Fizionomia gândului răutății

Gândul răutății, ca unealtă de ispitire și mască a diavolului, primește în textele patristice următoarele caracteristici umane, fiind numit:

a) Hoț. După Sfântul Maxim, [gândul răutăţii] este hoț, nu numai pentru că l-a înșelat pe Adam, ci și pentru că, de atunci, „fură toată dorirea sufletului” după Dumnezeu, și ne îndepărtează de dumnezeiasca Sa dragoste.

 b) Șarlatan. Întrucât îi înșeală pe oameni pentru a-i prinde în cursa faptei păcătoase. Sfântul Nil Ascetul notează în acest sens: „adevărata înșelare se face prin atacurile continue ale vrăjmașului”.

c) Viclean. Înșelăciunea duhului răutății ne este prezentată astfel de Sfântul Ioan Scărarul:„când gândul răutății vrea să-l atragă pe om spre desfrânare, i-L prezintă pe Dumnezeu drept iubitor de oameni, întrucât iartă ușor păcatul. După săvârșirea păcatului, însă, gândul răutății Îl numește pe Dumnezeu Drept și aspru Judecător. Cu această înșelăciune, notează Sfântul Ioan, încearcă să-l afunde pe păcătos în păcat!”

 d) Fățarnic. De asemenea, același Sfânt ilustrează fățărnicia diavolească prin următoarea imagine: „vulpea se preface că doarme; iar dracul și trupul se prefac a fi neprihăniți. Vulpea, ca să înșele pasărea. Dracul, ca să piardă sufletul”.

e) Ranchiunos. Atunci când diavolul varsă asupra noastră întreaga sa ură pe care o nutrește față de noi, notează Sfântul Maxim, după ce ne robim lui, el cere pedepsirea noastră, adăugând de la el, știut fiind că duhul diavolesc nimic nu râvneşte mai mult decât să îl vadă pe om osândit. Dar, chiar atunci când Dumnezeu lasă învăţătura noastră de minte în mâinile diavolului, spre a noastră înțelepțire, acela „vine asupra noastră ca o vijelie, nu pentru a împlini porunca lui Dumnezeu, ci sporind propria lui ură împotriva noastră”.

f) Călcător de jurământ. Întrucât se pune chezaș și se jură pentru așa-zisele oferte ale sale, fără să-și țină promisiuile și jurămintele, este călcător de jurământ și semănător de cuvinte deșarte.

g) Mincinos. Întrucât, gând al răutății fiind, îi înduplecă pe cei simpli, care au deprinderi bune spre un trai mai bun, să le părăsească pentru desfătările vieții, urmarea fiind că aceștia sunt atrași în cursa unor moduri de viață pline de dureri.

h) Tâlhar. Diavolul este tâlhar, întrucât casa acestui duh hoț și călcător de jurământ este lumea de aici, a stricăciunii și a neîncetatei confuzii și tulburări. Pe această lume a uzurpat-o vicleanul, l-a tâlhărit și îl tâlhărește pe om, prin cursele lui diavolești.

Așa cum virtuțile și harurile sunt uneltele desăvârșirii creștinului în Hristos Iisus, tot astfel și multele răutăți ale diavolului, multele lui curse, multele măști și multele „măiestrii” folosite în lucrarea sa vicleană, sunt uneltele morții sufletului omenesc, având drept piesă principală gândul răutății, broasca răutății!

Lupta și strădania dârză a omului creștin pentru mântuire se concentrează în putința sa de a înfrunta (de a vâna) această broască și, prin vederea plină de trezvie a minții sale, de a surprinde urzelile acesteia, salturile sale neașteptate și cursele ascunse ale acesteia pe care le întinde în lăcașul ascuns al inimii lui!

Prin urmare, cel ce are trezvia minții trebuie să fie mereu aplecat asupra acestui lăcaș, a cărui tulburare și întunecare  această broască perfidă, gândul răutății, o jinduiește cu o adevărată îndârjire diavolească!

 Sursa: I. K. Kornarakis, Profesor Onorific, Universitatea din Atena, „Kynigóntas ton vátracho… sto fos tis nípseos”, p. 116-119, Ed. Sf. Măn. Mântuitorul Hristos Pantocrator, Sf. Atanasie din Corfu, Atena, 2009