Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei

Sfântul Policarp (frescă din paraclisul Sfântul Dimitrie, Mănăstirea Vatoped)

Sfântul Sfinţit Mucenic Policarp pe cât de mare înaintea lui Dumnezeu, pe atât este de puţin cunoscut în zilele noastre. Mult timp m-am întrebat dacă nu cumva este dorinţa Sfântului de a rămâne smerit şi retras, puţin cunoscut de o lume poate prea preocupată de alte lucruri „mai urgente”. Pe când aveam acest gând, ceream într-un fel un semn din partea sfântului ca să înţeleg dacă este binecuvântare a vorbi atât de des despre viaţa lui minunată. Foarte curând, una dintre cele mai încurcate probleme de familie cu a cărei lămurire mă străduiam de ani de zile, s-a rezolvat neaşteptat tocmai în ziua de 23 februarie. Am înţeles că era semnul pe care îl cerusem. Mărturisesc aici că toţi apropiaţii cărora le-am povestit despre Sfântul Policarp au primit semne vădite ale mijlocirii lui şi îl au acum la mare evlavie.

Şi cum s-ar putea să nu îndrăgeşti bătrânul cu chip senin şi plete albe, atât de minunat împodobit cu virtuţi şi plin de Duhul Sfânt care încă din pruncie a urmat Mântuitorului Hristos?

Sfântul Policarp s-a născut în Efes, în Asia Mică în jurul anului 70, din părinţi creştini, pe nume Pangratie şi Teodora care, fiind pârâţi la stăpânitorul cetăţii şi mărturisind pe Hristos, au fost bătuţi şi întemniţaţi Acolo, în temniţă, a născut fericita Teodora pe Sfântul, însă Dumnezeu a trimis un îngerul al Său care l-a luat şi l-a dus la o femeie bătrână din cetate, foarte bogată şi creştină în ascuns, pe nume Calista.

Ea l-a botezat Pangratie, după tatălui lui. Micuţul Pangratie s-a dovedit foarte milostiv din pruncie şi, după ce a golit hambarele făcând milostenii la săraci, cu rugăciunea le-a umplut la loc cu felurite bunătăţi. Fiind martoră la o aşa minune, Calista a schimbat numele copilului în Policarp care se tâlcuieşte „care aduce multe roade”.

Când Sfântul a ajuns pe la vîrsta de 20 de ani, a auzit de Sfântul Apostol Ioan, care propovăduia Evanghelia în Asia şi i-a urmat ca ucenic, umblând şi suferind împreună pentru Hristos. Când Sfântul Ioan a fost surghiunit în ostrovul Patmos, l-a rânduit pe Sfântul Vucol episcop în Smirna, iar pe Sfântul Policarp i l-a dat ajutor. Aşa a fost Sfântul Policarp sfinţit preot şi, mai târziu, după adormirea Sfântul Vucol, ales episcop al Smirnei, unde a trăit până la sfârşitul vieţii.

Sfântul Policarp (Frescă din biserica Mănăstirii Studeniţa, Serbia)

Şi Dumnezeu era cu el, căci îi asculta rugăciunile arătându-l în faţa tuturor făcător de minuni şi văzător cu duhul. Înmulţea roadele pământului, îi vindeca pe cei bolnavi şi cu uşurinţă îi izgonea pe diavoli. Cu mare grijă era îndeosebi însă faţă de rătăcirile de la dreapta credinţă, nevrând să aibă nici o părtăşie cu ereticii. A rămas vestită întâmplarea în care, întâlnindu-l de Maricon -eretic gnostic din Roma- acesta l-a invitat pe Sfântul cu cuvinte mieroase: „Cunoaşte-ne!”, i-a spus. La care Sfântul Policarp a răspuns: „Îl cunoasc pe cel dintâi născut al diavolului!”

Despre mucenicescul sfârşit al Sfântului Policarp ştim că i-a fost descoperit în vedenie mai înainte cu trei zile, iar când cei trimişi să-l prindă l-au găsit, el i-a poftit la masă, iar el „s-a rugat în picioare, plin de harul lui Dumnezeu, că aproape două ore n-a putut să se oprească, încât a umplut de mirare pe ascultători, dintre care multora le părea rău că au pornit împotriva unui bătrân aşa de evlavios”. Şi i-a pomenit „pe toţi care s-au întâlnit vreodată cu el, mici şi mari, străluciţi şi smeriţi, şi întreaga Biserică universală din lume”.

Miniatură cu martiriul Sfântului Policarp din Menologionul lui Vasile al II-lea păstrat la Vatican

 Şi apoi a fost dus în cetate, fiind Sâmbăta Mare. Şi toţi au încercat să-l convingă să se lepede de Hristos, măcar şi numai de aparenţă, cu vorba, iar nu din suflet. El însă a răspuns proconsulului: „De optzeci şi şase de ani Îi slujesc (lui Hristos) şi nici un rău nu mi-a făcut. Cum pot să blestem pe Împăratul meu, Cel ce m-a mântuit?”

Locul fostului stadion din Smirna unde a suferit martiriul Sfântul Policarp. Stadionul din Smirna, datând din primul secol al erei noastre, a fost construit la o oarecare înălţime, aproape de vârful muntelui. Toată zona, necercetată arheologic încă, este protejată astăzi de un strat de beton şi constituie terenul de joacă preferat al copiilor din zonă. Nimic nu aminteşte trecătorilor despre importanţa istorică a locului ca să nu mai vorbim de vreo menţiune a martirajului Sfântului Policarp. (Foto: Silviu-Andrei Vlădăreanu)

Atunci a fost osândit să fie ars pe rug. „Acestea, deci, s-au întâmplat cu o aşa de mare grabă, mai repede decât se poate spune, mulţimile aducând îndată din prăvălii şi din băi lemne şi vreascuri, mai ales iudeii, care slujiră la acestea cu bucurie, cum este obiceiul lor” deşi, aşa cum am mai spus, era zi de sâmbătă. Şi fiind gata rugul, Sfântul nu a primit să fie pironit, iar „focul, luând forma unei cămăşi, ca o pânză de corabie umflată de vânt, înconjura ca un cerc trupul mucenicului”. Şi rămânând neatins de foc, un lăncier l-a împuns cu pumnalul, iar sângele s-a revărsat stingând rugul.

Cetatea Smirnei din Asia Mică, oraşul Izmir din Turcia de astăzi, port la Marea Egee, era aşezată pe un versant munos destul de abrupt şi cobora până la mare. (Foto: Silviu-Andrei Vlădăreanu)

Acest articol a fost preluat cu acordul autorului din revista “Lumea Credinţei” nr. 2 (55) (februarie), 2008.