Sărbătorirea Sfântului Evdochim la Mănăstirea Vatopedi

Am avut șansa să particip la hramul Mănăstirii Vatopedi cu ocazia sărbătorii Cuviosului Evdochim, duminică 18 octombrie 2009.

Mai mult de 400 (!) închinători din toată Grecia (şi nu numai) au venit pentru a celebra în Mănăstirea Vatopedi pomenirea Cuviosului Evdochim.

Sărbătoarea a avut loc în prezenţa Înaltului Mitropolit Theofilact de Tripoli (Libia) din Patriarhia Alexandriei care a condus festivităţile. În strana dreaptă a cântat un grup din părinţii Mănăstirii Caracalu, în strana stângă părinţii de la Chilia Sf. Ioan Teologul aparţinând de Mănăstirea Cutlumuş, împreună cu părinții Mănăstirii Vatopedi și cu elevi ai Școlii Bisericești Athonite.

Programul a început sâmbătă dimineaţă (11:30), cu primirea Mitropolitului şi însoţitorilor săi de către obştea Mănăstirii Vatopedi care a fost foarte frumoasă şi emoţionantă. Şi spun emoţionantă pentru că am uitat cum este – din cele mai vechi timpuri – cinstita şi tradiţionala primire și ospitalitate aghiorită, care face ca oaspetele să se simtă important într-un loc familiar, deşi departe de casă.

Călugării făcut un efort foarte mare pentru a finaliza programul atât de exigent cu zâmbetul pe buze. Am încercat să văd o expresie de nemulţumire în feţele lor sau să aud un suspin din gura lor, dar în zadar! În schimb, au fost evidente pe feţele lor pacea, dragostea, bucuria, adică harul lui Dumnezeu. Am fost impresionat de ascultarea şi sacrificiul arătat! Deoarece este dificil de a face toate aceste lucruri atunci când ai 400 – 450 de oameni în cârcă!

Şi imaginaţi-vă că această obşte este greu încercată în vremurile noastre de persecuţie, insulte şi alte lovituri mișelești. În cele din urmă însă, ceea ce au reuşit prigonitorii lor este de a face “publicitate” Mănăstiri şi de a creşte uimitor numărul de închinători! Mă întreb cât costă să găzduieşti, să hrăneşti şi în general să te îngrijeşti de 400-450 oameni, în plus faţă de cei 110 de călugări? Ar fi interesant de ştiut, ca astfel să fie rezolvate şi diferite întrebări de genul: “De ce călugării au nevoie de bani?” pe care le aud de multe ori în lumea de afară.

Ospitalitatea a fost impecabila: toată lumea a fost găzduită în camere imaculate şi în ziua a praznicului s-a servit o masă tradiţională aghioritică merluciu la tavă (gătit cu ulei, ceapă, pătrunjel şi lămâie).

Programul a continuat cu o priveghere de noapte întru cinstirea sfântului, sâmbătă seara (19:30 – 03:30) şi s-a completat cu Sfânta Liturghie de duminica dimineaţă.

Pelerini au avut ocazia, în aceste două zile, să vorbească cu părinţii din mănăstire, să se spovedească la duhovnici, și să urmărească prelegerile ţinute de către Mitropolitul Theofilact şi Egumenul Efrem.

Atmosfera a fost de sărbătoare, dar în acelaşi timp cucernică. Oameni de toate vârstele, cunoscuţi şi necunoscuţi au privegheat de dragul sfântului. Un sfânt despre care ştim foarte puţin.

Astăzi, într-o lume în care gloria şi laudele pământeşti au devenit un scop în sine al omului, sfântul Evdochim – care a vieţuit la Vatopedi – a ales neîncetata smerenie şi liniştirea absolută, care sunt plăcute lui Dumnezeu și nu oamenilor. Sfântul a fost mult cinstit de oamenii din vremea lui (călugări şi mireni), dar ceea ce și-a dorit din tot sufletul a fost să devină bine-plăcut lui Dumnezeu. Astfel, primind înștiințare de trecerea iminentă la cele veşnice, a părăsit în ascuns mănăstirea şi a mers la cimitir, unde a găsit un loc ascuns în bolniţă, a îngenuncheat, și ţinând în braţe o copie a icoanei Ctitorița, în rugăciune și-a dat sufletul. În acest fel a evitat slava si lauda şi a rămas departe de atenţia oamenilor timp de secole, până când Dumnezeu a hotărât ca sfântul să fie descoperit lumii. Acest lucru s-a făcut într-un mod miraculos atunci când în 1840 moaştele sale au răspândit o astfel de mireasmă încât a dus la descoperirea lui.

Această mare moştenire de credinţă ortodoxă, cu milioane de sfinţi şi de martiri, se face simţită în mod deosebit în Mănăstirea Vatopedi. Călugării de azi, în frunte cu egumenul Efraim, continuă să înveţe – prin viaţa și lupta lor duhovnicească de zi cu zi – smerenia, sărăcia, zel după Dumnezeu şi dragostea pentru aproapele.

Dumnezeu să-i aibă în pază pe toţi călugării din Sfântul Munte care continuă lupta cea bună pentru folosul tuturor şi uniți să facă faţă provocărilor din timpul nostru.

Robert Kalliris