Scrisoare către obştea Sfintei Marii Mănăstiri Vatoped

5 January 2012

Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia
Parohia Ortodoxă „Mihai Viteazul”
cu hramul „Sfânta Treime” şi „Sfântul Siluan Athonitul”
Alba Iulia, str. Mitropolit Simion Ştefan, nr. 5

Către obştea Sfintei Marii Mănăstiri Vatoped,
Sfântul Munte Athos,

Cu multă durere am aflat despre întemniţarea total nejustificată, chiar de Crăciun, a Părintelui Egumen Efrem. Cunoscând remarcabila personalitate duhovnicească şi darurile Duhului Sfânt ale acestui om al lui Dumnezeu, am înţeles că arestarea Părintelui Efrem nu este nici pe departe un act de justiţie ci o lovitură dată lui personal, obştii Mănăstirii Vatoped, Sfântului Munte şi întregii Biserici.

De peste 15 ani am avut binecuvântarea ca, în aproape fiecare an, împreună cu alţi pelerini, să ne bucurăm de ospitalitatea Mănăstirii Vatoped şi să ne întărim duhovniceşte adăpându-ne de la izvoarele tradiţiei ortodoxe prin participarea la slujbe şi integrarea în viaţa mănăstirii. În toată aceasta perioadă dragostea şi rugăciunile Părintelui Efrem, precum şi cuvintele sale de învăţătură, ne-au încălzit inima şi ne-au călăuzit viaţa. Am fost martorul sprijinului duhovnicesc şi material pe care Părintele Efrem, Mănăstirea Vatoped, le-au acordat Arhiepiscopiei Alba Iuliei, mănăstirilor, şcolilor teologice, parohiilor, inclusiv parohiei noastre. Ca director al Seminarului Teologic Mitropolit Simion Ştefan din Alba Iulia am participat direct la acordarea de către această mănăstire a unui premiu în bani celui mai bun elev al şcolii precum şi la sprijinirea elevilor şi studenţilor teologi de a vizita Sfântul Munte şi a petrece anumite perioade de timp la Mănăstirea Vatoped.

În aceste momente de grea încercare pentru obştea Mănăstirii Vatoped, împreună cu enoriaşii parohiei suntem întru totul alături de Părintele Efrem şi de obşte, rugându-ne ca Dumnezeu să vă dea răbdare şi să vă ajute să depăşiţi întăriţi duhovniceşte această încercare. În acelaşi timp ne rugăm ca Dumnezeu să dea înţelepciune şi pocăinţă celor care au avut iniţiativa şi au pus în aplicare acest cumplit act de nedreptate care este arestarea Părintelui Efrem, astfel încât această nedreptate să fie cât mai curând îndreptată.

Preot Florin Botezan
Alba Iulia
29.12.11

Cuprins
Adrese ale altor pagini WEB