Mitr. Ieremia de Gortina – Taina preoției

Putem înţelege ce înseamnă Preoţia, dacă ne gândim la Maica Domnului: Fiul lui Dumnezeu, Hristosul nostru, ca să vină printre noi, a trecut mai întâi prin Maica Domnului, S-a născut din Maica Domnului. Pentru ca noi să ne aflăm în comuniune cu Dumnezeu, este nevoie ca rugăciunea noastră să treacă mai întâi pe la Maica Domnului. Aşadar, după cum Dumnezeu a ajuns în comuniune cu oamenii prin Maica Domnului, iar noi, oamenii, ne aflăm în comuniune cu Dumnezeu tot prin Maica Domnului, la fel şi Harul lui Dumnezeu se pogoară la oameni prin preoţi, iar oamenii se ridică la Dumnezeu prin preoţi. De asta am şi spus că Taina Preoţiei se face înţeleasă prin Taina Născătoarei de Dumnezeu, a Prea Sfintei noastre. Iubiţii mei, pe mine m-au învăţat ce este preoţia, mai întâi, un copilaş din Pireu şi mai apoi o bătrânică analfabetă din Ámfissa. Copilaşul, necunoscut mie, când m-a văzut, îndată mi-a spus: „Hristoúli [diminutiv pentru „Hristos”, n.tr.], opreşte-te să-ţi sărut mâna!”. Şi bunicuţa Ana, paracliseră la Biserica Evanghelístria din Ámfissa, când am întrebat-o, „Mamaie, te rogi pentru mine?”, ea mi-a răspuns – redau cuvânt cu cuvânt: „Mai întâi mă rog pentru Vlădica. Şi după Vlădica, mă rog pentru toţi preoţii. Pentru că, dacă n-aţi fi voi, preoţii, lumea s-ar umple de vârcolaci”! Potrivit cuvintelor minunate ale acestui copilaş nevinovat şi ale bunicuţei analfabete, dar sfinte, preotul este, în primul rând, reprezentantul lui Hristos pe pământ, este „un mic hristos”, şi, în al doilea rând, preotul este cel care, prin Harul preoţiei, alungă demonii şi patimile satanice („vârcolacii”) şi sfinţeşte, aşadar, lumea.

2. Într-o predică a noastră anterioară, cea despre Mirungere, am spus, iubiţii mei, că noi, toţi creştinii botezaţi şi mirunşi, alcătuim, aşa cum ne spune şi Apostolul Petru, „neam sfânt” şi „preoţie împărătească” (1 Petru 2, 9). Dar lucrul acesta se împlineşte, pentru că în Biserica noastră există preoţii care au o părtăşie specială la Preoţia lui Hristos, au Harul Preoţiei speciale. Prin Taina Botezului, preoţii îi aşează pe oameni în Familia lui Dumnezeu, în Biserica noastră, şi îi hrănesc cu Harul Sfintelor Taine, pe care doar ei le pot săvârşi.

Preoţia nu este o inovaţie, ci este un sfânt așezământ care îşi are începutul încă în Vechiul Testament. Da, în Vechiul Testament, deşi toţi israelitenii alcătuiau „preoţia împărătească” (Ieşire 19, 6), bărbaţii din seminţia lui Levi însă erau afierosiţi să slujească ca preoţi ai lui Dumnezeu. Există, aşadar, în Vechiul Testament o carte specială, cartea Leviticului, care vorbeşte despre preoţi şi despre îndatoririle lor liturgice. Iar Noul Testament ne spune că Apostolii hirotoneau Episcopi şi Preoţi în fiecare Biserică (vezi Fapte 6: 2-6, 14:23, 20:28, 1 Timotei 5:22 şi altele).

3. Trei sunt treptele Preoţiei: a Episcopului, a Preotului şi a Diaconului. Diaconul are o mai mică părtăşie la Preoţia lui Hristos, de aceea nici nu poate săvârşi Sfintele Taine. A preotului este mai mare, iar Episcopul participă deplin la Preoţia lui Hristos. În esenţă însă, Episcopul, Vlădica, nu se deosebeşte mult de Preot. În predicile noastre anterioare am spus în repetate rânduri că Dumnezeiasca Liturghie este totul. În Dumnezeiasca Liturghie se face arătată Taina Bisericii și, de vreme ce Dumnezeiasca Liturghie poate fi săvârşită şi de Preot, nu doar de Episcop, Episcopul nu se deosebeşte de Preot. Nu este un Sânge al lui Hristos în Sfântul Potir atunci când Preotul slujeşte Dumnezeiasca Liturghie şi altul atunci când slujeşte Arhiereul. Acelaşi Sânge al lui Hristos este în Sfântul Potir, Sângele care s-a vărsat pe Golgotha din rana lui Hristos, fie de slujeşte Vlădica purtându-şi veşmintele strălucitoare, fie de slujeşte un preot cu epitrahilul zdrenţuit! După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, doar în privinţa hirotoniei Episcopul este mai presus de Preot. Dar şi în ce priveşte săvârşirea hirotoniei, Episcopul nu îndrăzneşte să o facă dacă nu ia mai întâi încredinţare şi permisiune de la preotul care este părintele duhovnicesc al celui care urmează a fi hirotonit.

4. Trei sunt treptele preoţiei, o repetăm: cea a Episcopului, a Preotului şi a Diaconului, după cum trei sunt treptele vieţii duhovniceşti: curăţirea, luminarea şi îndumnezeirea. Fiecare dintre aceste stadii corespunde unei anume trepte a preoţiei. Înainte, Sfinţii Părinţii erau foarte atenţi pe cine hirotoneau. Diacon era hirotonit acela care se afla în stadiul curăţirii. Şi când acesta înainta în viaţa duhovnicească şi urca la treapta luminării, îl hirotoneau preot. Şi, atunci când acesta, ca preot, înainta încă mai mult şi ajungea la o treaptă mai înaltă, a îndumnezeirii, îl hirotoneau episcop, Arhiereu al lui Hristos! La starea în care am ajuns noi acum, iubiţii mei, Dumnezeu să ne miluiască!… Eu, care vă spun acestea, sunt Episcop şi ar fi trebuit să mă aflu la treapta îndumnezeirii, dar încă nu am trecut nici de prima treaptă, de treapta curăţirii. De aceea, nici nu spun vreodată că „m-am învrednicit” să devin Episcop, ci spun totdeauna că „m-a miluit” Dumnezeu, prin multele şi marile Lui milostiviri, şi am devenit Episcop.

5. Nu ar mai fi nevoie să o spunem, pentru că este deja binecunoscut acest lucru, dar să îl repetăm! Adevărata preoţie a lui Hristos se află doar în Biserica Ortodoxă. Schismaticii  şi ereticii nu au preoţie. Aceştia, aşa cum spune Sfântul Vasilie cel Mare (Canonul 1), de vreme ce au părăsit Biserica, nu mai au Harul Sfântului Duh. Şi de vreme ce nu îl au, nici nu pot să îl transmită. Mai mult încă, să mai spunem şi altceva, despre cele ce se aud în zilele noastre: Harul preoţiei îl primeşte doar bărbatul, nu şi femeia, pentru că Fiul lui Dumnezeu, când S-a întrupat, a luat firea bărbătească. Apoi, femeia exprimă mai mult firea căzută, pentru că, după cum spune Sfântul Nicodim Aghioritul, nu este totdeauna în stare de curăţie, ca să poată liturghisi Domnului.

6. În sfârşit, mă adresez vouă, părinţilor, şi vă spun asta din adâncul inimii: O, părinţilor! Să socotiţi o cinste, o mare cinste, slavă şi binecuvântare a lui Dumnezeu pentru familia voastră faptul de a dărui un copil Bisericii ca să devină preot. Când copilul vostru îşi face arătat un asemenea dor, de a se face preot sau monah sau monahie, să nu îl împiedicaţi. Nu vă împotriviţi cinstirii pe care v-o face Dumnezeu, Care îl cheamă pe copilul vostru să I se afierosească. Nemulţumirea mea ca episcop este că toţi vreţi să avem preoţi buni, dar nu ajutaţi cu nimic la asta. „Bucuraţi-vă”, aşadar, acum de rezultate în eparhia noastră! Amândouă eparhiile noastre, Górtina şi Megalópolis, care mai înainte erau „pepiniere de preoţi” şi dădeam preoţi în toată Grecia, au ajuns acum să cerşească preoţi şi cerem preoţi din alte părţi… Avem 50 de locuri vacante în Mitropolia noastră!…

Cu binecuvântări,
† Mitropolitul Górtinei şi Megalopólisului, Ieremia