Noul Mucenic Simeon Aurarul

Trei creștini oarecare din Constantinopol, plecând de la piață, se îndreptau spre casele lor, undeva dincolo de Galatá. Dar pe când treceau prin cartierul evreiesc, au întâlnit un evreu mare la trup. Unul dintre creștini, mic de statură, îl privea pe evreul cu înfățișare uriașă. Acesta, indignat de modul batjocoritor în care îl privea creștinul, l-a prins de mijloc și, strângându-l cu putere, l-a ridicat pe umăr, purtându-l cu sine prin cetate. Creștinul, însă, a scos un cuțit și l-a lovit în spate, provocându-i o rană adâncă. Amețit de băutură, uriașul nu a simțit pe moment lovitura și l-a lăsat să plece, dar sângele a început apoi să-i curgă șuvoi. Văzând unele ca acestea, tovarășii lui au alergat să-l prindă pe creștin, însă nu l-au mai găsit.

Întâmplându-se să treacă pe acolo și alți creștini, unul dintre aceștia, pe nume Simeon, care era aurar de loc din Trapezunt, dar cu lucrul în Constantinopol, s-a oprit să vadă care este pricina tulburării. În cele din urmă, cei de față au început să-l acuze pe Simeon că el ar fi fost cel care l-a rănit pe evreu.

Astfel, binecuvântatul Simeon a fost dat în mâinile ostașilor, care l-au dus la vizir, unde câțiva evrei au depus mărturie mincinoasă împotriva lui.

Și stând Simeon înaintea judecătorului, acesta a poruncit să fie închis în temniță patruzeci de zile; și, de se va întâmpla ca evreul să moară în această vreme, atunci și Simeon să fie osândit la moarte, iar de va trăi, atunci să plătească cheltuielile de îngrijire a celui vătămat, iar apoi să fie eliberat. A trăit, deci, evreul, mai mult de patruzeci de zile și i-au statornicit lui Simeon să plătească optzeci de groși, în loc de două sute, pentru cheltuielile de îngrijire ale aceluia. Înainte însă de a se împlini cincizeci de zile, evreul a murit și, după ce s-a făcut sfat, urâtorii de Hristos l-au constrâns pe judecător să-l osândească la moarte pe Simeon. Judecătorul, încercând să-l înduplece pe Simeon, îi făgăduia că îl va izbăvi de moarte dacă se va lepăda de Hristos și va trece la islam.

Împotrivindu-se cu multă îndrăzneală și curaj, Mucenicul i-a spus: „Chiar de-ați hotărî de zeci de mii de ori să mă omorâți, nu mă veți clinti de la credința și dragostea pentru Hristos, Domnul și Dumnezeul meu”. Astfel, după ce l-au osândit la moarte și l-au predat guvernatorului turc, l-au dus în așa-zisul bahțé kapí și, făcând hatârul evreilor, l-au spânzurat pe lemn.

Săvârșindu-se martiriul, Noul Mucenic Simeon s-a învrednicit de Împărăția cerurilor în ziua de 14 august a anului 1653, iar sfintele și cinstitele sale moaște au fost îngropate în locul care se cheamă Béyoglu.

Sfântul Nicodim Aghioritul, Sinaxar – August,
Editura Obștii Ieromonahului Spiridon,
Nea Skiti – Sfântul Munte, pp. 292-293