Sfințitul Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei

30 September 2015

Sfințitul Mucenic Grigorie a trăit în vremea împăratului Dioclețian (284-305 d. Hr). Era part după neam, fiul lui Anak și ruda împăratului Armeniei, Kusaró. Pentru că era creștin, Sfântul a fost prins de împăratul Tiridat, suferind multe pedepse și torturi. După o vreme, aflând acesta că Grigorie era și fiul împăratului Anak al Partei, care îl ucisese pe tatăl său, împăratul Kusaró, l-a legat de mâini și de picioare și l-a aruncat într-o groapă adâncă din orașul Artaxá, care era plină cu fiare sălbatice și reptile veninoase.

Grigorie Armenia Pammacaristos in

Sfințitul Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei, frescă din Biserica Pammakaristos, Constantinopol

În acea groapă, Sfântul Grigorie a petrecut vreme de cincisprezece ani, hrănindu-se cu puțină pâine pe care o văduvă evlavioasă i-o aducea pe ascuns.

Grigorie Armenia_dionisiu

Sfințitul Mucenic Grigorie, Luminătorul Armeniei, frescă din katholikonul Mănăstirii Dionisiu

S-a întâmplat, deci, ca împăratul Tiridat să înnebunească; atât de tare, încât își mânca carnea de pe el și păștea pe munți cu porcii. Sora lui Tiridat, Kusarodúcta, având un vis, a auzit o voce care îi spunea: „Câtă vreme Sfântul Grigorie se află în groapă, Tiridat nu se va însănătoși”.

Voievozii, scoțându-l pe Sfântul Grigorie din groapă – care vreme de cincisprezece ani nu fusese deloc vătămat nici de fiare, nici de reptile veninoase – i-au căzut la picioare și i s-au închinat. Sfântul Grigorie l-a tămăduit pe împăratul Tiridat și l-a botezat împreună cu voievozii și întreg poporul armean.

Sfântul Grigorie, distingându-se prin virtuțile și credința sa înflăcărată în Hristos, a fost hirotonit Episcop al Armeniei celei mari și, după ce a răspândit lumina învățăturii lui Hristos în Armenia și a întemiat Biserica în acea țară, precum și în alte țări, s-a săvârșit în ziua de 30 septembrie a anului 325 d Hr.

Sfântul Grigorie era numit de armeni Ausávoriț, altfel spus, Luminătorul, pentru că i-a condus la credința lui Hristos și a botezat multe mii de oameni. Potrivit Sfântului Nicodim Aghioritul, dumnezeiescul Grigorie l-a botezat pe împăratul Tiridat în râul Eufrat, împreună cu mulți armeni, asirieni și parți, în total peste patru milioane de oameni. Înainte să plece în pustie, Sfântul Grigorie a hirotonit trei episcopi în locul său, pe Olvianó, Euthálio și Vásso. În alte țări și popoare, a așezat alți patru sute de episcopi.

Sfântul Grigorie, Episcopul și Luminătorul Armeniei, a construit trei Biserici în cinstea Sfintei Mucenițe Gaiani și a altor fecioare. Și, desigur, de atunci au fost construite alte multe asemenea Biserici în diferite părți ale Armeniei.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB