Cuvânt ”viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și care pătrunde chiar până la despărțitura dintre suflet și duh” (Evrei 4,12)

Părinții Bisericii au fost în comuniune de viață cu Dumnezeu. De aceea și cuvântul lor este ”viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și care pătrunde chiar până la despărțitura dintre suflet și duh” (vezi Evrei 4, 12). Cuvântul lor era și este capabil (putea și poate) să vindece și să renască ”inima înfrântă și smerită (încărcată)” nu numai a contemporanilor lor, dar și a oamenilor tuturor epocilor, până la sfârșitul veacurilor. Cuvântul patristic are putere duhovnicească perumanentă și valoare veșnică inestimabilă.

 Mai ales, însă, în epoca de azi, care e caracterizată de criza valorilor, a instituțiilor (legilor), de pierderea de către om a sensului vieții, de globalizarea nivelatoare a modului de viață și, în principal, de subestimarea persoanei omenești, avem mare nevoie de cuvântul patristic experiementat, autentic. Omul este o ființă practică (n.tr.–care trăiește pe baza experienței), întotdeauna caută experiența, chiar și pe cărări amăgitoare și întunecate. Însă, în orice prăpastie a păcătoșeniei ar cădea, el nu își pierde niciodată stăpânirea pe sine, intuiția lui. Când ia legătura cu oameni adevărați, cu icoane ale adevăratului Dumnezeu, prin intermediul cuvintelor lor recunoaște ceea ce este autentic. Pentru că niciodată omului nu i se va schimba de către Dumnezeu, Creatorul lui, menirea sa înaltă, care este îndumnezeirea.

Exact din acest motiv există tradiția în mănăstirile Sfântului Munte Athos ca starețul mănăstirii să rostească un cuvânt catehetic, de îndemn către pelerini, dar și către membri obștii mănăstirii.