Cuviosul Nou Mucenic Chiril de la Hilandar (+1566)

Noul Mucenic Chiril era de loc din Tesalonic. Părinții său erau oameni cu frică de Dumnezeu, iar la botez i-au pus numele Chiriac. La vârsta de 10 ani a rămas orfan de ambii părinți, în grija a doi unchi din partea mamei, dintre care unul era ortodox, iar celălalt musulman. Din păcate, în cele din urmă Chiriac avea să fie lăsat în grija unchiului său musulman, care îl va da în grija unui meșteșugar, musulman și acela, pentru a învăța meseria de tăbăcar. Micului Chiriac nu i-a plăcut să trăiască printre musulmani. S-a încredințat pe deplin de acest lucru sfătuindu-se cu unchiul său creștin, Ioan.

S-a întâmplat, însă, ca, din rânduială dumnezeiască, să cunoască niște monahi aghioriți, cu care, fără să spună nimănui ceva, a plecat în Sfântul Munte. A fost primit la Sfânta Mănăstire Hilandar, la vârsta de 14 ani, primind numele Chiril.

Fiindcă nu avea vârsta necesară și nici barbă, a fost trimis la un metoc al mănăstirii, în afara Sfântului Munte. După ce a făcut ascultare la acel metoc timp de 8 ani, a plecat, alături de alți doi monahi la Tesalonic cu niște treburi. Acolo l-a întâlnit pe unchiul său Ioan, căruia i-a cerut, după câteva zile, să-l întâlnească pe fiul acestuia, adică vărul său, care era de aceeași vârstă cu el. Atunci când cei doi veri coborau din oraș spre port, din întâmplare, s-au întâlnit cu unchiul lor musulman, care, în prima clipă, nu a înțeles cine era monahul acela. Dar, fiindcă monahul îl însoțea pe nepotul său, privind mai cu atenție, a înțeles că acela nu era altcineva decât nepotul care fugise pe când era mic.

Pe loc, acela a început să strige, strângându-i în jurul său pe toți musulmanii care se aflau acolo, acuzându-l pe Chiril că fusese musulman, dar s-a făcut creștin și, mai mult decât atât, monah. Atunci, toți s-au năpustit asupra lui, l-au înșfăcat și au pornit cu el ca să-l ducă în fața cadiului. Cadiul, judecătorul musulman, ca de obicei, a început, cu vorbe mieroase, să-l facă să se lepede de Hristos. ,,Atât de mult ți-ai pierdut mințile, i-a spus, că vrei să dorești moartea cea odioasă, în locul vieții celei dulci. Vino-ți în fire, părăsește credința cea înșelătoare a creștinilor și primește credința noastră musulmană”. Văzând că tânărul Chiril nu poate fi convins cu nimic, a fost aruncat în închisoare.

Imediat ce s-a luminat de ziuă, s-a strâns acolo tot orașul, dar creștinii veniseră ca să îl vadă, să îi vorbească și să îl întărească pe Chiril în încercări. A fost dus iarăși în fața cadiului, care a încercat din nou să îi schimbe hotărârea. Văzând că nimic nu izbutește, în cele din urmă l-a osândit la moarte prin ardere pe rug.

L-au târât la locul unde urma să aibă loc execuția, la vechiul hipodrom de lângă biserica Sfinților Împărați Constantin și Elena. Sfântul și-a ridicat mâinile către cer și a început să se roage Domnului, în timp ce călăii s-au așezat toți în jurul său și încercau, chiar și în ultima clipă, să-l facă să se lepede de Hristos, făgăduindu-i bogății, cai, haine scumpe și o viață lipsită de griji. La aceste vorbe mieroase, sfântul a răspuns: ,,Pe mine nu mă interesează nici bogățiile, nici slava, nici veșmintele și nici caii cei mai buni. Toate acestea sunt pentru mie lucruri nefolositoare, ca o perdea de fum. Voi iubiți toate acestea, voi, care sunteți slujitorii fărădelegii și ai celui rău. Pentru mine, Hristos este bogăția, Hristos este viața, dragostea, Hristos este Dumnezeu, Hristos este totul. Nimic nu ar putea să mă separe de dragostea Lui Hristos, nici focul, nici sabia, nici înfometarea, nici lumea, nici bogăția, nici cele prezente și nici cele viitoare, nici altceva din cele create, și mă voi lupta până în ultima clipă pentru credința mea. Cadiule, ascultă bine ceea ce îți spun, și fă ceea ce crezi. Taie-mă, înjunghie-mă, fă-mă bucăți, pedepsește-mă fără milă, însă, nu vei putea să mă desparți de credința în Hristos”.

După aceea, cel însărcinat cu împlinirea sentinței, a poruncit să fie aruncat în foc. Împreună cu el, au aruncat în foc și câteva animale moarte pentru ca mai târziu, creștinii să nu poate deosebi osemintele mucenicului de cele ale animalelor.

Astfel, trupul cel pământesc al sfântului mucenic a pierit în foc, iar cinstitul său suflet, purtat de îngeri, s-a ridicat la ceruri, întru slava veșnică a lui Dumnezeu.

Pentru rugăciunile Cuviosului Nou Mucenic Chiril,
Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne!