Despre libertate

Libertatea omului a fost şi este pricina multor discuţii, a multor lupte şi a multor jertfe. Cu toate acestea, omul rămâne lipsit de libertate. Este într-atât de lipsit de libertate, încât nu poate închide televizorul care îi insultă raţiunea.

Moda şi publicitatea îl fac să umble îmbrăcat cu ceva care nici măcar nu îi place. Ori, libertatea înseamnă să facă cineva cu sine tot ce vrea şi nu să-i facă sinele său tot ce doreşte.

Conform învăţăturii creştine, libertatea este un dar de sus, care este primit după luptă personală responsabilă, cinstită şi atentă. Libertatea este în strânsă legătură cu ethosul ortodox. În Evanghelie se acordă o importanţă deosebită faptului că Dumnezeu vrea ca omul să fie liber. Libertatea este prezentată alături de cunoaşterea adevărului. Dumnezeu nu ne vrea lipsiţi de libertate. Libertatea nu are un sens abstract, nu este o fantezie, o idee, ci acţiune, trăire, experienţă şi mod de viaţă. Doar liber omul poate urma şi crede lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este dictator, nu vrea credincioşi lipsiţi de voinţă, înfricoşaţi şi terorizaţi. Legea lui Dumnezeu poate fi ţinută doar în libertate. Atunci când omul ţine poruncile lui Dumnezeu cu mulţumire, el intră în strânsă legătură şi este influenţat de sursa libertăţii şi a adevărului.

Creştinul contemporan trăieşte într-o lume obositoare, dar nu-şi asumă cugetarea lumească. Nu este temător faţă de lume, ci faţă de Dumnezeu. Odată cu trecerea vremii, el dobândeşte un ethos nou, ce provine din supunerea liberă faţă de legea lui Dumnezeu. În Biserică, credincioşii sunt lipsiţi de frică, milostivi, egali, smeriţi, sinceri şi bucuroşi. Cuviosul Marcu Ascetul spune că este nevoie de bunăvoinţă pentru a putea răbda supunerea, dar înăuntrul nostru suntem liberi, plinitori ai poruncilor dumnezeieşti, întru care se descoperă adevărul. Calea către libertatea pe care o dăruieşte Dumnezeu prin intermediul împlinirii poruncilor Evangheliei este o uimitoare mistagogie. Această supunere de bunăvoie nu denaturează sau desfiinţează persoana, ci o luminează şi-i dă strălucire.

Chiar şi creştinii rămân uneori la literă şi nu pătrund adâncul esenţei. Se mulţumesc cu puţin şi nu le trebuie mari belele pe cap. Sunt indispuşi, sunt indiferenţi, se lenevesc, amână faptul de a se ocupa serios de sinele lor pe care nu-l cunosc cu adevărat. Iar pe acesta îl învaţă cu puţinul şi nu cu deplinul. În adâncul fiecăruia zace o nostalgie, o nevinovăţie, o speranţă, o sete pură şi o foame. De multe ori urmează stereotip, fără voinţă, anumite reguli. Ca şi cum inima ar refuza şi sufletul s-ar îngreuna. Însă au şi ocazia unei cercetări mai adânci, a unei schimbări mai semnificative şi a educării întru răbdare.

Omul care se străduieşte să aibă în permanenţă gândul la Dumnezeu, să aibă gânduri bune, ajunge neîmpiedicat şi într-o măsură mulţumitoare să făptuiască binele şi să-şi facă o bună obişnuinţă. Maica Domnului este o persoană sfântă, iar ea şi-a pus toată libertatea înaintea lui Dumnezeu, şi-a împropriat voia Lui şi a devenit cu totul liberă şi preabună, cu modestia, cumpătarea, tăcerea, puritatea şi cu întreagă smerenia ei.

Liber este cel ce se impune în faţa sinelui său. Un om smerit este liber. Cei cu adevărat smeriţi simt că sunt săraci în virtuţi şi în bunătăţi duhovniceşti, îşi taie voia, se supun dragostei, nu se tulbură de jigniri şi de greutăţi. Nu se mânie, nu se înfurie, nu invidiază, nu sunt bănuitori, nu se întristează. Epoca noastră arogantă îi ironizează, îi ia peste picior, îi marginalizează şi îi respinge. Cei care sunt în deznădejde au nevoie să se întărească. Cuviosul Efrem Sirul spune că atunci când vrăjmaşul îţi spune că eşti pierdut şi nu te vei mântui niciodată, tu să-i răspunzi că Dumnezeu este îngăduitor şi milostiv şi nu te va lăsa pradă deznădejdii.