Naşterea Maicii Domnului

La puţine zile de la începutul anului bisericesc, pe 8 septembrie Biserica noastră sărbătoreşte Naşterea Preasfintei noastre Stăpâne Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria.

Despre acest eveniment Evangheliile tac. De altfel, aceeaşi tăcere se întinde şi asupra celei mai mari părţi a vieţii Maicii Domnului. Puţine sunt cuvintele ei care s-au păstrat în Evanghelii. Este de ajuns să luăm aminte că îndemnul ei către slujitori la minunea din Cana Galileii, „faceţi orice vă va spune” (Ioan 2, 5), sunt ultimele cuvinte ale Maicii Domnului pe care le menţionează Evangheliile. De atunci (minunea a avut loc la începuturile primului an al lucrării publice a Domnului), Maica Domnului a urmărit în tăcere lucrarea Fiului ei şi tot în tăcere şi-a înecat durerea la poalele Crucii Sale.

Aceste goluri din relatările Evangheliilor în legătură cu viaţa Preasfintei Maicii Domnului sunt întregite de scrieri apocrife. Acestea, scrise de autori evlavioşi şi îmbogăţite de fantezia lor, dau informaţii despre Naşterea ei, despre copilărie şi despre Adormire. Biserica a luat din aceste texte tradiţiile pe care le-a considerat adevărate şi le-a păstrat în rânduielile praznicelor, în imne şi în icoanele care s-au realizat pe temeiul acestora.

O asemenea relatare apocrifă este „Protoevanghelia lui Iacov”, care istoriseşte între altele şi cele despre Naşterea Născătoarei de Dumnezeu. Din aceasta aflăm numele părinţilor ei, Ioachim şi Ana, aflăm că nu aveau copii, despre originea lui Ioachim din neamul împărătesc al lui David şi altele. Aici vedem durerea şi lacrimile acestei perechi pentru că nu aveau copii, precum şi rugăciunile şi posturile lor pentru dobândirea unui prunc.

Ca să înţelegem cele închipuite în reprezentarea icoanei Naşterii Maicii Domnului, trebuie să cităm câteva fragmente din relatarea lui Iacov:

„Şi iată un înger al Domnului a sosit spunându-i acesteia: «Ana, Ana, a auzit Domnul rugăciunea ta şi vei zămisli şi vei naşte şi se va vesti despre sămânţa ta în toată lumea… ». Şi iată au venit doi îngeri spunându-i: «Iată Ioachim, bărbatul tău, vine cu turmele sale». Şi un înger al Domnului a coborât către Ioachim spunându-i: «Ioachime, Ioachime, a ascultat Domnul Dumnezeu rugăciunea ta; coboară de aici; iată, dar, femeia ta, Ana în pântece va lua…». Şi iată, Ioachim a venit cu turmele sale şi a stat Ana către uşă şi a văzut pe Ioachim venind şi a alergat şi s-a agăţat de grumazul lui… S-au împlinit aşadar lunile ei. În luna a noua a născut Ana. Şi a spus moaşei: «Ce am născut?». Iar acesta i-a răspuns: «Fiică». Şi a zis Ana: «Măritu-s-a sufletul meu în această zi şi s-a plecat acesteia». După aceea, s-au împlinit zilele curăţirii Anei, a dat sân copilului şi i-a pus numele Mariám”.

După cum vedem în această relatare, Naşterea Maicii Domnului este vestită de înger după o lungă perioadă de sterpiciune a părinţilor ei. Tot un înger este cel care vesteşte naşterea altor persoane biblice: a lui Samson, a lui Samuil, a lui Ioan Înaintemergătorul. Însă Naşterea Maicii Domnului este diferită, pentru că este „înnoirea lui Adam şi chemarea Evei şi izvorul nestricăciunii, prin care noi ne-am îndumnezeit şi din moarte ne-am mântuit…” (Slava Litiei, glasul al VIII-lea).

Comparaţia dintre mama Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi alte femei sterpe ale Sfintei Scripturi o face în chipul cel mai frumos a treia stihiră a vecerniei, glasul al VI-lea:

„Măcar că, prin vrerea lui Dumnezeu, şi alte fericite femei sterpe au odrăslit, dar Maria a strălucit mai presus decât toţi cei născuţi, cu dumnezeiască cuviinţă. Căci prin maică neroditoare în chip preamărit născându-se, a născut cu trup pe Dumnezeul tuturor mai presus de fire, din pântece fără sămânţă…”

Aşa cum vedem în aproape toate troparele slujbei Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, sfinţii imnografi subliniază, în paralel cu Naşterea Preasfintei, şi rolul ei de Maică a lui Dumnezeu. Mai mult încă, în dezlegarea sterpiciunii Anei întrezărim – potrivit învăţăturii Părinţilor Bisericii – dezlegarea sterpiciunii firii omeneşti, care se va desfăta de roadele dumnezeiescului har. Harul acesta „astăzi începe a rodi” prin Naşterea Maicii Domnului.

Tâlcuirea icoanei

Pictorul bizantin al icoanei Naşterii Născătoarei de Dumnezeu urmează în prezentarea scenelor Protoevanghelia apocrifă a lui Iacov, ca să sublinieze Naşterea minunată a Născătoarei de Dumnezeu. În acelaşi timp însă rămâne credincios învăţăturii Bisericii, aşa cum o vedem înfăţişată în troparele praznicului. Prin aceasta, reprezentând-o pe Maica Domnului în leagăn, ca prunc înfăşat, nu omite să scrie deasupra capului ei iniţialele obişnuite, ΜΡ – ΘΥ (Maica Domnului).

În aproape toate troparele, atât ale praznicului Naşterii Maicii Domnului, cât şi ale Zămislirii Fecioarei Maria de către Sfânta Ana (9 decembrie), se subliniază faptul că prunca născută este Maica Domnului.

În icoană este predominant chipul Sfintei Ana, care este reprezentată pe jumătate aşezată în pat. Cu mâna stângă, care abia se zăreşte din acoperământul ei, îşi sprijină capul aplecat. Gândurile evlavioase, în care s-a adâncit, pricinuite de minunea de neînţeles, i se citesc în expresia feţei.

În centrul icoanei sunt reprezentate slujitoarele, „tinerele” care se grăbesc să îi dea de mâncare lăuzei şi să o îngrijească. Cea din mijloc probabil este Iudita, pe care o menţionează după nume Protoevanghelia lui Iacov. Una dintre slujitoarea, cu un evantai îi face aer Anei.

Scena de sus din stânga a icoanei este inspirată de întâlnirea lui Ioachim şi a Anei după vestirea îngerului că vor dobândi prunc. Cei doi părinţi fericiţi se îmbrăţişează şi se sărută în uşa casei lor (sau la Poarta de Aur a cetăţii). Sfânta Ana spune bărbatului ei, potrivit Protoevangheliei: „Acum am cunoscut că Domnul Dumnezeu mult m-a binecuvântat…”.

În partea dreaptă a icoanei este reprezentat Ioachim în stare de rugăciune. În acest moment sfânt l-a găsit îngerul, care i-a adus vestea cea de bucurie. Ioachim se află înaintea Născătoarei de Dumnezeu, îşi are privirea îndreptată către ea şi îi vorbeşte.

Alături de nou-născuta Preasfânta Fecioară stă o tânără care toarce.

În toată icoană stăpâneşte o stare de bucurie. Culorile veşmintelor şi ale elementelor arhitecturale sunt vioaie, chipurile luminoase, după cum, de altfel, se şi cuvenea la naşterea unui prunc după mulţi ani de aşteptare.

Încheiem analiza icoanei Naşterii Maicii Domnului cu un fragment din cuvântul Sfântului Ioan Damaschin „La Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”:

„O, preaînţeleaptă pereche de turturele înţelegătoare, Ioachim şi Ana! Voi, ţinând legea înţeleaptă a firii, de cele mai presus de fire v-aţi învrednicit; aţi născut dară lumii pe Maica Domnului, pe aceea care a născut fără ispită bărbătească. Voi, vieţuind cu evlavie şi cuvioşie întru firea omenească, aţi născut acum fiică mai presus de îngeri şi stăpână a îngerilor. O, fiică prea frumoasă şi prea dulce; o, crin care ai răsărit în mijlocul spinilor, din rădăcina prea nobilă şi prea împărătească a lui David… O, trandafir răsărit din spinii iudeilor şi prin care toate s-au umplut de bună mireasmă. O, fiică a lui Adam şi Maică a lui Dumnezeu. Fericite coapsele şi pântecele din care ai înflorit, fericite braţele care te-au ridicat şi buzele care s-au desfătat de curatele tale sărutări, doar buzele părinteşti, ca să fii întru toate pururea Fecioară”.

Troparul Praznicului, glasul al IV-lea

Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică.

Ale praznicului

Al 21-lea din neamul lui David este Mathan, care s-a căsătorit cu Maria din neamul lui Iuda. (Mathan a fost preot în timpul împărăţiei Cleopatrei şi a lui Sapor sau Savorios, împăratul Perşilor, şi în timpul împărăţiei lui Irod Antipatru). Din unirea lor s-au născut trei fiice, Maria, Sovi şi Ana, şi un fiu, Iacov, tatăl lui Iosif. Maria a născut-o pe Salomeea moaşa, Sovi a născut-o pe Elisabeta (mama Sfântului Ioan Înaintemergătorul), iar Ana, care a venit în unire de nuntă cu Ioachim, care era înstărit, a născut pe Născătoarea de Dumnezeu Maria, la Nazaret (un sat din Palestina).

Acest eveniment este sărbătorit de Sfânta Biserică pe 8 septembrie, în fiecare an.

Preasfânta Născătoare de Dumneuzeu are un loc de întâietate în dumnezeieştile slujbe ale Bisericii. Anul bisericesc este încadrat de praznicele Maicii Domnului; începe cu „Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu” şi se încheie cu „Punerea în raclă a Cinstitului Brâu al Născătoarei de Dumnezeu”.

Pricină de bucurie şi de veselie este ziua de astăzi, pentru că prăznuim naşterea Pururea Fecioarei şi Născătoarei de Dumnezeu, a prea înmiresmatei flori care a răsărit „din rădăcina lui Iesei”. Prăznuim „naşterea bucuriei a toată lumea” care aşează „începutul tuturor praznicelor şi prevestirea tainei lui Hristos”, după cuvântul Sfântului Andrei Criteanul. Naştere care s-a făcut pricină a renaşterii, a rezidirii şi a înnoirii tuturor. Astăzi se naşte cea care va naşte în timp, în chip de neexplicat şi de neînţeles, pe Dumnezeu Cuvântul, Cel fără-de-timp şi mai-înainte-de-veci, pe Creatorul şi Mântuitorul lumii.

Întreaga mulţime de preînchipuiri, de înainte-reprezentări şi proorocii ale Vechiului Testament la Maica Domnului se referă. Naşterea Maicii Domnului constituie încununarea, întregirea pregătirii pedagogice vechitestamentare a omenirii pentru primirea Mântuitorului Dumnezeu întrupat. Pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu au preînchipuit-o  rugul care ardea şi nu se mistuia în vedenia lui Moise, tablele Legii de-Dumnezeu-scrise şi chivotul Legii, toiagul lui Aaron care a odrăslit, scara lui Iacov, lâna lui Ghedeon, muntele netăiat al lui Daniile, cuptorul în care prin foc răcorea pe cei trei tineri, şi Sfintele Sfinţilor ale muceniciei. Născătoarea de Dumnezeu este puntea de legătură dintre Vechiul şi Noul Testament. Pentru Vechiul Testament, Maica Domnului este propovăduirea prorocilor, aşteptarea drepţilor; câtă vreme în Noul Testament devine desfătarea îngerilor, slava Apostolilor, îndrăzneala mucenicilor, bucuria cuvioşilor, mândria neamului omenesc, pentru aceasta ea este fericită de „toate neamurile”.

Întreaga creaţie aştepta naşterea ei. Preasfânta noastră este „rodul făpturilor”, după cuvântul Sfântului Nicolae Cabasila, adică acea ţintă către care tindea întreaga zidire. După cum copacul există pentru rod, la fel şi zidirea există pentru Fecioara, iar Fecioara pentru Hristos. După cum întăresc Părinţii, nu doar oamenii, dar şi cerul, şi pământul, toată zidirea văzută şi nevăzută au fost create pentru Preacurata Fecioară. Când Dumnezeu, la începutul veacurilor, privind către creaturile sale, a spus că sunt „bune foarte”, de fapt vedea înaintea Sa rodul întregii creaţii, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi, cu adevărat, lauda sa era „cuvânt de laudă către Fecioara”.

În ziua de azi întreaga zidire primeşte binefacere prin Naşterea Preaneprihănitei noastre Stăpâne. „Această creaţie prea-nouă” nu era doar cea mai bună femeie de pe pământ, nici cea mai bună femeie din toate timpurile, ci a fost singura care putea să pogoare cerul pe pământ, să Îl facă pe Dumnezeu om. Creatorul Dumnezeu Cuvântul a plămădit astfel firea omenească, aşa încât, atunci când va trebui să Se nască, să ia din această fire omenească pe maica sa. Dumnezeul nevăzut şi nearătat vine pe pământ prin ea şi Se face văzut; se uneşte şi are părtăşie cu zidirea unindu-Se cu firea-esenţa omenească şi devenind de un fel cu aceasta. Uneşte prin firea Sa omenească toată zidirea în Ipostasul Său şi o îndumnezeieşte. Dumnezeul fără de chip şi de nedescris primeşte „chip de rob” (Filipeni 2, 7), trup omenesc şi suflet raţional, are relaţii sociale cu oamenii şi păşeşte pe pământ. „Cel neîncăput în nimic”, va încăpea în pântecele fecioresc al Născătoarei de Dumnezeu, aşa încât Preasfânta Maică a Sa va deveni „încăperea Celui Neîncăput”.

Astăzi se dezleagă sterpiciunea Anei şi se naşte „odorul întregii lumi”, după cum se exprimă Sfântul Chiril al Alexandriei. O minune asemănătoare a săvârşit Dumnezeu de multe ori în Vechiul Testament cu Sarra, soţia Patriarhului Avraam, cu Rebeca, soţia lui Isaac, cu Ana, mama Prorocului Samuil, cu Elisabeta, mama Prorocului Ioan Înaintemergătorul. Totuşi, minunea de azi e mult diferită. Poate că fiii maicilor pomenite mai  sus, maici a căror sterpiciune a fost dezlegată în chip minunat la vârste înaintate, să fi fost virtuoşi şi sfinţi, dar doar Maria – fiica Anei şi a lui Ioachim – a fost „plină de har” şi a devenit – lucru de neînţeles pentru oameni şi pentru îngeri – Maica lui Dumnezeu.

Preasfânta noastră nu s-a născut prin zămislire fără de sămânţă, precum greşit cred romano-catolicii, ci în urma unei uniri fireşti în trup dintre Ioachim şi Ana. S-a dezlegat aşadar sterpiciunea firească a Anei prin intervenţia directă a lui Dumnezeu ca răspuns la rugăciunile Drepţilor Dumnezeieşti Părinţi. Bătrânii Ioachim şi Ana au zămislit fără a simţi nici o atracţie trupească, fără plăcere, ci doar din ascultare faţă de Dumnezeu. Au pecetluit şi cu această faptă înţelepciunea lor. În acest chip, Fecioara s-a zămislit „cu bună cuviinţă în pântecele Anei din Ioachim”. Faptul că s-a zămislit cu bună cuviinţă înseamnă că chipul zămislirii a fost sfânt. Dacă Fecioara ar fi fost fără de păcatul strămoşesc, adică s-ar fi născut prin „imaculata concepţie”, trebuia ca se fi născut în chip feciorelnic, precum Hristos.

Ca să dobândească însă un asemenea copil, Drepţii Dumnezeieşti Părinţi au arătat o credinţă mai presus de judecata omenească, răbdare neclintită, şi-au hrănit o nădejde care nu ruşinează, au avut mare stăruinţă în rugăciunile lor că Dumnezeu va împlini cererea lor. Mulţi ani au avut de îndurat ruşinea nenaşterii de prunci. Tradiţia spune că Sfânta Ana a dobândit-o pe Născătoarea de Dumnezeu după 50 de ani de sterpiciune. Această atitudine a Dumnezeieştilor Părinţi trebuie să fie o pildă pentru noi toţi.

Sursa: Revista Pemptousia, nr. 21.