Fecioara Maria, Maica făpturii celei noi

Prof. Gheorghios Mantzaridis

Hristos este Creatorul făpturii celei noi. Preasfânta Fecioară, ca Maică a lui Dumnezeu, este și Maica acestei noi creații. Din ea se naște Omul cel Nou, Noul Adam, iar prin persoana ei este inițiată restaurarea lumii: ,,Căci prin tine, și creația, și timpul se reînnoiesc”. Firea, care s-a supus stricăciunii, își câștigă libertatea, iar timpul, care se făcuse măsurător al înstrăinării și distrugerii, se preschimbă în unealtă a mântuirii și desăvârșirii. Astfel se clădește creația cea nouă, care ,,dospește” în veacul acesta, pentru a se desăvârși și a se arăta în viitor.

Noua creație nu se prezintă doar ca dar al harului lui Dumnezeu, ci și ca produs al conlucrării omului cu acesta. Fără harul lui Dumnezeu, restaurarea creației nu este posibilă. Dar și fără conlucrarea omului, harul lui Dumnezeu rămâne ineficient. Acest lucru este valabil și în cadrul biografiei personale, dar și în cadrul întregii istorii a omului.

Conlucrarea omului nu ,,fortifică” în nici un fel harul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este neputincios ca să aibă nevoie de ajutor omenesc. Dar nici nu impune Dumnezeu voia sa omului, fiindcă îi respectă libertatea. Reînnoirea lumii, ca restaurare a creației pe care păcatul a denaturat-o, are nevoie de conlucrarea omului. Astfel, omul rămâne om și fiu al Tatălui ceresc. În esență, conlucrarea omului constă în consimțământul său. Este o lucrare pasivă, dar, în același timp, extrem de energică, și impune activizarea absolută a lui pentru îndepărtarea obstacolelor care nu permit arătarea harului lui Dumnezeu în existența sa.

Aceste piedici s-au ivit odată cu căderea, iar căderea a fost urmarea neascultării voii lui Dumnezeu. Neascultarea l-a despărțit pe om de Dumnezeu și l-a dezgolit de dumnezeiescul har.

 Neascultarea se arată a fi faptă a libertății. În realitate, ea este, însă, faptă a înrobirii. Este rezultatul înrobirii omului sub voința diavolului. Eva, care a ascultat sfatul diavolului și l-a primit, a fost condusă, împreună cu Adam, la stricăciune și la moarte. Împreună cu ei, creația întreagă s-a supus deșertăciunii. Libertatea omului s-a manifestat prin primirea de bunăvoie a sfatului șarpelui. Încălcarea poruncii lui Dumnezeu este urmarea supunerii de bunăvoie față de diavol.

Omul nu este absolut liber, de vreme ce el nu este cauza existenței sale. Libertatea lui este relativă. Este limitată la alegerea liberă de a se raporta. Raportarea firească a omului, creat ,,după chipul” și ,,după asemănarea” lui Dumnezeu este față de Dumnezeu. Acceptarea sfatului șarpelui poate fi considerată ,,eliberare” de Dumnezeu, dar, în acest caz, nu mai este eliberare, ci înrobire față de păcat. În această situație, răul poate părea firesc iar înstrăinarea omului de el însuși, care conduce la stricăciune și la moarte, este văzută ca punct final al vieții omenești.

Preasfânta, prin credința ei desăvârșită în Dumnezeu, se dezice de acest rău și de această înstrăinare și revine la virtute și la viața duhovnicească (firească) a omului. După cum observă Sfântul Nicolae Cabasila, ,,după cădere, pe când păcatul stăpânea neamul omenesc, iar răul era prezentat ca ceva natural pentru om, Preasfânta a rezistat tuturor relelor și i-a dăruit lui Dumnezeu înapoi imaculată frumusețea pe care El ne-a dăruit-o”.

Adormirea Maicii Domnului, icoană cretană, anul 1600

Este semnificativ faptul că aproape toate evenimentele din istoria poporului ales al lui Dumnezeu, care pregătesc venirea lui Hristos, sunt considerate de către Biserică drept prefigurări ale Fecioarei Maria: rugul nears cel de foc, trecerea prin Marea Roșie, stâlpul de foc ce i-a condus pe evrei prin pustie, toiagul lui Aaron care a odrăslit ș. a. În toate aceste cazuri, dar și în persoana Maicii Domnului, legile firii sunt suspendate. Astfel, Preasfânta întruchipează libertatea față de tirania firii și față de păcat. În persoana ei se recapitulează întreaga istorie anterioară a mântuirii omului, și se inițiază integrarea ei în Biserică și recunoașterea meritelor ei în veșnicie. ,,Preasfânta, scrie Sfântul Grigorie Palama, este rațiunea celor de până la ea, și apărătoare a celor de după ea, și rugătoare în veșnicie”. Prezența ei bucură întreaga creație: ,,De tine se bucură, ceea ce ești plină de har, toată făptura”.