Grija neobosită a Părintelui Gheórghios Kapsánis pentru Mănăstire și pentru misiune

Cândva, un frate, din urzeala diavolului, a plecat de la mănăstire fără binecuvântarea Părintelui. Gheronda a fost cuprins atunci de mare întristare și durere în suflet, care se citeau pe chipul său dar se observau și din comportamentul său. A trimis imediat câțiva părinți să-l caute pe cel plecat prin apropierea mănăstirii, iar pe alții i-a trimis să caute mai departe. În același timp, s-au făcut paraclise către Maica Domnului ,,Grabnic-Ajutătoarea”. În noaptea aceea nu a închis un ochi. ,,Fiul meu poate fi în pericol. Cum aș putea să dorm?”

Egumenul Mănăstirii Grigoriu, Arhimandritul Gheorghios Kapsanis (1935-2014)

La slujba de dimineață nu s-a așezat la locul său, în scaunul de egumen, ci a rămas în pronaos. La sfârșit, i-a chemat la el pe toți monahii care aveau schima mare și le-a spus: ,,Trecem prin încercări foarte mari. Trebuie să ne rugăm cu toții pentru că suntem în pericol. Când vă vin gânduri trebuie să le mărturisiți imediat. Acum, cu toții trebuie să facem rugăciune pentru fratele nostru. Imediat ce terminați canonul pe care îl aveți, fiecare să se roage, în continuare, pentru fratele nostru”. Mai mult, a pus pe câțiva monahi să facă rugăciune neîntreruptă, prin rotație, pentru acela. Plângea și suspina cu durere din adâncul sufletului său. Părinții încercau să-l liniștească spunându-i: ,,Gheronda, nu te îngrijora, se va întoarce”. Iar părintele le răspundea: ,,Voi nu puteți simți durerea pe care o simt eu. Altfel suferă părintele duhovnicesc față de frați”. În zilele acelea nu a mâncat mai nimic. A pus să se facă paraclis către Sfântul Minás. Seara a început privegherea pentru sărbătoarea Sfinților Athoniți. I-a rugat pe părinți să se roage cu căldură pentru fratele plecat, iar preoților care săvârșeau Dumnezeiasca Proscomidie le-a spus: ,,Rugați-L pe Domnul să ne arate unde se găsește fratele nostru”. Când se ruga la moaștele Sfinților Athoniți zicea: ,,Sfinți Părinți, noi am dat greș, voi, însă, ați izbândit”. Și, în timpul liturghiei, la vremea prefacerii Cinstitelor Daruri, minunea s-a întâmplat: fratele s-a întors. Gheronda a izbucnit atunci în hohote de plâns. A spus cu mare greutate rugăciunile de Prefacere, dar și cu recunoștință și dragoste față de Domnul, Iubitorul de oameni. În continuare, Dumnezeiasca Liturghie a continuat într-o atmosferă de rugăciune adâncă.

Gheronda și-a arătat dragostea și față de sărmanii și neajutorații din Africa, ,,frații în Hristos cei de departe”, așa cum îi numea. Din dragoste, dar și din ascultare față de părinții îmbunătățiți la vremea aceea – Gheronda Paisie Aghioritul și Părintele Spiridon, duhovnicul de la Néa Skiti – în 1977 l-a primit în obște pe părintele Cosma Grigoriatul, care desfășura misiune în Africa. Așa a început lucrarea misionară de evanghelizare a Africii prin intermediul mănăstirii Grigoriu. Părintele Cosma l-a slăvit pe Dumnezeu prin viața sa, aducând ,,rod bogat”. După trecerea sa la cele veșnice, în ianuarie 1989, în urma unui accident de mașină, lucrarea i-a fost continuată, până în zilele noastre, de părintele Melétie Grigoriatul, astăzi episcop de Katanga, ajutat fiind și de alți frați din mănăstire.

Am simțit dragostea părintelui în modul cel mai adânc, cu puțin timp înainte de trecerea sa la cele veșnice. În 2013, în ajunul Nașterii Domnului, Gheronda Gheorghios s-a întors la mănăstire. Fusese plecat la spital, iar sănătatea lui se șubrezise foarte mult. Din primele zile a înștiințat pe toată lumea că vrea să se retragă din demnitatea de egumen. La aflarea veștii, părinții l-au rugat să rămână până la sfârșit în scaunul de egumen pe care l-a deținut cu vrednicie vreme de 40 de ani. Gheronda, însă, a fost de neschimbat în hotărârea sa, spunând că nu poate să ridice, în același timp, două cruci, cea a egumenatului și cea a suferinței. Și cum de crucea suferinței nu poate să scape, la cea a conducerii mănăstirii trebuie să renunțe. Se gândea chiar, că, atâta timp cât mai este în viață, trebuie să se ocupe de viitorul mănăstirii, care trebuia să aleagă un nou egumen vrednic pentru a-i îndruma duhovnicește pe frați. Și, într-adevăr, la scurt timp aveam să trăim momentele retragerii sale din scaunul de egumen, alegerea noului categumen, dragostea părintească și sprijinul exemplar pentru fratele ales să fie numit în funcția de egumen și întronizarea lui. Toate acestea arată smerenia sa adâncă și cugetul său cel profund. Iar toate acestea le-a făcut pentru a păstra obștea unită. Aceste ultime fapte ale sale au fost ,,cântecul de lebădă” al slujirii sale părintești față de obștea noastră.

Mănăstirea Grigoriu. Foto de Pr. Constantin Prodan

Observăm faptul că oamenii care s-au făcut plăcuți lui Dumnezeu și-au găsit sfârșitul după ce au îndurat suferințe trupești. În categoria aceasta se înscrie și mult iubitul nostru Bătrân. Trupul lui era numai o rană. Nu am auzit, însă, din partea lui, nici un geamăt, nici un suspin. Cu bărbăție și răbdare, asemenea lui Iov, și-a dus crucea grea a suferinței. Împăcat cu sine, cu credință adâncă, nădejde nestrămutată, dragoste neclintită în Hristos, s-a făcut următor apărătorului său, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De altfel, Gheronda rostea adeseori cuvintele Sfântului Gheorghe: ,,Aleargă, Gheorghe ca să-L ajungi pe Hristos pe care atât de mult Îl dorești”. Iar aceasta arată dorința sa lăuntrică de a se face următor sfântului al cărui nume îl purta. Astfel și-a pecetluit dragostea față de Domnul și față de frați, nu doar prin viața sa, dar și prin cuvioasa sa trecere la cele veșnice.

A consemnat: Monahul I. D. Grigoriatul