Moise, noul-născut

Părintele Patrick Reardon

Unul dintre cele mai enigmatice versete ale Sfintei Scripturi este cel care relatează de ce mama lui Moise nu l-a înecat la naștere. Pentru a cerceta chestiunea fără a intra în detaliile traducerii, citez versetul așa cum este el în versiunea New King James: „și văzând ea că pruncul e frumos, l-a ascuns vreme de trei luni” (Ieș. 2, 2).

Versetul e derutant din două motive: mai întâi, luat ca atare, adică „fiind frumos, l-a ascuns”, nu are sens. Doar nu ne închipuim cumva toți ceilalți băieți evrei ar fi fost urâți… Dar pentru că frumusețea lui Moise e dată aici drept pricină a refuzului părinților săi de a da ascultare porunci faraonului, bănuim că este vorba de o semnificație mai adâncă, mai subtilă.

În al doilea rând, tâlcuitori vechi, oarecum diferind între ei în anumite detalii, sunt de acord că înțelesul este mai tainic decât pare la început.

Să începem cu martorii Noului Testament, Ștefan și apoi autorul Epistolei către Evrei. Citând acest verset, aceste două surse ale creștinismului primar mențin adjectivul grec asteios, termen cu care Moise este descris în Septuaginta. Deși acest cuvânt se traduce cel mai adesea prin „bine legat” și „frumos”, ambele surse recunosc că înfățișarea noului născut Moise era de o calitate diferită de simpla frumusețe omenească.

[Arhidiaconul] Ștefan adaugă după adjectivul asteios și expresia to Theo, adică „lui Dumnezeu”, care schimbă cu totul sensul versetului în „bine plăcut lui Dumnezeu” (fapte 7, 20). Ștefan descrie, așadar, pe Moise în relația lui cu Dumnezeu, nu impresia mamei despre copil.. De fapt, Ștefan nici o mai menționează pe mama pruncului.

Pruncul Moise plutind pe Nil. Frescă, catacombele Romei

În Epistola către Evrei, unde înfățișarea noului născut este considerată motivul pentru care părinții „nu s-au mai temut de porunca regelui”, întregul context este acela al credinței: „prin credință, când s-a născut Moise, a fost ascuns de părinții lui trei luni, căci l-au văzut prunc frumos” (Evr. 11, 23). Aici, înțelesul este cu totul subtil. Atunci când părinții au căutat la micul Moise, au fost în măsură să discearnă, prin credință, un aspect al înfățișării copilului care altfel nu ar fi fost evident. Ne aducem aminte că acel capitol de la Evrei începe cu definiția credinței drept „încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evr. 11, 1). În acest capitol 11, credința are de-a face cu adeziunea la un viitor nevăzut. Pruncul Moise, așadar, a dat dovadă de ceva nădăjduit, dar încă nevăzut, iar credința le-a dat părinților săi discernământul special în această privință.

Aceste vechi tâlcuiri ale versetului de la Ieșire 2, 2 nu sunt diferite de cele făcute de interpreții evrei din antichitate. De exemplu, Filon scria că noul născut moise „avea o frumusețe mai presus de cea omenească” (de Vita Moysi 1.9), iar [Flavius] Iosif pare să fi fost de acord cu ea (Antichități, 2.9.6 224). Rashi, în comentariul său la Ieșire, merge chiar mai departe, speculând că, la nașterea lui Moise, casa s-ar fi umplut de lumină, iar când fata faraonului a deschis coșulețul ce plutea pe Nil, ar fi văzut Shekinah, norul luminos al slavei dumnezeiești.

Toate aceste interpretări, diferite între ele în anumite puncte, sunt în acord în căutarea lor a unui sens mai adânc, mai subțire, al descrierii din Scriptură a înfățișării micului Moise. Cu toții cad de acord cu privire la aspectul că înfățișarea lui era revelatoare a voii lui Dumnezeu.

Secvențe din viața lui Moise, ilustrații de manuscris francez

Dar aș vrea să mai ofer încă o erminie a pasajului respectiv.

Cei mai mulți dintre autori pe care i-am citat aici (cu excepția lui Rashi), își bazează interpretările la Ieșire 2, 2 pe textul Septuagintei. Sugerez să aruncăm o privire atentă și asupra textului evreiesc, care o descrie pe mama lui Moise ca „văzându-l că el era bun” (wattere’ ’oto ki tov hu’).

Cele mai evidente paralele ale acestui pasaj, îndrăznesc eu, sunt cele câteva locuri din cartea Facerii, unde se spune despre creație: „și a văzut Dumnezeu că este bine” (Facere 1 10,12,18,21,25,31 – wayyar’ ’Elohim ki tov). Este remarcabil faptul că ambele expresii folosesc predicate identice (ra’ah) și aceeași propoziție secundară (ki tov).

Dar și cărțile încep cu aceleași afirmații, ra’ah ki tov, “a văzut că era bine”, iar această corespondență verbal între facere și Ieșire este, desigur, deliberată din partea autorului.

Astfel, lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu din cartea Ieșirii este așezată într-o intenționată paralelă cu lucrarea Sa ziditoare din cartea facerii. Cred că această armonie contribuie la o semnificație mai adâncă, mai subtilă a textului respectiv.

Patrick Henry Reardon este parohul bisericii ortodoxe antiohiene din Chicago, Illinois, având hramul Tuturor Sfinților. Este autorul volumelor Christ in the Psalms, Christ in His Saints și The Trial of Job (Conciliar Press). De asemenea, este Senior Editor al revistei Touchstone.