Cunosc un preot în Atena: Sfântul Nicolae Planás

În zilele noastre încă mai există mulți preoți buni și virtuoși în bisericile de la oraș și de la sate. Sunt niște oameni cumsecade, respectuoși, gata să ajute. Și, chiar și atunci când nu predică, au ei metoda lor de a învăța poporul.

Cunosc un asemenea preot în Atena. Este cel mai smerit și mai simplu om pe care l-am cunoscut vreodată. Pentru orice sfântă taină săvârșită, dacă îi dai o drahmă sau cincizeci de cenți sau zece cenți, le ia cu drag. Dacă nu-i dai nimic, nu va cere. Dacă îi dai trei drahme, îți face Parastas, Sfânta Liturghie, Pavecerniță, Vecernie, Utrenie, Ceasuri, în total nouă ore de slujbe. Dacă îi dai numai două drahme, nu-ți va reproșa nimic. Dacă îi dai un pomelnic cu numele celor adormiți, îl păstrează pentru totdeauna. Timp de doi, trei ani îi pomenește neîncetat. La fiecare Proscomidie, pomenește în jur de două-trei mii de nume. Niciodată nu se plictisește să le pomenească. Proscomidia săvârșită de el durează două ore, iar Sfânta Liturghie, alte două ore. După apolisul Liturghiei, împarte toată anafora celor prezenți. Pentru sine nu păstrează aproape nimic.

Odată s-a întâmplat să datoreze cuiva o mică sumă de bani și voia s-o plătească cu orice preț. Avea multe monede, care valorau în total în jur de zece-cincisprezece drahme. Timp de două ore le-a tot numărat, însă tot nu reușea să afle suma exactă. Într-un final, un creștin s-a oferit să-l ajute.

Nu avea nici o educație și era puțin bâlbâit. Când citea rugăciuni, pronunța cuvintele corect, însă când citea Evanghelia, le cam stâlcea. Vă veți întreba probabil, de ce se întâmpla acesta? Explicația este următoarea: rugăciunile erau aceleași și le citea aproape zilnic, pe când pericopele evanghelice erau diferite și le citea o dată, de două sau cel mult de trei ori pe an, cu excepția anumitor pericope, care se repetă, așa cum sunt cele de la sfințiri sau paraclise. De multe ori, greșelile pe care le făcea în timpul citirii erau comice și, cu toate acestea, nimeni din cei prezenți nu râdea. Și știți de ce? Pentru că ne obișnuiserăm cu el și de acum ne plăcea, fiindcă era demn de iubire, datorită simplității și virtuților sale. Era demn de prima Fericire rostită de Mântuitorul.

Credeți că dacă absolvea vreo școală de preoți, nivelul său de educație ar fi fost mai înalt? Credeți că l-ar fi schimbat câteva litere neclare, învățate cu forța? Sau ar fi devenit mai bun?

Sursa: Ο πάπα Νικόλας Πλανάς, ed. Astír, Atena 1979.