Cuvântul Părintelui Zaharia pentru MaicaDumnezeului nostru

15 August 2024

„Preoții care își țin bine dregătoria să se învrednicească de îndoită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura” (1 Tim. 5:17). Sfântul Pavel ne sfătuiește să îi cinstim pe întâi-stătătorii noștri, mai ales pe cei care „se ostenesc cu cuvântul și cu învățătura”, pentru că prin cuvântul lui Dumnezeu ajunge la noi harul Său și ne înnoiește. De aceea, Maica Domnului are un loc unic, pe care nimeni nu l-a avut și nici nu-l va avea vreodată. Deși Sfânta Fecioară Mariam nu s-a ostenit „cu cuvântul și cu învățătura”, Ea și-a dăruit întreaga ființă ca să-I împrumutefire omeneascălui Hristos, Cuvântului lui Dumnezeu, cu care a putut săvârși mântuirea lumii. Așadar, se cuvine a o mări pe Maica Domnului pentru toți vecii, pentru că ea ni L-a dăruit pe însuși Cuvântul lui Dumnezeu.

La apropierea Maicii Domnului, Elisabeta a simțit taina care lucra înlăuntrul Ei și „a strigat cu glas tare… de unde mie aceasta, ca să vină la mine maica Domnului meu?” (Luca 1:42-43). De atunci, aceeași uimirei-a însuflat pe toți cei care au primit harul dumnezeiesc prin cuvântul Domnului, prin Numele Său, prin Trupul și Sângele Său; ei pot doar izbucni într-o explozie a recunoștinței, și singura lor grijă este de a da mulțumită lui Dumnezeu pentru darul atât de mare și de neașteptat al bunătății Sale.

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB