Puterea Duhului Sfânt

Să deschidem acum dumnezeieștile Scripturi și să bem apă din vasele Sfinților noștri Părinți. Să bem apă vie, care izvorăște pentru a ne dărui viața veșnică. Astfel a asemuit odată Domnul pe Duhul Sfânt, pe Care Îl vor lua cei ce cred în El. Iar în alt loc spune: „Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui”. Nu râuri simțite, care pur și simplu adapă pământul înțelenit, ci râuri gândite, care inundă sufletele cu lumină.

Și oare de ce a asemuit Domnul harul Duhului cu apa? Pentru că apa este elementul esențial al vieții. Pentru că din cer se coboară apa ploii. Pentru că unul și simplu este chipul ei, dar lucrarea sa felurită. Plouă peste întreaga zidire. Dar această ploaie dă albeață crinilor, roșeață trandafirilor, porfiră panselelor și zambilelor. Un alt rod crește finicului și un altul viței de vie. Se face „tuturor toate” și totuși este ea chiar simpla ploaie.

Așa și Duhul Sfânt. Este Unul și Nedespărțit, dar împarte harurile Sale cum dorește. Unuia îi mișcă limba să grăiască înțelepciunea. Altuia îi luminează sufletul și proorocește. Altuia îi dă har împotriva demonilor, iar altuia putința să tâlcuiască Scripturile. Pe unul îl învață să postească și să se nevoiască, pe altul să cugete cu înțelepciune și să se infrâneze. Pe unul îl îndepărtează de lucrurile lumii, iar pe altul îl pregătește pentru mucenicie. Dar Acesta este întotdeauna Același.

Precum copacul pe jumătate uscat, când este udat, scoate vlăstari, așa și sufletul păcătos, prin pocăință și harul Sfântului Duh, aduce roade preadulci.

Pe când stăteai așa, nu s-a îndreptat vreodată gândul tău la curăție sau la feciorie? Mângâietorul l-a adus la acestea! Și de câte ori vreo fată, care se afla în pragul nunții, nu a plecat, urmându-L pe Învățătorul fecioriei?…

Sunt foarte mulți și cei care au trăit în palate, iar într-o zi le-au părăsit pe toate, bogăție, cinstiri și vrednicii, având îndrumător pe Duhul Sfânt…

De nenumărate ori tânărul și-a închis ochii în fața frumuseții. Nu a privit și s-a ferit de întinare. Cauți să afli cine a învățat astfel sufletul tânărului? Duhul Sfânt…

Atâta și atâta lăcomie în lumea aceasta și totuși creștinii doresc sărăcia de bună voie. De ce? Pentru că Duhul Sfânt le-a făgăduit mult mai mult…

Să urmărim, așadar, lucrarea Duhului Sfânt în paginile Scripturilor. Este același Duh în ambele Testamente. În Vechiul Testament a profețit venirea lui Hristos, iar în cel Nou S-a pogorât, a arătat și a propovăduit Dumnezeirea Sa.

Proorocul Elisei l-a vindecat pe Neeman de lepră și nu a primit niciunul din darurile sale. Ghehazi, [însă], aleargă să ia el răsplata pentru izbânzi străine. Și ia banii de la Neeman și îi ascunde. Dar cele ascunse nu se pot ascunde de sfinți. Se întoarce Ghehazi și Proorocul îl întreabă: „De unde vii Ghehazi? Au doar inima mea nu te-a întovărășit?” Eu am fost aici, închis în trup, dar Duhul lui Dumnezeu, pe care-L am înlăuntrul meu, a văzut foarte departe. Așadar, din întuneric ai venit și spre întuneric te îndrepți. Ai vândut vindecarea leprosului? Vei moșteni lepra lui. Eu am păzit porunca ce spune: „În dar ați luat, în dar să dați”. Dar tu ai vândut harul Duhului Sfânt. Primește acum ceea ce ai cumpărat”.

Duhul Sfânt i-a umplut de daruri și i-a luminat pe toți drepții și profeții. Pe Enoh și pe Noe. Pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov. Cât despre Iosif, până și Faraonul a cunoscut că avea Duhul lui Dumnezeu într-însul. De Moise și de minunile pe care le făcea cu puterea Mângâietorului, ai auzit de multe ori. Această putere l-a întărit și pe multpătimitorul Iov. Cu aceeași putere – ca să vorbim și despre Judecători – a cârmuit Gotoniil și s-a întărit Ghedeon. Ieftae a ieșit biruitor; Debora, deși femeie, s-a luptat, iar Samson a avut izbânzi mai presus de fire. Despre Samuil și David vorbesc limpede cărțile Regilor. Despre Ilie și Elisei, făcătorii de minuni, chiar nimic de n-am spune, este vădit că erau plini de Duhul Sfânt. Iar dacă răsfoiește cineva cărțile Proorocilor, va întâlni multe mărturii despre Duhul Sfânt.

Spune Proorocul Iezechiel: „Atunci S-a pogorât [în alte traduceri: „a căzut”] peste mine Duhul Domnului şi mi-a zis: «Spune: Aşa grăieşte Domnul: Casa lui Israel,»”. Acest „a căzut peste mine” să-l pricepem corect. Vrea să spună că l-a strâns în brațe cu afecțiune – așa cum Iacov, când s-a întâlnit cu Iosif, a căzut pe grumazul lui, și așa cum în Evanghelie, tatăl fiului risipitor a căzut pe grumazul fiului său care se pocăise.

Tot Acesta l-a înțelepțit pe tânărul Daniel de i-a judecat pe bătrâni: fusese clevetită și condamnată la moarte Suzana. Cea curată fusese socotită ca o desfrânată. Sprijin nu avea de niciunde. Cine s-o izbăvească de stăpânitori? Deja pășea pe calea martiriului. Călăii o aveau în mâinile lor. Dar Cel Grabnic Ajutător, Atotputernic era în față, Mângâietorul, Duhul Adevărului. Îl strigă pe Daniel: „Vino aici! Tu, copilul, cercetează-i pe aceștia, pe cei mai vârstnici ca tine, care acum, la bătrânețele lor, au căzut în păcatele tinereții”. Și prin intermediul lui Daniel, a fost izbăvită nevinovata Suzana.

Și Nabucodonosor, care a cunoscut că în inima lui Daniel se odihnea Duhul Sfânt, l-a chemat într-o zi și i-a spus: „Baltazar, căpetenie a vrăjitorilor, știu foarte bine că pe Duhul lui Dumnezeu Îl ai înlăuntrul tău”. Faptul că avea Duhul lui Dumnezeu era adevărat, dar vrăjitor nu era. „Ascultă”, îi spune, „vedenia pe care am văzut-o și tâlcuiește-mi-o”. Vezi puterea Duhului Sfânt? Cel care a văzut vedenia, nu o poate tâlcui. Daniil, care nu a văzut-o, o cunoaște și o tâlcuiește!

Sursa: Sf. Chiril al Ierusalimului, „Mângâietorul”, p. 101-105, Glasul Părinților, vol. I, Sf. Măn. Paraklitou