadrul relațiilor inter-umane.