Părintele duhovnicesc

1 ianuarie 1946

”Iată, eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Isaia 8, 18). Nu am dorit să am fii trupeşti în lume şi Dumnezeu mi-a dăruit să vă am pe voi, să vă am de fii duhovniceşti. Mă mângâie cuvântul ăsta, şi pe voi îmi închipui că vă bucură, pentru că eu vă am fii duhovniceşti, iar voi mă socotiţi pe mine părintele vostru duhovnicesc.

Mai mare este părintele duhovnicesc decât părintele trupesc. Mult mai mare este părintele duhovnicesc decât părintele trupesc, pentru că eu, dacă văd că piciorul tău se împiedică de o piatră, nu mă voi linişti; voi alerga să te ajut. Dacă văd că eşti târât prin tribunale pentru vreo datorie, voi alerga să o plătesc eu în locul tău. Dacă văd că te condamnă sau te ocărăsc sau te vorbesc de rău, voi alerga să iau partea ta şi să te apăr.

Dacă te văd că eşti mâhnit şi nu ai de nicăieri mângâiere, eu voi încerca, cum pot, să picur peste tine, dacă e cu putinţă, şi o picătură din sângele meu, ca să te mângâi. Dacă te văd că eşti bolnav, nu pot decât să îţi ofer un ajutor, fie el cât de mic, spre vindecarea ta. Pentru că mă doare sufletul; nu pot să te văd în nevoie şi să fiu nepăsător, pentru că te-am primit de la Duhul Sfânt şi mă doare pentru tine.

Dacă eşti stăpânit de diavoli, dacă eşti primejduit de patimi, dacă eşti chinuit de alte felurite lucruri, eu nu mă voi linişti. Încerc pe orice cale să te slobozesc din ele. Şi încă vă dau şi iertarea păcatelor, ca să mergeţi iertaţi la cer. Totul însă depinde de voi.

Toate acestea pe care le-am spus până acum sunt gata să vi le dăruiesc, ştiţi acest lucru de mulţi ani şi le vedeţi în fiecare zi. Depinde însă de credinţa şi evlavia voastră. Depinde de devotamentul şi zelul pe care le aveţi faţă de mine. Trebuie să faceţi şi voi partea voastră faţă de mine, să făptuiţi cele ce ţin de voi, ca eu să veghez asupra voastră şi să vă păstoresc. Pentru că altfel mă arăt păstor nevrednic – oricum vrednic nu sunt, ştiu asta, dar m-a aşezat Domnul aici.

Păstorul niciodată nu stă liniştit, când vede lupul venind, nu doar încearcă el însuşi, prin orice mijloc, să păzească oile, dar îi cheamă în ajutor şi pe alţii. Pentru nişte vieţuitoare necuvântătoare, păstorul strigă, fluieră, loveşte cu pietre; iar acest lucru îl fac şi eu, fraţilor. Uneori strig, alteori cert, alteori mă înfurii, pentru că sunt păstor de oi cuvântătoare. Nu ar trebui însă să fie nevoie să se întâmple acestea, pentru că vieţuitoarele necuvântătoare sunt… necuvântătoare, nu înţeleg, câtă vreme oile cele cuvântătoare printr-un cuvânt pe care li-l va spune păstorul ar trebui să asculte. Dar, pentru că, fie din lucrarea demonilor, fie din reaua obişnuinţă, fie din negrija păstorului nu pot asculta doar cu un cuvânt, nevoie este să fie folosite toate câte am spus mai înainte.

Un singur cuvânt scris, cuvântul Evangheliei, este de ajuns să înveţe oile cele cuvântătoare şi să le păzească de lupul cel înţelegător, adică de diavol. Pentru că, însă, nu ascultăm cuvântul Evangheliei, pentru aceasta şi eu, din păcate, mă lupt uneori prin strigăte, alteori cu pedepse sau cu vreo mângâiere, şi tot timpul mă îngrijesc de voi, ca să nu ieşiţi din împrejmuirile care vă păzesc.

Să nu vă mâhniţi, fraţilor, pentru acestea ce vă spun, ci să le crestaţi adânc în inimile voastre, pentru că eu într-o bună zi voi pleca din lumea aceasta şi toate acestea vă vor fi de folos. Dragostea mea faţă de voi mă mişcă să vi le spun, e o dragoste duhovnicească, pe care nu pot să vi-o exprim în alt chip decât prin aceste cuvinte pe care le spun.

Trebuie să mă ascultaţi. Aceste neînsemnate cuvinte ale mele sunt testamentul meu pentru voi şi să le păziţi!

Eu nu am venit aici să mă întind pe saltele moi şi să mă odihnesc, am venit să cad în smerenie. Nu am venit aici să fiu în slavă şi cinste şi să mă strige lumea ”domnule!”, am venit să fiu ocărât, să înfometez, să însetez, să mă obosesc, să mă ostenesc, să fiu luat în râs, să fiu călcat în picioare pentru dragostea lui Hristos. Nu sunt ”domn”, Doamna noastră Născătoarea de Dumnezeu şi Fiul ei sunt ”Domni”. Eu sunt slujitorul vostru, de atâţia ani vă slujesc. Eu sunt robul vostru, nici ”gheronda” nu vreau să îmi ziceţi. Nu îmi place şi nu o doresc, dar faptul că îmi ziceţi ”gheronda” este tot spre cinstea voastră.

Sursa: Sfântul Anthim din Hios, Învăţături  duhovniceşti – Pâine a vieţii, ed. Antónios N. Harákopos, vol. II, Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Ajutătoarea Chios, Athena 2001.