Vrednicul de pomenire, Părintele Epifanie Theodorópoulos

Protopsaltul Ilias Stathis

Protopsaltul bisericii mitropolitane din Livadeiá, Ilías Státhis, vorbește despre vrednicul de pomenire, fericitul Părinte Epifanie Theodoropoulos.

***

Pe când eram elev nu pot spune că aveam o legătură duhovnicească profundă cu Biserica și cu Sfintele Taine. Mergeam la biserică, cântam la strană, dar nu pot spune că eram foarte responsabil și atent în privința vieții duhovnicești. Mai târziu, când am mers la Facultate, l-am cunoscut pe Părintele Epifanie Theodorópoulos.

Pot spune că acesta mi-a marcat viața în mod hotărâtor. M-a ajutat foarte mult. M-au ajutat și ceilalți părinți pe care îi cunoscusem înaintea lui, dar părintele Epifanie avea ceva deosebit, avea cuget bisericesc. M-am convins de acest lucru atunci când am plecat de la alți duhovnici și m-am dus la Părintele Epifanie. Am înțeles atunci că părintele Epifanie era o minte luminată a Bisericii și, așa după cum v-am spus, a avut o influență hotărâtoare asupra vieții mele, și abia atunci când l-am cunoscut și am început să am o relație mai adâncă cu el, am înțeles ce este Biserica și ce înseamnă cuget bisericesc și duh patristic.

Arhimandritul Epifanie Theodoropoulos

Părintele Epifanie avea duh patristic. Cât am fost eu student, nu pot spune că am studiat în duhul acesta al Părinților, pentru că la Universitate predomina o puternică influență apuseană, din păcate. Cursurile erau alcătuite după modelul cursurilor de teologie protestante din universitățile europene. Desigur, studiam și Părinții, dar, în mare, se impusese acest duh teologic protestant la vremea aceea, caracterizat de eticism sterp, aș spune eu. În contrast cu ceea ce se preda și ceea ce învățam, la Părintele Epifanie am întâlnit libertatea pe care el o acorda omului, credinciosului, fără ca acest lucru să însemne că fac doar ceea ce vreau eu.

L-am văzut pe părintele Epifanie cum postea, deși era bolnav. Pe atunci, oamenii nu prea știau despre lucrurile acestea, despre post, rugăciune, despre slujbe, privegheri. Făceam o rugăciune scurtă înainte de culcare și tot la fel când ne trezeam, ori improvizam noi câte-o rugăciune. Părintele Epifanie, însă, vă repet, era patristic și ne-a învățat ca rugăciunile noastre să se găsească în legătură cu slujbele bisericești și să nu mai improvizăm rugăciuni după capul nostru. Ne îndemna să citim cărțile Sfinților Părinți, să avem acest duh eclesiologic, să înțelegem că episcopul este modelul lui Hristos și multe altele: să nu avem prea multă încredere în noi înșine, să ne lăsăm în mâinile lui Dumnezeu, să trăim în Biserică și să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne spună ceea ce trebuie să facem.

Așadar, în perioada aceea grea a studenției mele, Părintele Epifanie m-a ajutat foarte mult, iar mai târziu, când m-am căsătorit, împreună cu soția mea și cu copiii pe care ni i-a dăruit Dumnezeu, la el mergeam să ne spovedim, iar după aceea la ucenicul său, părintele Ioánnis Kostóf, care, de asemenea, era un om foarte duhovnicesc și avea duh patristic, ca și părintele Epifanie.

Trebuie spus că nici unul, nici celălalt, nu au primit salariu vreodată. De vorbit nu vorbeau foarte mult, ci făceau ceea ce trebuie făcut. Părintele Epifanie a refuzat chiar să fie ales episcop. Salariu nu a avut vreodată, nici nu-i plăcea să se arate prea mult în public.

Ei bine, toate aceste lucruri ne-au fost de mare ajutor, ne-au întărit foarte mult în credință și, cu harul lui Dumnezeu, am ajuns până în ziua de azi…