Sfântul Sofronie de la Vrața – 22 septembrie

Astăzi, 22 septembrie, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, Episcop de Vrața (Bulgaria), un sfânt înscris în Aghiologhionul Bisericii de către Biserica Bulgariei în anul 1964.

În ultimii ani ai vieţii sale, Sfântul Sofronie a găsit ospitalitate pentru nevoinţele sale sihăstreşti şi pastoral-misionare în Ţara Românească, adormind în cetatea Bucureştilor şi fiind îngropat în mănăstirea pe care a stăreţit-o…

În continuare puteţi citi viaţa pe scurt a sfântului, aşa cum o prezintă Părintele Macarie Simonopetritul în Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe, vol. I, pp. 237-239.

„Sfântul Sofronie – în lume Stoiko Vladislavov – s-a născut în 1739 în oraşul Kotel. Orfan fiind, la vârsta de nouă ani a intrat la o şcoală bisericească, unde a învăţat limba slavonă şi limba greacă. După terminarea studiilor, s-a căsătorit şi a fost hirotonit preot (1762) în ţinutul natal. Lucrarea sa consta în predicarea cuvântului dumnezeiesc în limba bulgară simplă, traducerea Vieţilor Sfinţilor din greceşte şi slavoneşte în bulgăreşte şi predarea lecţiilor de religie la ucenicii şcolii bisericeşti. Această activitate pastorală i-a atras invidia altor preoţi bulgari, care adeseori, prin felurite uneltiri, încercau să-i facă rău; de multe ori a fost biciuit şi întemniţat şi de către turci. Obligat să-şi părăsească patria, s-a refugiat la Vidin, unde mitropolitul l-a rânduit într-o parohie. Însă şi aici era cât pe ce să fie spânzurat de un turc, deoarece apărase o tânără creştină de pornirile necurate ale aceluia.

După moartea soţiei sale, a primit tunderea în monahism într-o mănăstire din Târnovo, iar mai târziu, în 1794, a fost ales episcop de Vrața.

În acest scaun a suferit foarte multe necazuri din cauza tâlharilor turci – ale Kirdzalizilor şi Haiducilor lui Pasvanoglu – care pustiau eparhia sa, dând foc la sate şi dărâmând bisericile. Poporul s-a împrăştiat în Ţara Românească şi în ţările vecine. Urmărit fiind sfântul de aceştia, a fost nevoit să fugă din cetate în cetate, să se ascundă în păduri şi să rămână zile întregi cu desăvârşire nemâncat, până când a reuşit să ajungă la Bucureşti în anul 1803. Cu consimţământul Mitropolitului Dositei al Ţării Româneşti, a slujit biserica locală şi a continuat lucrarea de zidire duhovnicească a poporului. A tradus în bulgăreşte şi a editat mai multe cărţi, printre care un Catehism şi Kiriakodromionul (carte de predici, n.tr.) lui Nichifor Theothokis, prima carte bulgărească care s-a tipărit în limba poporului. De asemenea, și-a scris autobiografia, sub titlul Viaţa şi pătimirile păcătosului Sofronie, în care își istoriseşte viaţa plină de încercări şi cere smerit iertare de la toţi.

A adormit în pace pe 22 (23) septembrie 1813 şi a fost îngropat în Bucureşti, în mănăstirea Șerban Vodă în care a fost egumen în ultimii ani ai vieţii sale.

Să avem rugăciunile şi binecuvântarea sa!