Sfânta Maria Magdalena, cea Întocmai cu Apostolii

Maria Magdalena la mormânt, ilustraţie de Evangheliar, Mănăstirea Dionysiou, secolul al XI-lea

Sfânta Maria Magdalena era de loc din Magdala, oraş aflat la vest de Marea Galileii. Atunci când a aflat despre Hristos, s-a apropiat de El şi s-a izbăvit de cei şapte demoni care o chinuiau, devenind, apoi, ucenică a Mântuitorului. Aceasta este mironosiţa care a venit cea dintâi la mormântul Domnului, după Înviere, aducând miresme, şi acolo i-a găsit pe îngerii îmbrăcaţi în straie albe care i-au vestit Învierea Domnului. După Pogorârea Sfântului Duh, Maria Magdalena a continuat să slujească primei Biserici creştine, în Ierusalim. Apoi, a mers în Efes, lângă Sfântul Ioan Teologul, unde a şi adormit în Domnul. A fost înmormântată la intrarea în peştera în care, mai târziu, au adormit cei şapte tineri din Efes.

Maria Magdalena propovăduind Apostolilor Învierea, frescă, Mănăstirea Decani, secolul al XIV-lea

Tropar:

Lui Hristos, Cel Ce pentru noi S-a născut din Fecioară, Cinstită Maria Magdalena, ai urmat şi ai păzit îndreptările şi legile Lui. Pentru aceasta, astăzi, preasfinţită pomenirea ta prăznuind, te lăudăm cu credinţă şi te cinstim cu dragoste.

Racla cu mâna dreaptă a Sfintei Maria Magdalena, aflată la Mănăstirea Simonopetra, fotografiată în procesiune la Iași, octombrie 2015

Anii 1976-1985 au fost declarați de către Organizația Națiunilor Unite drept Deceniul pentru drepturile femeilor. În cadrul manifestărilor care au avut loc atunci, printre altele, a fost lansată ideea că, pentru încălcarea drepturilor femeii, de vină ar fi și religiile. Lumea creștină a răspuns acestei provocări și a promovat, la nivel mondial, prin intermediul Consiliului Mondial al Bisericilor, propriile manifestări, intitulate ,,Bisericile, solidare cu femeile” (1988-1998). În cadrul Adunărilor Generale, dar și a altor acțiuni individuale, Consiliul Mondial al Bisericilor a abordat deja această chestiune. Mai mult, între anii 1971-1981, a avut loc un program de studiu având ca temă ,,Societatea femeilor și a bărbaților în Biserică”. În acest context a avut loc Conferința Internațională de la Sheffield (Anglia), în urma căreia a fost alcătuită celebra ,,Scrisoare de la Sheffield”. Pe durata tuturor acestor discuții, comunitatea științifică creștină a avut ocazia să examineze o serie de aspecte, precum influențele din viața socială din lumea apuseană în baza teologiei formulate la începuturile secolului al V-lea d. H., incluzând aici teoria despre păcatul strămoșesc a Fericitului Augustin, personalitatea cea mai de seamă, poate, a lumii apusene. De asemenea, o altă temă care a fost abordată, din punct de vedere teologic și istoric în lumea creștină, cu aceeași ocazie, este cea referitoare la persoana Sfintei Maria Magdalena.

Numele Mariei Magdalena a fost asociat – în afara spațiului ortodox – în spațiul artistic, filosofic și, până de curând, și în lumea bisericească și teologică apuseană, într-un mod sau altul, cu domeniul vast al erotismului. Diferiți artiști ori romancieri precum Dan Brown, William Phipps, Chris Gollon, Martin Scorsese și mulți alții, caută să născocească o ibovnică a lui Iisus din Nazaret, și, ciudat lucru, toți, dar chiar toți, o aleg pe Maria Magdalena.

Iar acest lucru nu este ciudat, de vreme ce, pentru o perioadă îndelungată de timp, chiar și în cuprinsul literaturii bisericești, Maria Magdalena a fost figura feminină cea mai atrăgătore și mai captivantă din Noul Testament. În plus, chiar și astăzi, mulți cred că aceasta este o fostă femeie desfrânată care, desigur, s-a pocăit după întâlnirea ei cu Hristos. Unul dintre pictorii britanici contemporani, Chris Gollan, pe care l-am pomenit mai sus, în tabloul intitulat The Pre-penitent Magdalene, Maria Magdalena este reprezentată ca o ,,femme fatale”, purtând podoabe scumpe și machiaj pronunțat. Pe aceeași lungime de undă, dar cu o simbolistică poetică diferită, se află și textul cu titlul ,,Magdalena”, din colecția lui Dínos Hristianópoulos, ,,Anotimpul vacilor slabe” (Tesalonic, 1950).

Și totuși, nicăieri, în cadrul surselor istorice autentice, în special, în cele mai vechi texte ale Noului Testament, nicăieri nu sunt întâlnite astfel de referiri. Dimpotrivă, în trei dintre cele patru Evanghelii recunoscute de Biserică, Maria Magdalena este amintită cu numele ei numai în istorisirile Patimilor și a Învierii Domnului. În evangheliile după Marcu, Matei și Ioan, Maria Magdalena este menționată ca martor al Crucificării Domnului: ,,Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea” (Marcu 15, 40). În Evanghelia după Ioan găsim aceeași descriere, doar că acolo ea este enumerată ultima: ,,Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25). La Marcu și Matei este amintită și la așezarea Domnului în mormânt: ,, Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47 și Matei 27, 61). În principal, însă, Maria Magdalena este unul dintre primii martori ai Învierii Domnului, iar în Evanghelia Sfântului Ioan ea este chiar prima care a ajuns la mormânt. (Marcu 16, 1-8, Matei 28, 9, Luca 24, 1-12, Ioan 20,14–18).

Doar în Evanghelia după Luca este amintită cu numele ei, Maria Magdalena, în timpul activități publice a Mântuitorului, adică în afara textelor scripturistice care se referă strict la Patimi și Înviere a celorlalți 3 evangheliști. La începutul capitolului al VIII-lea al Evangheliei de la Luca se relatează faptul că ,, după aceea Iisus umbla prin cetăţi şi prin sate, propovăduind şi binevestind împărăţia lui Dumnezeu, şi cei doisprezece erau cu El. Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli: Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni. Şi Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, şi Suzana şi multe altele care le slujeau din avutul lor” Luca 8, 1-3). Cognomenul ,,Magdalena”, care însoțește peste tot numele ei, cel puțin în Evanghelii, arată faptul că aceasta nu era măritată, pentru că, dacă ar fi fost măritată, ar fi purtat numele soțului ei. ,,Magdalena”, sau, mai corect spus (Maria) ,,din Magdala” demonstrează faptul că această femeie era, de loc, din orașul-târg Mighdal (Taricheae), de pe coasta vestică a lacului Galileii, numit și ,,Marea Tiberiadei”. Trebuie să fi fost o femeie bogată, de vreme ce a ajutat, cu multă mărinimie și generozitate, în timpul activității publice a lui Iisus și a celor 12 ucenici ai săi, adevărată lucrarea revoluționară pentru vremea aceea. Conform aceleiași surse, Maria Magdalena a trăit experiența personală de a fi tămăduită de către Hristos, Care a scos din ea șapte demoni, fiind vorba, așadar, de un fel de exorcizare. Însă, în baza abordării severe istorico-critice a relatărilor Sfântului Luca, știința contemporană manifestă rezerve, de vreme ce, în această evanghelie se evidențiază, în mod vădit, o tendință de a minimaliza rolul Mariei Magdalena, lucru care, desigur, este în antiteză cu celelalte trei evanghelii canonice. Trebuie reținut că evanghelistul Luca este singurul dintre cei patru care relatează faptul că Hristos Cel Înviat i s-a arătat doar lui Petru (Luca 24, 34; vezi și I Corinteni 15, 5). După Ann Graham Βrock (Mary Magdalene, the First Apostle: The Struggle for Authority, Cambridge, MA: Harvard University Press, 2003, pp. 19–40), în Evanghelia lui Luca nu se pomenește de nici o arătare a Lui Hristos Mariei Magdalena. Prin urmare, referirea lui la cei șapte demoni poate să provină tocmai din această prejudecată, dacă nu are cumva aici și o importanță simbolică.

Dacă aceasta este imaginea pe care ne-o prezintă sursele primare ale tradiției creștine, atunci, pe bună dreptate, ne putem întreba: Cum, de-a lungul vremii, Maria Magdalena s-a transformat în desfrânata pocăită, iar mai târziu, cu puțină imaginație din partea unora, în ceva mai mult decât atât? Cercetarea critică modernă tinde să concluzioneze că acest lucru se întâmplă ca un efort conștient din partea interpreților ulteriori ai istoriei mesajului creștin, de a proceda treptat la minimizarea rolului ei, cel puțin așa cum acest lucru rezultă din cele mai vechi izvoare ale tradiției creștine. Cum se întâmplă acest lucru, are, mai întâi de toate de-a face cu identificarea treptată și, desigur, nefondată, a Mariei din Mágdala cu alte femei pomenite în Evanghelie. Și, mai întâi de toate, se face această identificare – de fapt, confuzie – cu femeia din Betania, care a uns cu mir capul lui Iisus, fapt ce arată, cât se poate de clar, recunoașterea lui Iisus drept Mesia cu puțin înainte de trădarea Lui și Crucificare (Marcu 14, 3-9; Matei 26, 6-13). Trebuie să reținem faptul că acest eveniment trebuie interpretat ca o mărturisire ,,faptică” a dumnezeirii lui Iisus, asemănătoare mărturisirii lui Petru în Cezareea lui Filip: ,,Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu” (Marcu 8, 28).

În evangheliile scrise ulterior, scena aceasta a ungerii cu mir a lui Iisus, este prezentată la începutul activității de propovăduire, așa cum vedem la Luca 7, 36-50, și, cel mai important, ungerea nu se face pe capul lui Iisus ci pe picioarele Acestuia. Acest eveniment este descris similar și de către Luca și de către Ioan, doar că acesta din urmă plasează evenimentul în șirul evenimentelor legate de Patimi, el identificând pe femeia anonimă care spală picioarele Mântuitorului, în persoana Mariei, sora lui Lazăr. Mai mult, la Luca, motivului pocăinței i se adaugă și iertarea păcatelor ei de către Iisus.

Ce-a de-a doua identificare greșită a Mariei Magdalena se face cu femeia adulteră cu același nume (Ioan 7, 53; 8, 11), cea pe care Iisus a salvat-o de la lapidare rostind cuvintele ,,cel care este fără de păcat dintre voi să arunce primul cu piatra” (Ioan 8, 7). Această identificare a fost acceptată și folosită de către actorul și regizorul Mel Gibson în celebrul său film ,, The Passion of the Christ” (Mai multe despre această identificare, în lucrarea lui Jane Schaberg, The Resurrection of Mary Magdalene: Legends, Apocrypha, and the Christian Testament, New York: Continuum, 2002, pp. 65–77, 82).

Acest proces treptat de redefinire a rolului apostolic al Mariei din Mágdala, prin lecturi și identificări eronate ale textelor, a fost desăvârșit în secolul al VI-lea de către Papa Grigorie cel mare (540-604 d. H.), care, într-o omilie a sa, o prezintă pe Maria Magdalena drept model de pocăință. Papa Grigorie o identifică pe femeia care a uns cu mir picioarele Domnului (anonimă, în Evanghelii) dar și pe păcătoasa adulteră (anonimă și aceasta) în persoana Mariei Magdalena, susținând că mirul cu care a uns picioarele lui Iisus era folosit, mai înainte, pentru a-și întreține frumusețea trupului.

În paralel, cei șapte demoni au fost identificați cu așa-numitele șapte păcate de moarte. În acest sens, papa Grigorie scrie că, atunci când Maria a căzut la picioarele lui Iisus, ,,păcatele ei cele multe s-au transformat în virtuți pentru a-I putea sluji Lui Dumnezeu în pocăință adâncă” (Jane Schaberg, The Resurrection of Mary Magdalene: Legends, Apocrypha, and the Christian Testament, p. 82). Astfel a intrat în istoria creștinismului mitul Mariei Magdalena, drept femeia desfrânată cu inimă de aur. Este, de altfel, motivul literar pe care l-a ales Dínos Hristianópoulos în opera amintită mai sus, dar și alți poeți și scriitori.

În mod ciudat și interesant în același timp, acest mit al Mariei Magdalena, drept desfrânata pocăită, se găsește doar în tradiția bisericească apuseană. În Biserica Ortodoxă de Răsărit, ea este cinstită pentru ceea ce a fost cu adevărat: Întocmai cu Apostolii, apostol între Apostoli, sfântă și martor al Învierii. În acest sens, trebuie amintită o omilie a Sfântului Grigorie, Patriarhul Antiohiei (secolul VI) în care sfântul imaginează un dialog între Hristos Cel Înviat și femeile venite la mormânt (printre care se afla și Maria Magdalena) și cărora le spune: ,,Spuneți Apstolilor Tainele pe care le-ați văzut. Voi sunteți primii Apostoli între Apostoli. Să afle și Petru, cel ce M-a tăgăduit, că și femeile pot fi apostoli” (vezi J. N. Birdsall, “Gregory of Antioch: Homilia in S.Τheophania, CPG 7385–Gleanings of Text and Theme,” JTS 60 τ. 2 (2009), pp. 531-537).

Acest patriarh și, totodată, sfânt al Bisericii Ortodoxe, în mod vădit, extinde rolul istoric de Apostol al Mariei Magdalena, ce se găsește exprimat minuțios în Evanghelia după Ioan, și este pus în legătură, în mod firesc, cu experiența ei la prima arătare a Lui Hristos Cel Înviat: ,,Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt” (Ioan 20, 1). În mod evident, versetele următoare, 2-10 reprezintă un adaos la un text mai vechi, și nu fac decât să distrugă, în mod ostentativ, structura istorisirii. În antiteză cu imaginea pe care o prezintă Evanghelia după Luca, cea de-a patra Evanghelie o prezintă pe Maria Magdalena, în mod cât se poate de limpede, drept primul martor al Învierii, care este evenimentul cel mai însemnat al Dumnezeieștii Iconomii.

Acest rol pozitiv pe care îl joacă – în baza mărturiilor istorice – Maria Magdalena, a fost întărit, mai apoi, destul de mult, în anumite cercuri creștine, care i-au cinstit memoria dar i-au supradimensionat rolul în cadrul comunității creștine. Cartea apocrifă ,,Evanghelia Mariei” care a fost făcută publică abia în 1955, este produsul unei astfel de vechi comunități creștine, considerată de unii marginală. În această evanghelie apocrifă, dar și în cele mai multe texte apocrife ale Noului Testament – care, însă, unele dintre acestea, păstrează în istorisirile lor un oarecare adevăr istoric, precum Evanghelia după Toma, Evanghelia lui Filip – Maria Magdalena este înfățișată în felul următor:

1. Deține un loc de frunte în rândul ucenicilor lui Iisus;
2. A supraviețuit cu tărie chiar și într-o epocă și într-o civilizație marcată de elemente patriarhale, și, după unii, de o puternică ideologie patriarhală;
3. Se distinge prin curajul ei și vorbește fără teamă;
4. Joacă un rol de conducător chiar și în fața celorlalți bărbați apostoli (,,frații ei”, după cum îi numește);
5. Este un om binecuvântat să primească și să interpreteze vedenii dumnezeiești;
6. Este cinstită pentru dreapta și adânca înțelegere a învățăturilor dumnezeiești;
7. Este socotită ucenică apropiată a lui Iisus;
8. Nu ezită, atunci când este nevoie, să se confrunte, și chiar să intre în conflict cu unul sau mai mulți dintre apostoli;
9. Este ocrotită în mod special de către Mântuitorul.

Multe dintre aceste nouă caracteristici se găsesc și în alte texte necanonice (apocrife). În alte texte, de asemenea, apocrife, ale tradiției creștine vechi, este deformat total, și dus către negativ rolul ei, sau chiar înlăturat numele ei tocmai acolo unde, în alte texte, ea joacă un rol de conducere. Toate acestea nu au mai circulat începând cu secolul al VI-lea d. H., pentru ca, mai târziu, în Evul Mediu, să-și facă apariția în Apus cunoscutul mit al Mariei Magdalena ca simbol al erosului și al sexualității.

Întrebarea critică ce se pune în lumea științifică este dacă această imagine a Mariei Magdalena, ca figură conducătoare a Bisericii Primare redă, într-adevăr, realitatea istorică. Este foarte posibil să fie așa, dacă ne gândim la locul important pe care continuă să îl dețină în tradiția liturgică și aghiologică răsăriteană. Mai mult, anumiți cercetători ai Noului Testament, susțin că ea este una dintre femeile importante cărora apostolul Pavel le adresează un călduros salut, în cunoscutul capitol XVI al Epistolei către Romani: ,, Îmbrăţişaţi pe Maria care s-a ostenit mult pentru voi” (Romani 16, 6). Aceasta este, desigur, doar o ipoteză. Nu există, însă, absolut nici o dovadă istorică în acest sens, și nici măcar o bănuială că Magdalena a fost desfrânată, amantă sau unul dintre ucenicii apropiați a lui Iisus.

Dimpotrivă, s-a dovedit pe deplin faptul că Maria Magdalena a fost ucenica Domnului, Apostol între Apostoli, iar aceste elemente, odată cu trecerea timpului, au fost marginalizate sau chiar date uitării, cel puțin până în zilele noastre, când știința a arătat deja adevărata însemnătate a Mariei din Mágdala ca persoană istorică.