Cuviosul Nou Mucenic Iona Sankov Athonitul (+1938)

Cuviosul Mucenic Iona[1] (în lume Ivan Andreevici Sankov) s-a născut într-o familie evlavioasă a unui negustor, pe 20 iulie 1879[2], în satul Solcino, din comuna Alpatief, districtul Zaraisk, regiunea Riazan. Tatăl său, Andrei Nichitici Sankov, făcea negoţ cu pâine în Moscova şi întreaga sa familie trăia în capitală împreună cu el. În 1890, când Ivan avea 11 ani, mama sa s-a îmbolnăvit grav şi la sfatul medicilor a plecat în satul Solcino, locul său de baştină, unde familia avea o casă şi o bucată de pământ. Pe Ivan l-a luat împreună cu ea.

Locuind în Solcino, Ivan a terminat două clase, dar murind mama sa, acela s-a întors la Moscova, la tatăl său. Acolo şi-a terminat studiile şi a început să se ocupă alături de tatăl său cu negustoria. Dar inima acestui tânăr cucernic nu tindea către ocupaţia cu comerţul, nici către viaţa de familie. În familia sa exista tradiția să se afierosească unul dintre copii slujirii lui Dumnezeu, care să se roage pentru toţi membrii familiei sale. Pentru aceasta, Ivan dorea să meargă la Atos şi să devină monah.

Cuviosul Nou Mucenic Iona Sankov (1879-1938)

În 1897, când tânărul a împlinit 18 ani, a mers în Sfântul Munte, intrând ucenic în obştea Mănăstirii Sfântul Pantelimon. Aici, În această slăvită şi veche mănăstire, şi-a desăvârşit, după spusele sale, pregătirea duhovnicească, fiind tuns rasofor pe 17 aprilie 1898, cu numele Iona, iar pe 12 martie 1902 primind mantia călugărească. Pe 5 iunie 1905 a fost hirotonit întru ierodiacon iar pe 14 septembrie 1913 întru ieromonah. Ascultarea părintelui Iona era la cancelarie iar din 1914, la metocul mănăstirii, din Constantinopol.

Începând din 1 martie 1914, ieromonahul Iona a fost trimis la metocul din Constantinopol, unde a slujit până la începutul războiului ruso-turc. În iulie 1914, când toţi ruşii au fost exilaţi din Constantinopol, părintele Iona a plecat de aici cu trenul împreună cu funcţionarii consulatului rus. Pe întreaga durată a şederii sale în Constantinopol, a păstrat o legătură duhovnicească continuă cu egumenul mănăstirii sale, părintele Misail.

Ajungând în Rusia, a fost trimis la metocul Mănăstirii Pantelimon din Odessa, slujind acolo până în 1923, până când autorităţile atee l-au închis. Pierzându-și biserica, părintele Iona a fost mutat la Biserica Buneivestiri din Odessa, unde a slujit până în 1927, când autorităţile au închis şi această biserică. Atunci părintele Iona a început să slujească în Biserica Tuturor Sfinţilor, la morminte, dar şi această biserică s-a închis în 1930.

În acel an, părintele Iona a primit o scrisoare din locul său de baştină, în care cunoscuţi ai săi îi aduceau la cunoştinţă faptul că în satul lor, Alpatevo, aflat la câțiva kilometri distanță de Solcin, părintele care slujea în biserica satului trecuse la Domnul, iar aceia îl rugau să vină să slujească în biserica rămasă fără preot. Părintele Iona a mers îndată în patria sa, fiind îndrumat de către ierarh spre biserica satului Alpatevo, unde a şi slujit până la arestarea sa.

La sfârşitul anului 1937, din pricina persecuţiilor publice împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse angajaţii Comisiei Populare pentru Afaceri Interne au interogat pe şeful administrației locale şi pe preşedintele colhozului din Alpatevo şi alţi martori în legătură cu activitatea părintelui Iona. Aceia au depus mărturie despre faptul că în 1937 se pusese problem închiderii bisericii şi predarea locaşului pentru a fi transformat în şcoală. În legătură cu soluţionarea acestei chestiuni s-a hotărât convocarea unei adunări. Când preotul a aflat această veste a transmis-o îndată credincioşilor, care au mers la adunare, împiedicând închiderea bisericii, anulând aproape adunarea. Martori mincinoşi au declarat că preotul stă în fiecare zi de vorbă cu femei, mai ales cu văduve, acelea adunându-se în magazia bisericii, unde locuieşte acesta. Au declarat de asemenea, că preotul spunea anul trecut că recolta a fost mică şi că asta e rău pentru membrii colhozului. Anul acesta recolta este bună, dar şi asta e rău pentru oameni, căci oricum o vor mânca şoarecii, şi tot nu vor avea nimic. Când l-au întrebat pe părintele Iona de ce stă nopţile pe întuneric şi nu aprinde lumina, acela a răspuns că primeşte doar o sticlă cu cherosen.

O altă martoră a arătat că pasămite preotul s-a adresat odată enoriaşilor în timpul unei predici ţinute în biserică, certându-i pe cei din conducerea locală, care avea drept scop închiderea bisericii şi chema credincioşii să se înscrie în grupuri de douăzeci, împiedicând, în acest fel, închiderea acesteia. De asemenea, a mai declarat că acela venise în casa ei, încercând să-i convingă soțul să se alăture membrilor administraţiei bisericii. În acelaşi timp a certat puterea sovietică, spunând că-l obligă să plătească mii de ruble drept impozit, dar că oamenii nu merg la biserică şi probabil în curând va fi închisă. Atunci lumea se va îngrijora, dar conducerea sovietică nu va mai redeschide biserica. Martora a mai arătat că, deși părintele Iona a trecut-o pe lista celor douăzeci, nu a mers să se alăture membrilor grupului şi nici nu şi-a pus semnătura pe listă. Toate acestea le face preotul împotriva autorităţilor, ca să nu închidă biserica.

Pe 24 februarie 1938, părintele Iona a fost arestat şi închis în închisoarea din orașul Kolomna. Când l-au arestat, i-au dat să semneze ordinul de arestare, dar părintele a refuzat. În acea zi, anchetatorul l-a trecut pe preot printr-o anchetă. Iată textul acesteia:

• Printre hârtiile dumneavoastră s-a găsit o însemnare despre așteptata venire a antihristului, mai întâi ca fenomen de masă, iar apoi întrupat într-o persoană anume. Spuneți-ne, cine a vorbit despre așa ceva și cum să înțelegem această notă?, l-a întrebat rechizitorul.
• Însemnarea este scrisă de mine, și este ceva ce reiese din Biblie, dar ce înseamnă mai exact, nu pot să vă spun. Mie mi-au stârnit interesul și le-am notat, răspunse Părintele Iona.
• Vă învinuiesc de propagandă revoluționară și de defăimare a conducătorilor revoluției și a guvernului, precum și de exprimarea protestului față de regim.
• De propagandă revoluționară și de defăimarea regimului eu nu m-am ocupat, nu recunosc așa ceva, zise preotul.

Rechizitorul a chemat apoi martorii. Unul dintre ei a spus că l-ar fi văzut pe preot vorbind cu primărița în prezența altor credincioși al căror nume nu îl cunoaște, iar primărița ar fi zis că în curând vor fi alegeri și ar fi bine ca să existe un candidat și dintre credincioși, dar Părintele Iona a întrerupt-o, zicând că modul lor de organizare nu este valid și nu va fi acceptat un candidat dintre ei. Primărița a spus că dacă nu vor fi aleși oamenii lor, s-ar putea ca biserica să fie închisă. De asemenea, martorul a subliniat faptul că preotul a spus fățiș: „Constituția nu este decât o hârtie, nu există în fapt nici o egalitate. De la unul ia impozit 30 de ruble, iar de la preot 2000, iar în constituție scrie că toți sunt egali.Ca să pricepi cine sunt egali aici, au mărit impozitul pentru ca să închidă biserica. Trebuie să reclamați asta, dacă e așa, și să nu îngăduim să închidă biserica, să strângem fonduri”.

Rechizitorul l-a chemat din nou pe preot, care de trei luni se afla în arest.

• Recunoașteți-vă vinovăția, ați făcut propagandă antirevoluționară printre membrii colhozului din satul Alpatevo, împotriva regimului, ați răspândi zvonuri defăimătoare despre conducătorii partidului și guvernului… În iulie 1937 ați organizat femeile pentru a manifesta împotriva închiderii bisericii. Recunoașteți?, a întrebat anchetatorul.
• Învinuirea de propagandă antirevoluționară nu o recunosc. Iar din partea mea nu a existat nici o încurajare a femeilor în iulie 1937, pentru a demonstra împotriva desființării bisericii…

În ziua de 7 iunie a anului 1938, Comisia Populară pentru Afaceri Interne l-a condamnat pe Părintele Iona la moarte. Îndată a fost dus la Moscova, la închisoarea Taganka. În ziua de 13 iunie, fotograful închisorii i-a făcut ultima fotografie, iar în ziua de 4 iulie a anului 1938, ieromonahul Iona Sankov a fost executat, fiind înmormântat într-un mormânt comun din poligonul Butovo, în apropiere de Moscova.

Să avem parte de rugăciunile lui!

[1] Biografia sa a fost alcătuită pe baza cărții egumenului Damaschin Orlofski, Mucenici, mărturisitori şi cuvioşi nevoitori ai Bisericii Ortodoxe Ruse din sec. al XX-lea, vol. 7, Tver, 2002, p. 97.

[2] În catalogul mănăstirii, ca an al nașterii sale este menționat anul 1879, dar egumenul Damaschin consideră că anul nașterii sale a fost 1873.