Reţete aghiorite – Cartofi la cuptor
12 December 2012Ingrediente (pentru 6 porţii):
1kg cartofi
3 căţei usturoi
200 ml ulei de măsline
Sare, boia dulce, oregano, piper negru, chimen, foi de dafin
Se curăţă, se spală şi se taie cartofii felii, pe lung. Se aşază în tava cuptorului, apoi adăugăm usturoiul tăiat mărunt, uleiul, sarea, toate condimentele, precum şi foile de dafin. Se amestecă bine cu mâinile, în aşa fel încît uleiul şi condimentele să se distribuie în mod uniform peste toţi cartofii.
În continuare, adăugăm un pahar cu apă (apa se toarnă cu multă atenţie într-o margine a tăvii ca să nu se spele condimentele de pe cartofi). Imediat după aceea, se pune tava la cuptor, pe care l-am încins dinainte la 250°. Când cartofii încep să se rumenească uşor, însă, se reduce temperatura la 180° şi cartofii se lasă în cuptor pentru încă 45 min., ca să se coacă încet.
De notat că orice cuptor are calităţile şi defectele sale sau anumite probleme. Ar fi bine, prin urmare, să fiţi în bune relaţii cu propriul cuptor şi să-i cunoaşteţi neputinţele.
Proverb: Varul cu cântarul, piperul cu dramul.
Dar pe poporul Tău l-ai hrănit cu hrana îngerească şi i-ai trimis din cer pâine gata, fără de osteneală (Cartea Înţelepciunii lui Solomon, 16, 20)
Sursa: Epifanie Mylopotamitul, Arta culinară a Sfântului Munte, Ed. Sýnchronoi Orízontes 2008 (în scurtă vreme va apărea şi în limba română)