Ucenicul duhovnicesc
18 January 2013
2 ianuarie 1946
Multe v-am spus, fraţilor, dar nu am virtute, nu are cuvântul meu putere, ca să vedeţi la mine ceva bun şi pentru aceasta nu puteţi să aveţi încredere şi să puneţi în lucrare spusele mele. Nu trebuie însă să fie aşa, nu este spre folosul vostru să nu aveţi încredere în cuvintele mele; ceea ce vă spun de-a dreptul, cu primul cuvânt, aceea să faceţi.
Dacă eşti bolnav şi mergi la spital şi doctorul îţi spune: ”ca să te vindec trebuie să te tai, să te ard, să te cauterizez, să îţi fac cutare şi cutare”, oare începi să examinezi cuvântul lui sau oare îl neglijezi? La doctorul trupesc nu neglijezi nici cel mai mic amânunt, dar la doctorul duhovnicesc de ce neglijezi? Acum, vreau să spun că şi eu sunt doctor! Vreau, adică, şi eu, nemernicul, să fac pe doctorul duhovnicesc şi să îi vindec pe alţii! Dar ce voi face? Dacă tac, nu e bine; dacă vorbesc, iarăşi nu e bine. Socotiţi aceasta după cuvântul lui Hristos despre farisei: nu vă uitaţi la faptele lor, ci ascultaţi cuvintele lor.
La fel să faceţi şi voi: cuvintele mele, dacă vreţi, ascultaţi-le şi nu staţi să le examinaţi. Dacă te uiţi la ce fac eu şi la ce spun eu şi tot cercetezi şi cercetezi, aoleu!, te-au luat puhoaiele; furtuni şi nelinişti vei găsi. De ce? Pentru că nu avem evlavia trebuincioasă, gândul nostru nu are credinţa cerută şi pe toate le înţelegem pe dos. Şi când le înţelegi pe dos, satana intră în tine. Sunteţi datori, orice cuvânt iese din gura mea, de-a dreptul să îl luaţi, şi rău de ar fi cuvântul, voi îl veţi întoarce spre bine.
Dacă pe o arie de treierat vine vijelia, va spulbera şi va împrăştia totul, nu va lăsa nimic. Şi monahul, atunci când cercetează şi judecă cuvintele şi faptele părintelui său duhovnicesc, de vijelie va avea parte; va intra satana în el, îi va răscoli lăuntrul şi îi va spulbera virtuţile. Şi nu doar pe el însuşi se va tulbura, dar va spune acestea şi altora şi mai mult încă îi va vătăma şi pe alţii. Aceasta este vijelia. Dacă doar crezi în cuvintele lui şi nu îl iubeşti, lucrul nu va fi desăvârşit. Şi, iarăşi, dacă doar îl iubeşti şi nu ai încredere în spusele lui, nu poţi face ascultare desăvârşită în ceea ce îţi va spune. Amândouă trebuie să existe în cel ce ascultă, încrederea şi dragostea, ca să poată ajunge la ascultarea oarbă şi fără nici o judecată.
Dacă, aşadar, cu încredere şi dragoste primeşti primul cuvânt pe care ţi l-am spus, şi cu seninătate, pace şi cu zâmbetul pe buze mergi în chilioara ta, inima ta va fi plină de evlavie faţă de părintele tău duhovnicesc.
Ascultătorul este dator ca la primul cuvânt pe care i-l va spune părintele său duhovnicesc să asculte; ceea ce îi spune să şi facă.
Sursa: Sfântul Anthim din Hios, Învăţături duhovniceşti – Pâine a vieţii, ed. Antónios N. Harákopos, vol. II, Sfânta Mănăstire a Maicii Domnului Ajutătoarea – Chios, Athena 2001.
