Sfinţii fără de arginţi Cosma şi Damian

În ziua de 1 noiembrie, Sfânta noastră Biserică cinsteşte şi ne pune înainte pe doi mari sfinţi, care sunt foarte cunoscuţi în întreaga lume creştină. Este vorba despre Sfinţii Cosma şi Damian. Aceşti doi Sfinţi dispuneau de mari harisme, la un nivel superior, harisme pe care le-au cultivat şi le-au valorificat pentru binele semenilor lor. Erau medici, excelenţi oameni de ştiinţă, dar în acelaşi timp inima lor revărsa de credinţa în Hristos şi de iubirea faţă de oameni. Cine studiază viaţa şi petrecerea lor, se minunează de puterea harului ce le-a fost oferit de către purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Când se iveau cazuri dificile în faţa cărora ştiinţa medicală se arăta neputincioasă să ofere vindecare, atunci credinţa lor şi călduroasa lor rugăciune aduceau sfârşitul dorit al tămăduirii trupeşti.

Însă ca nişte personalităţi integre, cum erau, cunoşteau foarte bine că lucrarea de vindecare nu constă doar în vindecarea trupească, ci şi în cea sufletească. Şi în principal în cea sufletească. De aceea se şi îngrijeau să îndrume pe oameni la cunoaşterea stării lor sufleteşti, la pocăinţă şi la relaţia cu Iisus – Marele Terapeut al oamenilor.

Acum, în ceea ce priveşte banii sau orice altceva ar fi pretins confraţii lor de la bolnavi… să nu se vorbească deloc despre aceşti Sfinţi. Ei îşi dezlipiseră inima de mamona, care ca un alt magnet prinde, atrage şi ţine sufletul omului aservit materiei şi banului.

Ei priveau doar duhovniceşte persoanele şi viaţa lor; de aceea au şi fost numiţi ’’fără de arginţi’’. Adică tămăduiau fără să primească bani (arginţi).

Condiţia vindecării pentru ei nu era dacă bolnavul dispune de bani. Condiţia era iubirea care inunda existenţa lor şi de aceea şi Dumnezeu le-a dăruit din abundenţă harisma tămăduirilor, cum în mod semnificativ o menţionează printre altele – ca dar al lui Dumnezeu – Apostolul Pavel în I Corinteni 12, 28.

Desigur, minunate sunt toate harismele pe care le împărtăşeşte Dumnezeul Treimic ca daruri nepreţuite faţă de credincioşii Ei ’’spre zidire’’(I Corinteni 14,26).

Fără îndoială toţi creştinii botezaţi, prin Sfânta Taină a Mirungerii, am primit fiecare ’’după măsura darului lui Hristos’’(Efeseni 14, 7) daruri şi harisme. Niciodată omul nu trebuie să considere într-un climat de deznădăjde – pe care vrea să i-l făurească ispita, că este – chipurile – fără daruri (talente). Dimpotrivă, va trebui cu ajutorul părintelui său duhovnicesc şi prin viaţa creştin-ortodoxă sistematică să descopere şi, fireşte, să-şi cultive talanţii şi harismele.

Însă, după cum menţionează în continuare Preasfântul Duh prin Apostolul Pavel, există ceva superior tuturor harismelor. Există o cale binecuvântată şi cerească care ne duce spre ceva „mai presus de fire”(I Cor. 12,31), ceva mare. Mult mai mare, fraţii mei, decât toate harismele. Iar aceasta este Dragostea!

Este vorba despre o harismă unică, despre care doar cei care au gustat, fie doar şi picături din neîmpuţinatul ei râu, pot să întărească adeverirea cuvântului. Şi exact aici Apostolul Neamurilor trasează şi împleteşte cunoscutul şi atât de minunatul Imn al Dragostei.

Este cu totul adevărat ceea ce a spus un sfânt contemporan, care dispunea de bogate rezerve ale acestei harisme, că de fiecare dată când credinciosul meditează asupra acestui imn, care cuprinde întreg capitolul XIII din prima Epistolă către Corinteni, simte că se cutremură, meditează şi contemplă, renaşte, iar existenţa sa se armonizează cu splendidele mesaje ale Cerului. Cu mesajele revelatoare şi de-Dumnezeu-trimise ale iubirii crucificate (jertfelnice) a Domnului Iisus şi a tututor semenilor.

Dar poate va întreba cineva: Mai există oameni cu o astfel de iubire?

Iată răspunsul: Desigur că există! Au existat, există şi vor exista întotdeauna sfinţii. Există continuu chipurile sfinţite care „ţin lumea”. Şi exact astfel de chipuri luminoase au fost şi Sfinţii Fără-de-arginţi, pe care Biserica noastră îi cinsteşte cu bună şi mare cuviinţă. Cu o atât de mare iubire se umpluse fiinţa lor, încât şi acum, după atâtea veacuri, lucrează „semne şi minuni”. Aleargă şi ajută grabnic pe toţi aceia care cu credinţă şi smerenie aleargă la ei ca la nişte adevăraţi prieteni ai lui Dumnezeu. Spre astfel de minunate trepte duhovniceşti suntem şi noi chemaţi să ne ridicăm, fraţii mei. Şi în ultimă instanţă, dacă ni s-ar cere, să renunţăm la toate. Un singur lucru să nu ne scape: Dragostea Creştină!

Pentru că Dragostea cuprinde totul. Le are pe toate şi ne face mai mult decât toate celelalte virtuţi să fim asemenea lui Dumnezeu, pentru că cea mai expresivă însuşire a lui Dumnezeu este Dragostea, Iubirea. „Dumnezeu Iubire este”(I Ioan 4,8).

Fie ca noi să înţelegem aceste mari şi minunate adevăruri, iar Sfinţii Fără-de-arginţi să cerceteze „neputinţele noastre”, dăruindu-ne sănătate sufletelor şi tămăduire trupurilor. Amin.

Arhimandrit Ioil Konstantaros, Predicator al Sfintei Mitropolii de Driinupole, Pogoniani şi Koniţa