De ce anume are nevoie Gheronda Efrem din partea noastră ?

Părintele Stareţ Efrem

«Aduceţi-vă aminte de lanţurile mele» (Coloseni 4:18)

Este îndeobşte cunoscut faptul că Gheronda Efrem aparţine unui şir de părinţi duhovniceşti al căror element comun este purtarea crucii prin diverse necazuri, dispreţuiri şi insulte. Cel dintâi dintre ei, Cuviosul Gheron Iosif Isihastul, încă din timpul vieţii fusese considerat rătăcit de unii monahi care nu puteau înţelege viaţa lui isihastă. Astăzi cunoaştem şi vedem roadele sale: renaşterea monahală din Sfântul Munte şi din străinătate este strâns legată de persoana sa, după cum mărturisesc diferiţi cercetători ai lucrării lui.

Urmaşul său, pe care harul lui Dumnezeu ne-a învrednicit să-l cunoaştem pe când se găsea la Mânăstirea Sfintei Cruci din Míthnis, Cipru, şi-a petrecut viaţa defăimat şi prigonit. Maica Domnului, însă, l-a rânduit să locuiască în Mânăstirea ei. Cei care au trăit îndeaproape repopularea ei ştiu că bătrânii care locuiau acolo şi care, mai apoi, au fost îngrijiţi de obştea actuală a lui Gheronda Efrem, nu l-au înscris în actele mânăstirii, nici mâncare nu i-au dat. Cu toate astea, tot voia Maicii Domnului s-a plinit.

Astăzi a venit rândul lui Gheronda Efrem să păşescă pe urmele bătrânului lui [Gheronda Iosíf Vatopedinul] şi ale „bunicului”, Gheron Iosíf Isihastul. Gheronda Efrem plineşte cu fapta ceea ce a promis odată cu tunderea sa întru monahism, anume că trebuie să fie pregătit „pentru ocări, pentru necinste şi pentru răbdarea a multe necazuri” şi nu numai, ci a dat şi jurământ de „cruce şi moarte”. De obicei, atunci când un monah începe să fie slăvit, urmează ispite mari, dure şi grele, care sunt însoţite, însă, de mângâieri cereşti ale Harului pe care le trăieşte doar el, şi pe care noi, care nu avem experienţă şi suntem ignoranţi, nu putem să le înţelegem. De aceea, şi în focul ispitelor, el este plin de pace şi blând, iar înăuntru simte bucuria lui Hristos. Ce, altceva, ar putea însemna cuvintele lui Gheronda Efrem, „sunt afierosit Maicii Domnului şi voii ei” ?

Acum, însă, când se găseşte în celula închisorii, îmi aduce aminte de Apostolii lui Hristos. Are nevoie de susţinerea noastră. Mulţi dintre noi ne găsim foarte departe şi ne este cu neputinţă să-l vizităm. Trebuie însă să ne aducem aminte de porunca Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de cei închişi, ca şi cum aţi fi închişi cu ei; aduceţi-vă aminte de cei ce îndură rele, întrucât şi voi sunteţi în trup” (Evrei 13:3), „Parte făcându-vă privelişte cu ocările şi cu necazurile îndurate, parte suferind împreună cu cei ce treceau prin unele ca acestea” (Evrei 10:33). Nu trebuie să ne ruşinăm de faptul că Gheroda este în închisoare. „Nu te ruşina […] de mine, cel pus în lanţuri pentru El” (II Timotei 1:8) îi scria Apostolul Pavel lui Timotei.

Are nevoie Gheronda Efrem de susţinere? După cuvintele Apostolului Pavel, da, are nevoie. „Bine aţi făcut că aţi împărtăşit cu mine necazul” (Filipeni 4:14) le scria el filipenilor. Cum putem să-l sprijinim? Să urmăm practica Bisericii primare a Ierusalimului. Ce făceau puţinii ei membri atunci când Irod, după tăierea capului Apostolului Iacov, l-a luat şi pe Petru şi l-a închis, bine păzit, în lanţuri? „Iar Petru era păzit în temniţă şi se făcea necontenit rugăciune către Dumnezeu pentru el, de către Biserică” (Faptele Apostolilor 12:5). „Rugăciunea necontenită” ascunsă, nevăzută de nimeni, şi-a avut roadele ei. A ajuns la ceruri, iar Dumnezeu a trimis un înger care l-a eliberat pe Petru din legături. La fel, pe când era întemniţat, Apostolul Pavel scria: „rugaţi-vă totodată şi pentru noi” (Coloseni 4:3).

Fac aici o propunere către cei care îl iubesc pe Gheronda. Să se întâlnească şi să se unească în rugăciune la o anumită oră. Propun ca între 10 şi 10:15 în fiecare seară să facem rugăciune pentru el şi pentru obştea lui. Cei care au komboskini (metanier) să zică „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte pe Gheronda Efrem şi obştea lui”. Cei care nu ştiu felul acesta, să citească Binecuvântările Maicii Domnului [din Acatistul Buneivestiri].

Să ne rugăm cu smerenie şi atenţie, ştiindu-ne nevrednicia noastră, căci pentru păcatele noastre suntem datori lui Dumnezeu, cel Care, cu îngăduinţă şi milostivire, va trece cu vederea greşelile noastre şi ne va da răspuns mângâietor.

Aléxandros Hristodoúlou