Sfânta Filothea din Atena şi „scandalul” Vatopedi

Sfânta Filothea, pentru săvârşirea lucrării duhovniceşti şi sociale care a fost încredinţată mănăstirii ei de către Dumnezeu, a adunat o mare avere. Nu lipseau, desigur, „băieții deştepţi” care să îi încălce drepturile asupra pământurilor şi să revendice proprietăţile mănăstirii. Însă, Sfânta Filothea, care era neîndoielnic o mare nevoitoare, nu şi-a lăsat averea, pe care o întrebuinţa ca sfântă moştenire, pe mâna unor escroci, ca să facă ei afaceri ! A făcut acelaşi lucru pe care l-a făcut şi Stareţul Efrem: a apărat cu tărie avutul mănăstirii ei, aşa cum era datoare să facă, iar asta a făcut să ajungă în conflict cu toată Atena.

Sfânta Filothea cu femeile care şi-au găsit refugiul în preajma ei. Pictură de E. Doúkas, Sfânta Biserică a Sfintei Filothea, cartierul Philothéi [Atena].

Îşi petrecea zilele în posturi, în privegheri, în rugăciuni, studiu şi binefaceri. Precum albina, ea lucra şi aduna mierea virtuţii.

Sfântul Andrei cel Întâi-chemat i-a poruncit în vedenie să construiască o mănăstire de maici. Cu bucurie l-a ascultat şi a construit o mănăstire în numele Sfântului Andrei. A înălţat acolo destule chilii şi alte construcţii necesare pentru monahii. A înzestrat-o cu motoace şi gospodării, aşa încât monahiile care locuiau în această mănăstire să se poată întreţine. A construit-o aproape de casa ei, care era în cartierul Pláka de azi, exact acolo unde astăzi se află Arhiepiscopia Atenei.

Această mănăstire a continuat, cu harul lui Dumnezeu să existe şi să înflorească în toată perioada otomană. Avea multe monahii. Avea, aşa cum am spus, diferite gospodării şi metoace. Avea, de asemenea, multe veşminte minunate şi vase de aur, pe care le foloseau la praznice şi sărbători şi la desele slujbe de noapte. Mai mult decât orice, mănăstirea era însă îmbogăţită cu sfintele moaşte ale Sfintei Filothea. Acestea erau aşezate în partea dreaptă a Sfântului Altar. Le sărutau toţi cu evlavie şi ele răspândeau o minunată bună mireasmă. Era un semn al sfinţeniei ei.

Împreună cu ea, Sfânta a luat şi pe femeile pe care le avea în slujba sa pe când locuia în casa părintească. Mai întâi le-a pregătit şi le-a catehizat în vieţuirea cea după Dumnezeu. În afara acestora, şi multe alte fete, dintre cele mai bune şi mai de vază dintre atenience imitau pilda ei, părăsind cele trecătoare şi deşarte ale lumii acesteia şi îmbrăcând schima monahală. Cu bucurie se supuneau Sfintei lor Stareţe, auzind cuvintele ei de-suflet-mântuitoare şi preadulci. Îi vedeau blândeţea, îi simţeau bogăţia virtuţilor ei şi erau atrase aproape de ea, întocmai precum fierul este atras de magnet. Aşa este, virtutea atrage pe cel bine intenţionat, iar răutatea îl alungă.

Avea fericita multă compasiune faţă de săraci şi suferinzi, în fiecare zi se îngrijea de ei şi îi ocrotea. În acest scop, alături de mănăstire a construit spitale şi case pentru primirea străinilor, azile şi ateliere. (la fel ca acelea pe care şi le propusese Stareţul Efrem, dar l-au împiedicat să le construiască.) Mergea şi vizita adesea pe bolnavii care aveau fel şi fel de boli. Le ducea cele necesare pentru hrana trupului. S-a făcut fericita „toate tuturor, ca pe unii să îi câştige” sau, mai degrabă, ca pe toţi să îi câştige.

În scurt timp, mănăstirea a dobândit multe metoace din daniile creştinilor. Unul dintre ele se găsea în zona Patísia [azi, cartier în Atena]. Pe acesta l-a construit însăşi Cuvioasa, ca să aibă mai multă linişte. Acolo se află astăzi Biserica Sfântului Andrei, pe strada Lefkosías. Biserica aceasta a fost pictată în vremurile din urmă de marele iconar Fótis Kóntoglou şi a devenit biserica azilului bolnavilor incurabil. De asemenea, mănăstirea Sfintei Filothea avea ca metoc frumoasa biserică din [zona] Kalogréza, cartier care şi-a luat numele de la Călugăriţa Filothea. În acest metoc au adus-o atunci când a fost rănită de turci şi tot aici a şi murit. De asemenea, se mai găseau metoace în cartiereul Psychikó [în Atena] şi în insule.

Cartierul Psychikó a primit acest nume datorită Sfintei Filothea. Iată cum s-a întâmplat: în zona aceea nu exista apă. Oamenii care se duceau şi se întorceau din Kifisiá pe jos sau cu căruţele sau cu animalele sufereau de sete. Sfânta a făcut o pomană [gr. psychikó], adică, spre pomenirea sufletului [gr. psychí] ei, a săpat o fântână pe acest drum, ca oamenii şi animalele să aibă de unde bea apă. De la această pomană a Sfintei şi-a luat numele această frumoasă suburbie a Atenei.

De asemenea, şi o altă suburbie a Atenei, Philothéi, şi-a luat numele tot de la Sfânta. La Est de Atena, acolo unde este astăzi suburbia Philothéi, se afla o peşteră. În această peşteră se închidea Sfânta şi se ruga. Această peşteră se păstrează până astăzi, iar lângă ea se află biserica Sfântului Andrei, care biserică poartă acum numele Sfintei Filothea. Fetele orfane care nu aveau unde să stea, mergeau la mănăstirea Sfintei Filothea, unde erau crescute întru frică de Dumnezeu. Învăţau și să ţeasă, să toarcă şi toate celelalte treburi casnice necesare unei fete sărace pentru a trăi. Când se măreau cu vârsta, Sfânta le întreba ce vor să facă în viaţă, iar dacă vroiau să se călugărească, rămâneau alături de ea, altfel, le căuta soț.

Fetele acestea locuiau în chilii îngrijite, în vreme ce Sfânta avea pentru sine un loc de nevoinţă în care cobora pe multe scări. Acolo stătea mult şi se ruga.

Până la 1821, încă se mai aflau în lăcaşul ei de nevoinţă cartea ei de rugăciune, veşmântul ei, vârtelniţa cu prâsnelul, războiul de ţesut şi orice altceva avea pentru lucrul de mână.

Sfânta avea blândeţe şi mare bărbăţie. De aceea imnograful spune:

 „A lui David blândeţe avut-ai,
şi a lui Solomon, curată, înţelepciunea;
de la Samson, bărbăţia,
şi a lui Avraam iubire de străini”

Avea un caracter puternic şi nu îngăduia celor care aveau proprietăţi alăturate proprietăţilor metoacelor ei să îi calce pământurile. De aceea a şi ajuns la conflict cu unii cetăţeni atenieni, precum şi cu Mănăstirea Pentéli, tocmai datorită diferendelor asupra proprietăţilor. Atât de înfuriaţi erau atenienii împotriva ei, încât au cerut Patriarhiei Ecumenice să îl trimită pe marele logofăt Iérakas, ca să îi împace.

Acestui Iérakas i-a scris apoi Sfânta Filothea o scrisoare de mulţumire. În această scrisoare redactată în frumosul dialect al Atticii, ea îi vorbeşte de bine pe contemporanii ei atenieni şi pe locuitorii Atticii, deși aceștia o mâhniseră atât de mult.

Sursa: Părintele Haralambos Vasilopoulos, Sfânta Filothea Ateniana, editura Orthódoxos Týpos, pp. 10-16.