Căsătorie – naștere de prunci – pastorație

Starețul Sfintei Mănăstiri Simonos Petras, Arhimandritul Elisei, prin cuvântul său pătrunde în înțelesul profund al Tainei căsătoriei, al relațiilor dintre soți, vorbește despre probleme legate de nașterea de prunci și de reproducerea artificială. Cu simțirea sa duhovnicească, oferă o perspectivă cu adevărat ortodoxă în aceste arzătoare chestiuni ale lumii contemporane.

Pemptousia: În ultimă analiză, se poate spune că o căsătorie este deplină fără nașterea de prunci? Iar acele cupluri care, în ciuda tuturor eforturilor pe care le fac și în ciuda faptului că recurg și la știința medicală, și, de multe ori, și la rugăciune, nu pot până la urmă să dea naștere la prunci, pot găsi un sens și pot să se raporteze duhovnicește la unirea lor conjugală?

Arhimandritul Elisei: Da, desigur. Firește, copiii sunt o binecuvântare, nașterea de prunci este o binecuvântare, și, în fond, aceasta este dorința oricărui cuplu și mai ales a unei femei. Acest lucru este clar și valabil în toată lumea. Nu e nevoie să crezi în Hristos, ca să vrei acest lucru, nu-i așa? Hristos însă, exact, vine și ridică la alt nivel. Dacă un cuplu este în afara lui Hristos, în esență, nefericirea este că nu dă naștere la prunci, însă în Hristos acel cuplu poate fi fericit, întrucât căsătoria este în esență o împreună-călătorie către Împărăția lui Dumnezeu. Iar nenașterea de prunci poate fi o slobozire de greutăți, poate fi o marea binecuvântare. Este, desigur, o cruce și aceasta, nu pot să spun că nu este o cruce, dar nunta nu se poate întemeia pe nașterea de prunci. Există Părinți, e adevărat, care spun că scopul căsătoriei este nașterea de prunci, dar asta este o opinie, există și o altă opinie, că nunta nu își are sensul ultim în nașterea de prunci, așa cum spune, de pildă, Sfântul Ioan Gură de Aur: Scopul nunții este ca omul să poată comunica, să nu păcătuiască. Iar cel mai important scop al nunții este, așa cum spunea Gheronda Emilianos, Împărăția: ”împreună veți merge în Împărăție”. Să aveți amândoi această împreună-mergere către Împărăție.

Pemptousia: Este o destinație eshatologică.

Arhimandritul Elisei: Da, este o destinație eshatologică. De asemenea, dacă ai copii, mergi înainte, este o comoară, dar copiii vin și cu greutățile lor, nu este totdeauna o comoară. Apoi, se întâmplă ca la mulți oameni să nu fie chiar deloc o comoară, pentru că nu știi ce vor face copiii în viața lor. În același timp, însă, faptul că soții își poartă sarcinile unul altuia, această împreună-mergere este împlinirea legii lui Hristos: ”purtați-vă sarcinile unii altora”. Dacă faci asta, dacă porți sarcinile celuilalt, cu copii sau fără copii, cu femeie sau fără, atunci vei merge în rai. Și de aceea, scopul căsătoriei este mântuirea, nu sunt copiii, copiii sunt doar rodul acestei înrudiri.

Pemptousia: Multe cupluri care nu pot face copii recurg la știință, și știți și dumneavoastră, după cum știm cu toții că folosesc metode speciale, precum fecundări in vitro, și alte metode speciale, având ca scop nașterea de prunci. Și de multe ori devine obsesivă această recurgere la știință. Din punct de vedere duhovnicesc, cum putem judeca acest lucru, este îndreptățit un om duhovnicesc să recurgă la știința medicală atunci când întâmpină dificultăți, și mai ales greutăți de acest gen.

Arhimandritul Elisei: Să-mi permiteți, în fapt nu evit întrebarea, dar este foarte actuală și destul de specializată. Și nu dețin toate datele necesare pentru a putea răspunde corect. Doar în virtutea simțului meu duhovnicesc voi răspunde.

Pemptousia: Asta și dorim.

Arhimandritul Elisei: Cu această simțire doar, cu dovezi nu pot răspunde, pentru că nu ține de domeniul meu, este domeniul tău, al Mitropolitului Mesogheiei, și al altor părinți care s-au ocupat de asta. Cu adevărat, nici nu pot să mă ocup, nici nu m-am ocupat, nici nu am această posibilitate. Este o problemă complexă… În virtutea acestui simțământ al meu, spun, este îndreptățit omul să recurgă la știință.

Pemptousia: Este îndreptățit, deci…

Arhimandritul Elisei: În virtutea acestui simț al meu duhovnicesc spun asta. Condițiile? Căile? De ce? Dileme? Acestora nu le pot răspunde eu. Cred, însă, că omul are dreptul să-și încerce, ca să spun așa, în ghilimelele de rigoare, ”norocul”…

Pemptousia: Este foarte important ce ne spuneți. Mulți tineri care intră în cler și vor să slujească, mai ales prin spovedanie, se confruntă cu probleme de acest gen. Considerați, din perspectiva experienței dumneavoastră, și pentru că spovediți și clerici, că este bine ca clericii să fie informați științific în privința acestor lucruri înainte de a începe să susțină anumite păreri și de a da sfaturi?

Arhimandritul Elisei: 100%.

Pemptousia: Aceasta este atitudinea legitimă.

Arhimandritul Elisei: Și legitimă, și bună, și, ca să zicem așa, necesară. Pentru că, uitați, de aceea există știință, de aceea există instrumentarul științific, de aceea există, să zicem, cultura. Toate acestea ar trebui să le stăpânească un cleric, însă, pe de altă parte, vrednicia unui cleric nu constă în aceste lucruri. Cu alte cuvinte, viața lui duhovnicească nu capătă valoare în virtutea faptului că știe aceste lucruri. Acestea nu sunt decât niște instrumente. Nu poți să spui că un anume preot care nu știe multă carte este mai prost decât acesta care știe carte, care are acest bagaj cultural de informații, pentru că se poate ca neștiutorul de carte să aibă har, iar celălalt să nu aibă har. Aceste lucruri sunt foarte necesare, însă nu se cuvine să confundăm ceea ce este duhovnicesc cu ceea ce este cultural. Un preot trebuie să fie instruit, să aibă tot bagajul de cunoștințe necesar, să știe de toate. Și acesta este un exemplu: Nu știau Părinții de toate, din cunoașterea epocii lor, nu-i așa? Concepția despre lume a epocii respective o stăpâneau, cultura generală o aveau, instruirea de specialitate nu o aveau, desigur, bine, survine aici și evoluția cunoașterii. Dar e posibil ca un cleric să nu aibă habar de problemele oamenilor, să nu aibă o instruire, să nu știe cum să abordeze un subiect, să nu aibă o cultură, să nu știe literatură, să nu știe? … E posibil așa ceva? Desigur, acest lucru nu se poate peste tot, nu spunem că e posibil oriunde ca preotul să se instruiască la un asemenea nivel. Acest lucru, însă, este și necesar, și de dorit, și bine. Și, după cum știi, Gheronda Emilianos citea extrem de mult.

Pemptousia: Da, foarte mult.

Arhimandritul Elisei: Analiza un subiect exhaustiv, analiza un subiect în profunzime. Monahismul? Dacă nu i-ar fi găsit temeiurile la Părinți, nu ar fi făcut acest lucru. Și avea însemnări din lecturile sale, avem, aveam multe însemnări de-ale lui, cum își făcea însemnări în carnețele, pe foițe, așa cum se făcea pe vremuri fișarea, pe multe fișe… Care erau o întreagă bibliotecă, pe care, atunci când ne pregăteam să ne mutăm în Sfântul Munte… Erau foarte multe, un întreg corp de bibliotecă. Și ne-a zis: ”Luați-le și ardeți-le!”. Și noi le-am luat și le-am ars. Am fi putut să îl mințim și să-i zicem: ”Le-am ars”, și să le păstrăm.

Pemptousia: Ați făcut ο ascultare proastă.

Arhimandritul Elisei: Am făcut o proastă ascultare, probabil, și toate astea s-au pierdut. Căci ce erau toate astea? Această avere duhovnicească exista. Spune cineva, Sfântul Vasilie: ”Mi-am pierdut vremea în Atena”. Dar a spus asta după ce făcuse acest lucru, dacă nu s-ar fi dus, ar fi spus, poate: ”Păcat că nu m-am dus la Atena”. Pentru că, de multe ori, dacă nu încerci ceva, nu poți să pricepi ce valoare are că ai făcut sau ce valoare avea dacă nu ai fi făcut.

Pemptousia: Eu eram uimit mai ales de analizele lingvistice pe care le făcea…

Arhimandritul Elisei: De aceea și insista atât de mult să citim Vechiul Testament, Noul Testament, să știm limba Părinților, și asta nu dintr-o slavă deșartă, ci dintr-un simț al limbii, pentru că spunea: ”Dacă ne-am pierdut limba, ne-am pierdut și viața”. În spatele limbii există viața. Dacă ne punem și analizăm cuvintele, toate sunt pline de viață, exprimă un mod de viață, nu numai din punct de vedere religios, ci și cultural, și în privința limbii grecești vechi – și asta e valabil pentru toate limbile lumii, desigur, dar, pentru noi în special, pentru că suntem greci, vorbim despre acest lucru. De aceea insista foarte mult asupra acestui lucru și spunea două lucruri – era ca o pastorație practică – ”Niko, dacă nu știi greaca veche și ortografie, nu o să ajungi în rai!”. Deci, era una dintre spusele lui, dintre apoftegmele lui, să zicem. Nu o să intri în rai fără greaca veche? Bineînțeles că o să intri, dar asta arată câtă importanță dădea și revelației limbii. Spunea: ”Citește Noul Testament, citește Vechiul Testament, pentru că acolo vei vedea cum se descoperă Dumnezeu în fiecare cuvânt”…