Sfințitul Mucenic Valentin

În vechile martirologii ale Bisericii Romei, ziua de 14 februarie este dedicată cinstirii sfântului «mucenic Valentin, prezbiterul Romei». Din păcate, datele istorice referitoare la acest sfânt sunt insuficiente.

Martirizarea sa la Roma

Sfântul Valentin a trăit în secolul III, în Roma. Era un preot care îi ajuta pe martiri în timpul persecuțiilor împăratului Claudius II Gothicus. Datorită vituților sale alese și activității sale catehetice, a fost arestat și dus înaintea tribunalului de la curtea împăratului.

– De ce vrei, Valentine, să fii prietenul dușmanilor noștri, refuzând oferta noastră de prietenie, l-a întrebat împăratul. La care el a răspuns:

– Măria ta, dacă ai cunoaște harul lui Dumnezeu, ai fi fost fericit și tu și toată împărăția ta și, renunțând la cultul idolesc, L-ați venera cu toții pe adevăratul Dumnezeu și pe Fiul Său, Iisus Hristos.

Pe când încă vorbea, unul din judecători l-a întrerupt, întrebându-l ce crede despre zeii Zeus și Hermes. Sfântul Valentin a răspuns cu mult curaj:

– Amândoi sunt mizerabili, pentru că și-au petrecut viața în ticăloșii și crime. Extrem de mânios, judecătorul a strigat:

– A hulit împotriva zeilor și împotriva împărăției!

Totuși, împăratul continua să-l interogheze cu multă curiozitate, bucuros că a găsit ocazia să afle cât mai multe despre credința creștinilor. În timpul discuției, Valentin a îndrăznit chiar să-l îndemne pe împărat să se pocăiască pentru sângele creștin vărsat până atunci, zicându-i:

– Crede în Iisus Hristos, botează-te și te vei mântui. Și, încă de pe acum, împărația ta va fi încununată cu multă slavă, iar armatele tale vor triumfa.

Claudius începea să se lase convins, zicând celor prezenți:

– Ascultați ce învățătură frumoasă ne predică acest om.

Însă prefectul Romei, extrem de nemulțumit de aceasta, a început să strige:

– Uitați-vă cum acest creștin aproape că a reușit să-l inducă în eroare pe Împăratul nostru.

Atunci Claudius l-a trimis pe sfânt la alt judecător, pe nume Asterius, care avea o fetiță oarbă de doi ani. Auzind că Hristos este Lumina lumii, l-a întrebat pe Valentin dacă poate Acela să-i redea fiicei sale lumina ochilor. Atunci sfântul și-a pus mâinile peste ochii fetiței și a început să se roage: «Doamne, Iisuse Hristoase, Lumina cea adevărată, luminează-l și pe acest copilaș orb». Prin minune, copila și-a recăpătat vederea. Astfel judecătorul, dimpreună cu toată familia sa, l-au mărturisit pe Hristos. După ce au postit trei zile și au stricat toți idolii pe care îi aveau în casă, s-au botezat cu toții.

Când a aflat împăratul despre aceasta, inițial s-a gândit să nu-i pedepsească. Însă gândul că ar părea slab în ochii subordonaților săi l-a făcut să se răzgândească. Și astfel, Sfântul Valentin, dimpreună cu ceilalți creștini, după ce au fost supuși la mai multe chinuri, au mărturisit prin tăierea capetelor la data de 14 februarie a anului 268 (sau 269).

Moaștele sfântului poposesc în Atena

După ce a fost martirizat, câțiva creștini au luat trupul său și au adunat sângele său într-un vas. Trupul sfântului a fost transportat și îngropat în Catacombele Sfintei Priscila, un loc destinat în exclusivitate înmormântării martirilor. Cu trecerea timpului, acesta «a fost uitat» într-un fel, din cauza faptului că, timp de câteva secole la rând, aproape zilnic erau îngropați acolo noi martiri. Cu toate acestea, amintirea mucenicului Sfântului Valentin a rămas vie în memoria tuturor, mai ales a Bisericii Romei. Valentin a fost trecut în mod oficial în rândul sfinților în anul 496 de către Papa Ghelasie.

După 15 secole, pronia dumnezeiască a decis să «deranjeze» veșnica odihnă a sfântului. Mai precis, în anul 1815, moaștele sale au fost dăruite de către Papă unui preot italian evlavios, așa cum se obișnuia în acea perioadă. Apoi moaștele sale «s-au pierdut» din nou până în 1907, când le aflăm în insula Mitilíni, într-o biserică romano-catolică închinată Maicii Domnului. Se pare că, după moartea acelui preot catolic, moaștele au rămas în moștenirea unui urmaș de-al său, care a emigrat în Mitilíni, unde pe atunci exista o mare comunitate de creștini romano-catolici proveniți din Europa Occidentală. Așadar moaștele au rămas în această insulă până în anul 1990, când au fost mutate în Atena, la biserica sfinților Francisc și Clara, aparținând comunității italiene, unde au rămas până în zilele noastre.

Trebuie menționat faptul că nu avem suficiente mărturii referitoare la originea sfântului. Ne bazăm numai pe anumite indicii care îl prezintă ca având origini grecești. Cea mai veche pictură care îl înfățișează pe sfânt, are inscripția greacă «O ΑΓΙΟΣ ΒΑΛΕΝΤΙΝΟΣ» și se află în biserica Santa Maria Antiqua, care datează din secolul VI și despre care se crede că era biserica parohială a grecilor din Roma. În această biserică erau cinstiți cu precădere sfinții greci, dar și alți sfinți din Răsărit. Papa Ioan VII (705-707), de origine, grec, dăduse ordinul ca biserica să fie pictată și renovată, lucrări care au fost finalizate în timpul păstoririi Papei Zaharia (741-752), de asemenea grec.

Sfântul Valentin – protectorul celor îndrăgostiți ?

În paralel cu datele istorice pe care le avem despre viața sa, sfântul Valentin este asociat sau identificat cu diverse povești, așa cum este cea care îl consideră a fi protectorul celor îndrăgostiți…

Sfântul era renumit pentru puterea sa împăciuitoare. Într-o zi, pe când cultiva trandafiri în grădina sa, a auzit un cuplu certându-se foarte aprig. Mâhnindu-se în sinea sa de acest lucru, a tăiat un trandafir, apoi, ieșind în drum, s-a apropiat de respectivul cuplu, rugându-i să-l asculte puțin. Aceștia abia dacă l-au ascultat preț de câteva secunde. Într-un final, după ce le-a oferit trandafirul, sfântul i-a binecuvântat și apoi a plecat. Îndată cei doi au fost cuprinși din nou de sentimentul dragostei. La scurt timp, aceștia s-au întors și i-au cerut să le binecuvânteze căsnicia.

O altă tradiție relatează că una din acuzațiile care i-au fost aduse a fost că a binecuvântat mai multe nunți de soldați creștini cu iubitele lor, nesocotind porunca împăratului, care interzisese bărbaților care încă nu și-au terminat stagiul militar să se căsătorească.

Dincolo de toate acestea, desemnarea lui ca protector al îndrăgostiților poate avea legătură cu sărbătoarea idolatră a Lupercaliilor sau a Fertilității, pe care Romanii o sărbătoreau la data de 15 februarie. O altă tradiție e de părere că acest lucru are legătură cu perioada împerecherii păsărilor. În orice caz, cert este faptul că sfântul nu are nici o legătură cu marketing-ul, cu vinderea florilor, cu febra cadourilor sau cu celelalte lucruri lumești care se petrec pe 14 februarie și care murdăresc icoana Dragostei, acest mare dar al lui Dumnezeu.

Sfântul Valentin și Ortodoxia

Mulți susțin că sfântul Valentin nu este menționat nicăieri în calendarul Bisericii Ortodoxe. Într-adevăr, în calendarul ortodox, ziua de 14 februarie este închinată sfinților Avxéntios, Márkonas și sfinților neomartiri Nikólaos și Damianós. Explicația este simplă: în vechime, când erau compuse listele de sfinți, sinaxarele și martirologiile aveau caracter local, iar vestea despre anumiți sfinți nu reușea să se extindă în toată Biserica. Astfel, există sfinți care, deși erau foarte cinstiți într-o anumită zonă, în alte zone erau cu totul necunoscuți. Îl putem aminti aici, de pildă, pe sfântul Dimitrie, care este foarte cunoscut în toată Biserica răsăriteană, însă în Apus nu este cinstit, fiind aproape necunoscut. Acest lucru nu înseamnă însă că nu este sfânt. Un alt exemplu este cel al Sfântului Hrisostom al Smirnei († 1922), care, deși este cunoscut în Grecia, în Rusia este cu totul străin, lucru care nu-i diminuează însă cu nimic sfințenia.

Așadar, Sfântul Valentin aparține Bisericii celei una, sfântă, sobornicească și apostolească. Este cinstit numai în Apus, pentru că Schisma, această mare tragedie și scandal al separării creștinilor, s-a produs mult mai târziu. Așadar cei care îl cinstesc pe sfântul Valentin sunt bineplăcuți înaintea lui Dumnezeu, deoarece «minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi» și «Dumnezeul nostru se odihnește întru sfinți».

A cinsti un sfânt înseamnă a-i imita viața

Cel mai bun mod de a-i cinsti pe sfinți este să le imităm curajul mărturisirii credinței în Mântuitorul Hristos, chiar cu prețul vieții. Îi cinstim atunci când îi rugăm să mijlocească pentru noi înaintea lui Dumnezeu, ca să ne miluiască și să ne ierte greșelile noastre cele multe. Îi cinstim atunci când îi avem drept exemplu al vieții în Hristos. Nu-i cinstim atunci când epuizăm «cinstea» lor în distracții și petreceri lumești, pentru că cinstirea unui mucenic înseamnă imitarea acestuia.