Sfântul Gherasim din Kefalloniá (+1579)

Cuviosul Gherasim s-a născut în Tríkala Corintului la anul 1509, din părinţi vestiţi, Dimitrie şi Kali Notara. De la o vârstă timpurie a cunoscut zădărnicia acestei lumi şi s-a înstrăinat de ea, ca să nu mai aibă piedici în dumnezeiescul său ţel. A peregrinat prin diferite locuri, prin Zákinthos, Thessalia, Thessalonic, Constantinopol, Calcedon, căutând să întâlnească oameni virtuoşi de la care să ia pilde de virtute şi de nevoinţă.

Pe la anul 1536 a mers în Sfântul Munte, unde a vieţuit destulă vreme, în mai multe locuri. În Sfântul Munte a primit şi schima mare şi îngerească a monahilor şi, întâlnind cuvioşi nevoitori, a dobândit mare folos. Se menţionează că s-a nevoit în coliba Sfântului Vasilie, în pustia Kapsalei şi într-o mică peşteră, mai jos de cimitirul Schitului Sfintei Ana.

Mai apoi a plecat ca pelerin la Ierusalim, unde s-a întâlnit cu ruda sa, Patriarhul Gherman al II-lea (1534-1579), apoi a mers la Sinai, muntele pe care a păşit Dumnezeu, şi pe la alte mănăstiri din Răsărit. La Ierusalim a fost hirotonit preot şi a rămas acolo vreme de 12 ani, retrăgându-se adesea în pustiul Iordanului pentru o nevoinţă mai aspră. A vizitat Creta, iar în 1554, Zakinthosul, unde a fost găzduit într-o peşteră care ţinea de mănăstirea Sfântului Gheorghe al Krimnenilor.

În cele din urmă s-a instalat în Omalá, insula Kefalloniá, pe la anul 1559. Aici a renovat o veche biserică şi a întemeiat o mănăstire de maici. Mănăstirea a fost construită aproape de satul Valsamáta al regiunii Kranéa şi s-a numit Noul Ierusalim. În scurt timp, acolo s-a adunat o obşte de aproape 25 de nevoitoare. Mai înainte de aceasta însă, o altă peşteră, aproape de Argostóli, l-a găzduit vreme de aproape un an. Aici se vede patul lui cioplit în stâncă.

Cuviosul şi-a curăţit sufletul şi trupul prin nevoinţele de mulţi ani, prin privegheri, postiri, lacrimi şi rugăciuni, ajungând la mari măsuri de sfinţenie. S-a făcut sălaş al Duhului Sfânt şi, încă în viaţă, săvârşea minuni. A fost stareţ vreme de 19 ani şi, cunoscându-şi sfârşitul, s-a învrednicit de fericită adormire pe 15 ale lunii august 1579. La dezgroparea sa, cinstitul lui trup a fost găsit întreg şi bine mirositor.

În ce priveşte înfăţişarea, cuviosul era „asemenea Sfântului Theodosie Începătorul vieţii de obşte, doar barba îi era puţin altfel, fiind de culoare spre bălai”. Recunoaşterea sfinţeniei sale a avut loc pe vremea Patriarhului Chiril Lukaris, la anul 1622. Moaştele lui cele izvorâtoare de har sunt păstrate în mănăstirea lui din Kefalloniá într-o raclă de argint. Până în ziua de azi, este întreg şi poartă veşmintele preoţeşti cu care a fost îngropat. Pe chip i se văd întipărite urmele străduinţei şi ale neîntreruptei vieţi aspre de nevoinţă, răspândind o blândeţe mai presus de lume. Izvorăşte tămăduiri şi, mai cu seamă, alungă duhurile necurate. Este apărătorul insulei Kefalloniá.

S-au scris multe biografii şi slujbe închinate Cuviosului Gherasim Noul Nevoitor, celui iubit de popor, care au fost şi editate. Primul lui biograf a fost ieromonahul Paisios Metaxás (1625), iar biografia scrisă de el este azi cea mai cunoscută. Dintre alcătuitorii slujbei lui, cunoaştem despre ieromonahul Mitrofan Nafpliotul, preotul Nicolaos Gavriilópoulos din Zákinthos, pe care le completează un anonim, apoi urmează Episcopul Maínei, Ieremia, ieromonahul Gherman Karoúsos şi un anume Ioannis, care menţionează că ediţia lui este a 27-a, şi alţii, precum monahul Gherasim Mikraghiananitul.

Pomenirea lui se săvârşeşte pe 16 august şi pe 20 octombrie, ziua mutării moaştelor lui celor izvorâtoare de minuni.

Sursa: Μωϋσέως Αγιορείτου, Άγιοι Αγίου Όρους [Sfinţii Sfântului Munte],
Editura Μυγδονία, Thessalonic 2007.