Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul și cancerul

Scriu această epistolă dintr-un imbold lăuntric de a vorbi despre Gheronda Porfirie[i]. Am trăit atâtea întâmplări timp de 14 ani alături de el, eu fiind unul dintre medicii săi, și simt că nu trebuie să ascund de frații mei tot ceea ce am trăit alături de el. Vă voi povesti câteva întâmplări care îl prezintă pe Gheronda Porfirie atât ca bolnav, dar și ca medic. Îmi cer iertare pentru elementele personale pe care le voi scoate din aceste relatări și care, poate, vor afecta expunerea. Cu siguranță, și alții au trăit lucruri minunate alături de el. Toate acestea nu trebuie să se piardă, pentru că sunt semne ale vieții sale trăită în sfințenie, dovezi ale prezenței Sfântului Duh în viața noastră și sfaturi pentru întreaga noastră viață.

Gheorghios Papazachos, prof. univ, medic cardiolog

Gheronda Porfirie era într-adevăr bolnav și nu suferea de o singură boală, ci de mai multe. Pot spune că toate organele îi erau afectate într-o mai mică ori mai mare măsură. Eu am putut să depistez următoarele afecțiuni: infarct miocardic (diafragma anterioară cu ischemie laterală), insuficiență renală cronică, ulcer duodenal (cu sângerări repetate), operație de cataractă cu eliminarea cristalinului și orbire, zona zoster la față, dermatită cu stafilococ la mână, hernie inghinală cu crize frecvente, bronșită cronică, adenom de hipofiză. Pentru toate aceste suferințe, Gheronda a arătat răbdarea lui Iov. Când a avut erupție de zona zoster, toată partea dreaptă a feței (scalp, obraz, ureche, bărbie) era o rană deschisă. L-am întrebat cât de intens simte durerea. Mi-a răspuns: ,,Fiule, simt de parcă aș fi așezat capul cu partea dreaptă într-o tigaie cu ulei încins”. Și era cât se poate de liniștit. Nu lăsa să se vadă absolut deloc că suferă, nu scotea nici un oftat.

De foarte multe ori, pe când mă găseam la el în chilie, avea crize foarte dureroase de hernie inghinală. Nu cerea ajutorul. Încerca singur, sub pătură, să împingă organele la locul lor. Nimeni nu vorbea. Doar de pe buzele sale se auzea șoptit ,,Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă”, iar chipul său iradia lumină și bucurie. Mulți dintre cei care veneau să ia binecuvântare și îi sărutau mâna, vedeau că acesta își acoperea mâna cu un tifon și se gândeau, poate, că gheronda se scârbea ca atâția oameni să-i sărute mâna. Era perioada când avea o erupție de dermatită cu stafilococ și noi îi înfășasem mâna într-un tifon steril.

Într-o seară, după ce i-am făcut un examen cardiologic și o electrocardiogramă, am avut o discuție care m-a emoționat foarte mult. Nu aș fi crezut vreodată că un om poate să înfrunte boala așa cu o făcea Gheronda. Mi-a spus:

Am să-ți mărturisesc ceva, dar să nu mai spui nimănui. Am cancer hipofizar. Deja îmi simt limba un pic umflată și nu se mai mișcă așa cum trebuie în gură”. După aceea mi-a explicat corect din punct de vedere medical funcționalitatea glandelor endocrine, iar la sfârșit mi-a spus: ,,Trebuie să știi că atunci când eram tânăr călugăr – aveam în jur de 16 ani – la Sfântul Munte, mă simțeau atât de fericit, mai ales după împărtășirea cu Sfintele Taine, încât mergeam în pădure și, cu lacrimi în ochi strigam: Slavă Ție, Doamne! Ai venit și Te-ai sălășluit în mine, păcătosul, Tu, Hristoase, care Te-ai lăsat ridicat pe Cruce și ai suferit și ai luat asupra Ta păcatele mele. Iar eu, ce fac pentru Tine? Doamne, trimite-mi un cancer! Doamne, dăruiește-mi un cancer ca să sufăr și eu alături de Tine!”. Așa mă rugam eu pe atunci. Acest lucru l-am mărturisit mai târziu bătrânilor mei, iar aceia mi-au spus să nu mai doresc acest lucru pentru că Îl supăr pe Dumnezeu. Știe Dumnezeu ce trebuie să facă. Acea rugăciune nu am mai făcut-o niciodată. Dar acum, Iorgáki, fiule, Dumnezeu mi-a trimis cancerul. Vezi ce binefacere a trimis Dumnezeu asupra mea? Chiar dacă mai târziu, tot voi putea să sufăr și eu alături de El.

Eu am rămas fără cuvinte. Nu știam ce să mai zic. Pentru prima dată în activitatea mea de medic mi-a fost dat să aud aceste cuvinte: ,,Slavă Ție, Doamne, am cancer!”. Uitasem că în fața mea nu se afla un om de rând, ci Gheronda Porfirie.

Deși dorea să sufere și el pentru Hristos, niciodată nu a refuzat ajutorul medicilor, majoritatea lor fiind fii ai săi duhovnicești. Într-o zi l-am întrebat în legătură cu aceasta: ,,Gheronda, cum de cei mai mulți oameni duhovnicești, în special monahi, refuză ajutorul medicilor atunci când sunt bolnavi, crezând cu tărie că Maica Domnului îi va vindeca?”. El mi-a răspuns: ,,Este dovadă de egoism – energie rea – să crezi că Dumnezeu, dintre toți care suferă în lume, te va alege pe tine ca să te vindece. Dumnezeu face mereu minuni, dar tu nu trebuie să dorești să facă o minune cu tine. Ar fi o excepție egoistă. De altfel, Dumnezeu lucrează și prin intermediul medicilor. ,,Medici și medicamente a dat Domnul”, spune Sfânta Scriptură.

Bătrânul nu accepta decât medicina clasică, din care cunoștea bine capitole foarte importante. Din experiența pe care o dobândise în lunga perioadă petrecută la Policlinica din Atena, și având harisme dăruite de Dumnezeu, înțelegea în profunzime bolile și ne asalta cu întrebări cât de poate de științifice despre ele.

[i] Articolul a apărut în periodicul Sýnaxi, în ianuarie 1992, la 40 de zile de la trecerea la cele veșnice a părintelui Porfirie Kavsokalivitul