Caracterul ecumenic și multietnic al Sfântului Munte

Părintele Maxim de la Iviron vorbește despre începuturile monahismului în Sfântul Munte și despre caracterul multietnic al comunității athonite

***

Monahismul ortodox își are începuturile în vremea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și al Maicii Sale. Hristos și Maica Domnului sunt întemeietorii monahismului, pentru că și ei au fost monahi. Atunci când un tânăr s-a apropiat de Mântuitorul Hristos și l-a întrebat ce trebuie să facă pentru a se mântui, El i-a răspuns că trebuie să se nevoiască mai mult. Iar când L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a se desăvârși, atunci, Domnul i-a spus să-și vândă toate averile și să-L urmeze.

Devin monahi aceia care au înclinație către monahism, nu oricine poate deveni monah. Este o chemare dumnezeiască, iar acestei chemări omul trebuie să-i răspundă pozitiv, pentru că Dumnezeu nu impune nimic, El nu trece peste libertatea omului.

Monahi devin aceia care vor să dobândească desăvârșirea și au râvnă și se nevoiesc pentru aceasta după puterea fiecăruia. Iar în această nevoință nu există măsură sau ,,rețetă”. Sigur, în evoluția sa, monahismul – care a fost denumit și ,,cale împărătească” – a cunoscut mai multe forme de viețuire. La fel și la Sfântul Munte, există asceți, cei care duc viață idioritmică, dar, desigur, viața de obște sau chinovială este calea cea de mijloc unde cel ce se nevoiește poate să ajungă la limanul cel bun al mântuirii. Acest drum pe care și l-au ales monahii este un drum plin de încercări iar cei mai mulți sfinți ai Bisericii provin din rândul monahilor.

Paraclis la Mănăstirea Iviron. Foto: Pr. Constantin Prodan

În istoria sa îndelungată, monahismul a fost foarte mult încercat. La fel și aici, la Sfântul Munte, care are o istorie de o mie de ani, faptul că monahismul a supraviețuit atâta nu este un lucru oarecare. În toată această perioadă s-au prăbușit imperii în regiune dar monahismul a dăinuit și dăinuie și astăzi. Acest lucru trebuie să ne dea de gândit.

Aici, noi, monahii ținem rânduiala noastră, tipicul de zi cu zi și, mai ales, ținem Tradiția Bisericii. Ne silim să ,,atragem” harul lui Dumnezeu, pentru că, dacă ne vom îndepărta de adevărata voință a lui Dumnezeu și de țelul nostru comun, nu vom avea viitor. Așadar, Sfântul Munte aici își concentrează mersul său: în păstrarea tradiției – lucru foarte important -, în lupta cea duhovnicească prin care s-au mântuit foarte mulți oameni în acest loc, care este un loc binecuvântat fiind locul pe care însăși Preasfânta, Maica Domnului l-a ales. La aproximativ 150 de metri spre nord de unde ne găsim acum, există un râu despre care istoria spune că, în vechime era ,,portul lui Clement” pe unde a trecut Preasfânta împreună cu Ioan Evanghelistul. Tradiția spune că Maica Domnului mergea în Cipru ca să-l vadă pe Lazăr și să-l dea un omofor pe care ea i-l lucrase, dar a fost furtună pe mare și s-au oprit la Sfântul Munte, aici, în ,,portul lui Clement” . Totul s-a întâmplat din iconomie dumnezeiască pentru că aici, unde se află acum Mănăstirea Ivir, exista în antichitatea un templu păgân închinat zeului Poseidon căruia localnicii îi dădeau mare cinste. Idolatri de aici erau foarte aspri și neîndurători cu ceilalți și datorită faptului că erau rupți de lumea de afară, din cauza specificului peninsulei. Așadar, atunci când a venit aici, Preasfânta a dărâmat templul lui Poseidon și a făcut foarte multe semne și minuni, ea fiind prima care i-a creștinat pe băștinași. Spune tradiția că i-a plăcut acest loc și s-a rugat Fiului ei, Domnului nostru Iisus Hristos, ca acest loc să-i fie lăsat ei sub ocrotire. Și atunci s-a auzit glas din cer: ,,Fie, Maica mea, după dorința ta, moștenire ție locul acesta, și grădină și liman de mântuire celor ce voiesc să se mântuiască”.

De aceea, Sfântul Munte se mai numește și ,,Grădina Maicii Domnului”, de la cuvintele Mântuitorului către Maica Sa. Mai târziu, după cum ne relatează Sfântul Grigorie Palama, Maica Domnului i s-a arătat Sfântului Petru Atonitul, primul viețuitor și întemeietor al Sfântului Munte – ale cărui moaște au fost descoperite aici, la Ivir în 1982 într-o criptă – și i-a spus: ,,Eu voi aduna din toată lumea monahi și-i voi aduce aici, și tuturor celor care vor avea răbdare și se vor nevoi după puterea fiecăruia, le voi fi apărătoare și în viața aceasta, și în cea viitoare”. Astfel, Preasfânta a luat sub aripa sa ocrotitoare acest loc, și l-a făcut ,,Grădina Maicii Domnului”. De aceea, aici, Maica Domnului se bucură de o cinstire deosebită și nu este permisă intrarea femeilor. Iar pentru noi, grecii, faptul că Maica Domnului a ales acest loc, este o mare cinste și responsabilitate în același timp. Ar fi putut, Maica Domnului să-și aleagă alt loc, dar a ales acest loc pentru că elenismul a primit cuvântul lui Dumnezeu iar Preasfânta a binecuvântat, astfel, neamul nostru. După cum știm, Israel a fost poporul ales al lui Dumnezeu, dar, prin existența Sfântului Munte în spațiul grecesc, credem că și elenismul se bucură de binecuvântare din partea lui Dumnezeu și a Maicii Sale. Iar acest lucru trebuie să-l înțeleagă semenii noștri, grecii de astăzi. Pentru că, după cum vedem, în zilele noastre, mai toate popoarele din jurul nostru au o conștiință națională vie – vorbesc aici de turci, sârbi, bulgari, români – iar noi suferim un proces de deznaționalizare în propria noastră țară. Și asta se întâmplă pentru că grecii nu studiază istoria. De cunoașterea istoriei depinde existența noastră în continuare pe aceste locuri.

Așadar, Sfântul Munte păstrează această identitate și sperăm să o continue până la sfârșitul veacurilor atâta timp cât oamenii se vor nevoi să se întâmple acest lucru. Sfântul Nil Myrovlítis, spune într-o profeție de-a sa: ,,Maica Domnului ține Sfântul Munte așa cum magnetul atrage fierul. Însă, dacă fierul va rugini, magnetul nu va mai putea să-l țină, să-l atragă, iar magnetul se va îndepărta de fier”. Așadar, dacă se va întâmpla ceva rău, va fi doar din vina noastră, a aghioriților, dacă nu vom păstra Tradiția. Totuși, în vremurile acestea pe care le trăim, Sfântul Munte cunoaște o situație bună din toate punctele de vedere. Există foarte mulți tineri în mănăstiri, care au părăsit cele lumești, în această epocă materialistă în care trăim, iar acest lucru este remarcabil.

Caracterul multietnic al Sfântului Munte este o realitate . Vedem că Sfântul Munte are o ecumenicitate; nu este ecumenic, pentru că, după cum știm, el este parte a statului elen. Trebuie să facem această diferență. Așadar, are ecumenicitate, îmbrățișează toată lumea ortodoxă, căci acesta a fost duhul în Imperiul Bizantin dar și în Biserică. La Sfântul Munte vin monahi și închinători din toate țările ortodoxe și nu numai. Desigur, avem grijă ca specificul local să nu fie alterat de elemente străine, astfel încât Sfântul Munte să-și păstreze specificul și identitatea pe care și le-a dobândit de-a lungul veacurilor, pentru că trăim într-o vreme când și politicul se amestecă, de multe ori, în treburile Bisericii, iar acest lucru, de cele mai multe ori, nu are urmări pozitive. Dar, slavă Domnului, până în clipa de față, Sfântul Munte a făcut față cu bine tuturor schimbărilor pe care le-a avut de întâmpinat în ultimii ani…