Comunicatul Obştii Sfintei Mănăstiri Vatoped

27 December 2011

Nedreapta arestare preventivă a Părintelui nostru duhovnicesc Efrem a cutremurat inimile fraţilor Sfintei noastre Mănăstiri, Sfântul Munte, pe orice om duhovnicesc care gândeşte.

Cine şi-ar fi putut închipui că oameni care se jertfesc întru slujirea aproapelui, care trăiesc dezinteresat toată viaţa în ascultare, post şi rugăciune, să fie trataţi asemenea delincvenţilor de rând şi să fie întemniţaţi?

Cine ar fi putut crede că un purtător al dumnezeiescului har, lucrător şi învăţător al virtuţii, poate fi insultat, aruncat în puşcărie, doar pentru că unii oameni cred că în acest fel slujesc legilor Justiţiei?

Toate acţiunile lui Gheronda au avut încuviinţarea, acceptul şi susţinerea întregii noastre Obşti.

Înştiinţăm poporul credincios al lui Dumnezeu că întreaga Obşte este alături de Gheronda, în unitate şi iubire, şi ridică împreună cu el crucea martiriului cu credinţă şi nădejde.

Ne dă putere susţinerea unanimă a întreg Sfântului Munte, a Episcopilor întregii Biserici Ortodoxe şi a poporului credincios, cărora le mulţumim din adâncul inimii.

Am dori ca cei responsabili să ştie că în persoana Părintelui nostru Efrem aruncă în puşcărie şi întreaga Obşte a Sfintei Mănăstiri Vatoped, care este alcătuită din 120 de monahi.

Obştea Sfintei Mănăstiri Vatoped

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB