Trei iconostase aghiorite

Dispoziția generală a iconostasului rămâne aproape întotdeauna aceeași, cu unele adaosuri sau lipsuri – după caz. Dispunerea aceasta urmează următoarea schemă:

Pe podea se găsește baza iconostasului. De la bază încep coloanele. Între acestea, în zona de jos, în locul coloanelor de întărire ale iconostaselor din marmură, sunt plasate poalele care sunt câteodată sculptate în lemn, altă dată pictate. Urmează o porțiune îngustă sculptată în lemn și deasupra regiunea în formă dreptunghiulară. Apoi icoanele împărătești – ce se încununează în partea de sus. La această înălțime, în centru, se deschide poarta frumoasă (care în Romania a ajuns să poarte numele de „uși împărătești”, deși ușile împărătești se numesc până astăzi în Grecia cele de la trecerea dintre pronaos și naos, nota trad.), ce culminează cu Sfântul Potir. În stânga se găsește ușa proscomidiarului, iar în dreapta aceea a diaconiconului. Urmează un șir de împodobiri în formă de arc, mai sus, porțiunea cu porumbei sculptați ieșiți în afară, de care atârnă candelele. Brâiele superioare nu sunt întrerupte de uși: primul brâu este reprezentată rădăcina lui Iesei, în al doilea mlădițele, iar mai apoi șirul de icoane al celor douăsprezece Praznice – care, de multe ori, sunt, de fapt, mai mult de douăsprezece. Urmează apostolii – icoane cu busturile apostolilor. Iconostasul se termină cu un frontispiciu cu încununare joasă , ramura, în vârful căreia se înalță Crucea cu Hristos Răstignit pictat pe ea, încadrat de două ripide pe care sunt pictate, de asemenea, reprezentările Sfântului Apostol Ioan și cea a Maicii Domnului.

Un interes deosebit prezintă iconostasele mănăstirii Vatoped, care aparţin epocii baroc neo-elenic (aproximativ de la mijlocul secolului al XVIII-lea până la  mijlocul secolului al XIX-lea). Din acea epocă se păstrează la locurile lor trei iconostase:

Cel al katholikon-ului (anul 1788) în imagine:biserica mare (katholikon), iconostas (1788) – partea de sus a Ușii Frumoase (Ușilor Împărătești, n. trad.) și porțiune din arhitravă (epistil)

Paraclisul Sfântului Andrei. Iconostas (ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea). Vedere generală

Paraclisul Sfântului Andrei. Iconostas (ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea). Detaliu

Paraclisul Sfântului Andrei. Iconostas (ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea). Pragul de sus al Ușii Frumoase și și porțiune din arhitravă (epistil)

Paraclisul Sfântului Brâu

Există unele modificări în structură, tehnică și stil. Basorelieful se face în special în profunzime  și se înmulțesc brâurile care, din cauza tehnicii perforării lor, seamănă cu dantelele. Tematica se îmbogățește și se combină într-un mod variat, în timp ce se întreprinde redarea lor fiziocratică. Toată suprafața fondului este aurită. Coloanele dobândesc al doilea și al treilea cap și epistilul își schimbă forma în porțiunea de deasupra coloanelor, care are o mare greutate. Iconostasul se transformă într-o stavilă de netrecut între naos și Sfântul Altar, se înalță până la partea cea mai de sus a zidurilor și se înclină în față.

Paraclisului Sfântului Brâu al Maicii Domnului – al doilea deceniu al secolului al XIX-lea – Detaliu cu culesul viei