Cuviosul Hristodul, făcătorul de minuni, din Patmos

Cuviosul Hristodul, după numele său de botez Ioan, s-a născut într-un orășel de lângă Niceea Bitiniei, în jurul anului 1020 d. Hr., din părinții evlavioși, Teodor și Ana.

De la o vârstă foarte fragedă, Cuviosul Hristodul și-a dorit să părăsească deșertăciunea lumească și să se afierosească vieții monahale. A mers la început la o mănăstire din muntele Olimp din Bitinia, unde după puțină vreme a fost tuns monah.

De acolo, a plecat la Locurile Sfinte și pentru o puțină vreme s-a închinoviat la o mănăstire din pustia locului. Atacurile saracinilor îi silesc pe monahi să părăsească acele locuri sfinte și, astfel, Cuviosul se întoarce în Asia Mică, stabilindu-se în muntele Latros, la Mănăstirea Stílos, unde a întemeiat o bibliotecă, adunându-se mulți monahi în jurul său. Distingându-se prin toate virtuțile, a fost cinstit cu demnitatea de arhimandrit, dându-i-se și numele de Latrinul. Atacurile musulmanilor l-au silit să plece și din muntele Latros.

Căutând un loc de nevoință, Cuviosul ajunge în Stróvilos, o regiune maritimă de pe coasta Asiei Mici. Acolo va rămâne puțină vreme, pentru că o nou val de năvăliri îl va sili să se refugieze în Kos, unde va întemeia mai multe „monidria” (mănăstiri mici). Însă divergențele cu localnicii îl vor lăsa fără mănăstire și de această dată.

După mai multe peregrinări în jurul insulelor ajunge în Patmos și, fiind atras de liniștea și de pacea se aici, va pleca îndată la Constantinopol pentru a-i cere împăratului Alexie I Comnenul permisiunea „de a întemeia o mănăstire în insula Patmos”. Împăratul îi acordă printr-un hrisov insula Patmos și insulele din împrejurimi, împreună cu lucrători și bani. Odată cu stabilirea sa în Patmos, Cuviosul începe construirea mănăstirii închinată Sfântului Ioan Teologul. Atacurile musulmanilor nu-i dau pace nici de astă dată. Cuviosul părăsește insula Patmos și se retrage în Evia, în anul 1092 d. Hr.

Potrivit cercetărilor istorice, șederea Cuviosului Hristodul în Evia a fost de scurtă durată. Există o informație cum că un localnic evlavios și bogat din regiunea Epir i-a oferit o casă luxoasă, pe care Cuviosul a transformat-o într-o mănăstire, chiar dacă grijile Cuviosului, din cauza averii mănăstirii din Patmos, i-au impus șederea lui nu în pustie, ci aproape de lume. În Evia însă a existat din totdeauna tradiția, potrivit căreia Cuviosul Hristodul s-a nevoit în peștera de la marginea vestică a orășelului Elymnion.

În perioada șederii sale în Epir, Cuviosul Hristodul și-a alcătuit „Testamentul” (martie 1093), și pentru a-i fi recunoscută autenticitatea, a fost semnat de șapte demnitari ai autorității episcopale și ai orașului Epir (Halkida), cum ar fi Părintele Leon și sachelarul orașului Epir, Părintele Ioan, diaconul Vasile și notarul Episcopiei din Epir, etc.

Mitropolitul Ioan al Rodosului, în lucrarea sa Viața și originea Cuviosului nostru Părinte Hristodul istorisește despre șederea și adormirea Cuviosului Hristodul în Epir, în anul 1093 d. Hr., precum și despre dezgroparea sfintelor lui moaște și mutarea lor în Patmos, după cum urmează:

„Cuviosul, împreună cu obștea sa, a mers acolo unde apa mării se revarsă și iarăși retrăgându-se se creează o strâmtoare a mării, pe care anticii au numit-o Strâmtoarea Epirului. Împodobit cu toate virtuțile, ca un înger în trup muritor, Cuviosul s-a făcut iubit de toți și, învrednicindu-se de cinstea cuvenită, îi povățuia pe monahi să nu se întristeze din pricina desele peregrinări, nici să nu se împotrivească în mod necugetat voii lui Dumnezeu, Care pe toate le rânduiește cu înțelepciune Sa. Însă unul dintre monahi, pentru că nu mai răbdat nevoințele, nici greutatea și osteneala virtuților, a plecat din aceea obște duhovnicească, așa cum Iuda din cei doisprezece Apostoli a plecat din adunarea fraților, și a înlocuit-o cu o grădină pe care o tocmise. Și, așa cum diavolul a intrat în Iuda, trăgându-l spre rău și trădare, în același chip vicleanul diavol l-a chinuit și pe monahul care s-a rupt de obște. Înștiințându-se de boala fratelui său, Cuviosul, blând și îngăduitor, după ce a luat Sfânta Evanghelie, a venit seara la cel înverșunat și întunecat la minte, și, citindu-i cuvintele Sfântului Duh pentru bolnavi, îndată starea bolnavului s-a îmbunătățit, încât nu și-a mai dorit să se ocupe de plantarea pomilor și de irigarea grădinilor, ci cu multă râvnă își dorea să cultive pămânul virtuților, întorcându-se astfel în obștea mănăstirii din care fără dreaptă socoteală plecase mai înainte. După o vreme, simțindu-și sfârșitul aproape, Cuviosul le proorocește fraților care îl urmaseră că musulmanii vor pleca curând de pe insulă și că prietenul lui foarte apropiat nu va rămâne indiferent față de suferința lor, așa încât, îndată ce va înceta furtuna de pe mare, vor putea reveni în fagurele lor duhovnicesc. Îi roagă deci, să ia cu ei și trupul său din acest pământ străin și să-l așeze în Biserica pentru care se trudise atât de mult. Profețindu-le lor acestea, i-a binecuvântat pe toți și, după ce și-a luat rămas bun de la frații săi, și-a predat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, pe 16 martie. Odată cu împlinirea profeției și retragerea piraților de pe mare, bunii săi ucenici își aduceau aminte de profeția virtuosului lor păstor și se pregăteau să plece. Auzind localnicii că monahii vor să ia cu ei cinstitul trup, le spuneau fără ascunzișuri că nu vor permite sub nici un chip acest lucru. Li se părea ceva necugetat și cu totul neînțelept să permită altora să mute cinstitele moaște de pe pământul lor, de vreme ce pentru ei Cuviosul era doctorul tămăduitor al oricărei boli. Prin urmare, localnicii păzeau cu strășnicie trupul Cuviosului, însă nu putea fi dezmințită nici profeția Fericitului. De aceea, noaptea târziu, scăpând de atenția străjerilor, monahii au luat trupul Cuviosului, l-au îmbarcat pe o corabie și, coborând pe insula Patmos, l-au dus cu mare alai, dând slavă lui Dumnezeu și înmiresmând aerul cu arome, la Biserica Sfântului Apostol Ioan. Sfintele lui moaște izvorâsc izvoare de minuni, iar toți cei ce cu credință se apropie de ele simt un miros bineplăcut și, de asemenea, prin simpla lor atingere aceștia se sfințesc și se eliberează de orice vătămare trupească”.

Moaștele Cuviosului sunt păstrate astăzi în micul Paraclis ce poartă numele Sfântului Hristodul, aflat în partea de sud-vest a Bisericii principale a Mănăstirii din Patmos. Pomenirea dezgropării sfintelor moaște ale Cuviosului Hristodul se sărbătorește la 21 octombrie.

Sursa: Episcopul Fanarios Agathanghélos,
Sinaxarul Bisericii Ortodoxe – Martie, pp. 164-168