Cuvânt din Sfântul Munte – la Universitatea de Vest din Timișoara

Arhimandritul Efrem: Simt o deosebită bucurie pentru faptul de a mă afla împreună cu dumneavoastră. Vin din ţinutul tăcerii. Din ţinutul Sfântului Munte. Din locul liniştii, din locul păcii, din ţinutul rugăciunii neîncetate, a rugăciunii celor neadormiţi. Din locul acela care adăposteşte mulţi oameni ce vor să se asemene lui Dumnezeu.

Sfântul Munte, după cum se ştie, este singura comunitate monahală ortodoxă aflată astăzi în activitate. Noi, monahii aghioriţi, suntem astăzi împreună cu dumneavoastră ca răspuns la invitaţia monahilor de aici care doresc să aibă o legătură strânsă cu Sfântul Munte, care doresc să „transplanteze” tradiţia Sfântului Munte şi în ţara aceasta. Noi, preţuindu-le încercarea de a realiza acest lucru, preţuindu‑le dorinţa, am plecat de la linişte şi am venit lângă dumneavoastră pentru a vă încredinţa că monahii aghioriţi poate că sunt departe cu trupul de lume, dar inima lor se află în mijlocul problemelor dumneavoastră. Monahii, deoarece încearcă a-L iubi pe Dumnezeu din tot sufletul şi din toată inima, iubesc—prin extensie—întreaga lume. Iubirea de fraţi şi iubirea de oameni, iubiţii mei, este o consecinţă a iubirii de Dumnezeu. Dacă iubirea de fraţi nu are ca bază iubirea de Dumnezeu, atunci este falsă, deoarece iubirea care nu izvorăşte de la Dumnezeu nu este iubire, ci este rod al mândriei şi al interesului propriu. Noi, la Sfântul Munte, zilnic vedem surprinderea închinătorilor care, la câteva minute după ce sosesc, ne zic: „Parcă v‑am cunoaşte de ani de zile!” Iar noi le răspundem că monahul, prin lepădarea sa de lume şi prin ascultare, războieşte patima iubirii de sine —care este temelia mândriei—şi astfel i se dă îndată de sus puterea de a avea o relaţie iubitoare cu aproapele său.

Monahismul, fraţii mei, este „nervul” Bisericii. Aşa cum spunea fericitul Sfânt sârb contemporan nouă, Iustin Popovici, dacă vrei să înţelegi cât de ortodox este cineva, trebuie să vezi cât de mult iubeşte monahismul. Vin mulţi la Sfântul Munte şi văd că, din fericire, astăzi Muntele Athos este popu­lat cu monahi tineri. De multe ori, cu bună intenţie îmi zic, atunci când vin acolo la Mănăstirea Vatopedi: „De ce stau ascunşi aici toţi tinerii aceştia? Să‑i trimiţi în lume, căci lumea are mare nevoie!” Iar eu le răspund: „Tocmai pentru că în lume nevoia este foarte mare sunt oamenii aceştia ascunşi aici!” Deoarece prin nearătarea lor, prin neexpunerea lor, aduc înaintea lui Dumnezeu o ofrandă de nepreţuit, tocmai fiindcă se roagă pentru lumea întreagă.

La Sfântul Munte se săvârşesc zilnic aproape trei sute de Sfinte Liturghii. Se pomenesc mii de nume. Primim nenumărate scrisori, chiar şi din România, prin care lumea îşi exprimă durerea şi problemele. Anul acesta am răspuns la aproape două mii de scrisori dintre care multe sunt din România.

La Mănăstirea Vatopedi sunt şapte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, iar Mănăstirea este împodobită şi cu Cinstitul şi Preasfântul Brâu al Născătoarei de Dumnezeu. De multe ori ni se cere să trimitem prin poştă ulei din candelele icoanelor făcătoare de minuni. Mai avem acolo şi următoarea rânduială: închinăm cordeluţe de pânză pe Brâul Maicii Domnului şi le trimitem femeilor neroditoare iar acestea nasc prunci, precum şi celor bolnavi de cancer, care se tămăduiesc.

Însă, aşa cum am mai spus, monahii îndeosebi se roagă cu lacrimi pentru lumea întreagă. Cred că monahismul continuă a avea aceeaşi menire pe care a avut-o atunci când a apărut pentru prima oară. Şi vreau să vă relatez un eveniment din viaţa unui sfânt care a trăit în veacul al cincilea după Hristos, Sfântul Gheorghe Sinaitul, care este prăznuit pe 11 martie. Acest sfânt trăia în afara Mănăstirii Sinai. Era isihast. Dar avea o dorinţă: voia să participe la o Liturghie în biserica Învierii din Ierusalim. Pe vremea aceea însă, pentru a merge de la Sinai la Ierusalim, era nevoie de optsprezece zile la ducere şi alte optsprezece la întoarcere. Şi, deoarece şi-ar fi tulburat liniştea, nu cuteza să facă acest lucru.

Odată, pe când se ruga, s-a aflat în duh în biserica Învierii, chiar în vremea când liturghisea Patriarhul Ierusalimului. Pe când tămâia, Patriarhul l-a văzut pe Sfântul Gheorghe Sinaitul cel zăvorât şi s-a bucurat foarte mult, pentru că faima călugărului era mare. L-a trimis pe diacon să meargă la el şi să-i şoptească ca după liturghie să nu plece, ci să ia parte împreună cu dânsul la masa patriarhală. Diaconul a dus mesajul Avvei Gheorghe iar acesta nu a răspuns nici da, nici nu, ci doar: „Va fi precum vrea Dumnezeu.” Terminându-se Sfânta Liturghie, Patriarhul l-a aşteptat la masă însă Bătrânul n‑a apărut. Şi atât de mult s-a supărat ierarhul, încât a trimis îndată o scrisoare de plângere la Mănăstirea Sinai, spunându-i stareţului că Avva Gheorghe a dispreţuit porunca patriarhală.

Între timp, pusticul a fost adus în duh, după Sfânta Liturghie, la chilia lui. Egumenul Mănăstirii Sinai, îndată ce a primit scrisoarea, le-a zis părinţilor: „Să nu-l tulburăm pe Avva Gheorghe, căci este vorba desigur de o confuzie.” Şi a răspuns aşadar stareţul către Patriarh scriindu-i că de patruzeci de ani Bătrânul nu ieşise din Muntele Sinai. Patriarhul s-a tulburat la primirea scrisorii şi a trimis o comisie la mănăstire spre a vedea care este adevărul. Atunci stareţul mănăstirii s-a hotărât a-l deranja pe Avva Gheorghe spre a‑i spune ce s-a întâmplat. Acesta, pentru a-l izbăvi pe egumen de necazuri, i-a mărturisit că se aflase în biserica Învierii în duh şi tot în duh a venit înapoi.

De ce v-am spus acestea? Deoarece, aşa cum ziceam la început, monahismul are aceeaşi menire şi aceeaşi măreţie ca în vechime. Veşnicul pomenit Părinte Paisie, care a adormit în urmă cu câţiva ani, îmi amintesc cum ne spunea că atât de multe i se întâmplau câteodată, încât ar putea părea altora de necrezut. Pe când se ruga în chilia lui din Sfântul Munte mergea în duh prin diverse oraşe ale lumii, în spitale şi, fiind nevăzut, îi închina pe bolnavi şi se făceau bine. A ajuns până şi în Australia şi în alte ţări. Mergea prin case în timp ce soţii se certau, intrând între ei fără a fi văzut, iar aceştia se linişteau pe dată.

Aceasta este puterea omului duhovnicesc, iubiţii mei, care în duh ia parte la toate problemele lumii! De aceea, în istoria Bisericii, oameni care erau zăvorâţi, care erau în depărtările pustiei, au fost ridicaţi, de multe ori, de către Pronia dumnezeiască, la vrednicia de episcop. Cu toate că, din punct de vedere omenesc, nu aveau experienţă pastorală în lucrul cu oamenii, cu puterea harului lui Dumnezeu au avut însă foarte mari realizări, fiind în mijlocul problemelor poporului, dând soluţii perfecte şi făcând de multe ori lucruri ce depăşeau puterea omenească.

De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spune într-un mod caracteristic: „Este suficient un singur om, arzând de râvnă, pentru a îndrepta un întreg popor.” De aceea, să vă rugaţi ca să avem multe vlăstare tinere în viaţa călugărească. Pen­tru că noi credem fără şovăire că salvarea poporului român nu se va face dacă România devine membră a Comunităţii Europene, ori dacă veţi avea relaţii bune cu americanii, ci renaşterea poporului dumneavoastră va avea loc doar dacă vor „răsări” călugări buni. Pentru că, aşa cum am spus, monahismul este acela care va contribui în cel mai înalt grad la reînnoirea duhovnicească din România după eliberarea ei de comunism.

Aş dori să mă opresc aici, Înalt Prea Sfinţia Voastră, fiind gata a primi întrebări.

ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului: Cum am anunţat de la început, iată că avem acum posibilitatea ca să îi cerem Prea Cuviosului Părinte Arhimandrit lămuriri asupra problemelor care ne preocupă. Avem la dispoziţie aproximativ o oră şi jumătate, deci timp suficient pentru a putea fi clarificate toate problemele care simţiţi nevoia să vi se lămurească. (Întrebările sunt citite de către ÎPS Nicolae).

ÎPS Nicolae: «Ce ne puteţi spune despre foaia pe care Părintele Paisie a scris-o pentru tinerii care veneau la el, în legătură cu Comunitatea Europeană şi cu problemele ei la ora actuală, cu antihrist şi cu toate cele pe care Părintele Paisie le face cunoscute în cărţile sale?»

Arhim. Efrem: Fără îndoială, problema încadrării ţării dumneavoastră, sau a oricărei ţări, în Comunitatea Europeană, noi, cei din Sfântul Munte, o vedem cu multă reţinere şi cu multă îngrijorare. Pentru că europeanul nu va putea înţelege niciodată pe ortodox deoarece, din păcate, Europa are un mod de viaţă antropocentric, raţionalist, umanist. Aşadar, suntem neliniştiţi, căci vedem că şi în Grecia vine acest curent într-un ritm rapid şi îl convinge astăzi pe om, şi îndeosebi pe grec, să se înstrăineze de Tradiţia lui.

ÎPS Nicolae: «S-a auzit expresia „mântuirea poporului român”[1], ori se ştie că de două mii de ani românii sunt creştini. Ce anume înţelegeţi prin expresia „mântuirea poporului român”?»

Arhim. Efrem: Prin „mântuirea poporului român” înţeleg reînălţarea Bisericii României spre a-şi dobândi vechea sa strălucire şi slavă.

ÎPS Nicolae: «Este ştiut că, de foarte mulţi ani, avortul este o practică. Numai în judeţul Timiş în fiecare an se fac peste şapte mii de avorturi, fără să mai punem la socoteală anticoncepţionalele care se administrează în cabinetele de planning şi care sunt cele mai ieftine. Dacă poate Sfinţia Sa să ne spună care vor fi consecinţele pe termen lung ale acestor fapte, mai cu seamă că tinerele primesc anticoncepţionalele ca „tratament” încă de la vârste fragede.»

Arhim. Efrem: Este un dar al Europei şi acesta, avortul. Din păcate astăzi oamenii judecă raţional, nu teologic, deşi ar trebui ca fiecare faptă a vieţii noastre s-o vedem evanghelic, hristocentric, iar nu raţional. A venit cineva la Sfântul Munte şi mi-a zis următoarele: „Soţia mea era însărcinată. Ne-am dus la medic şi a zis că sunt unele indicii cum că pruncul nu va fi sănătos.” Şi au făcut avort. Eu i-am răspuns: „Dacă acest copil pe care îl ai acum cu tine păţeşte un accident şi ajunge să stea la pat paralizat, o să-l omori, sau o să-l iubeşti mai mult?” S-a roşit. Nu mi-a răspuns. Şi-a înţeles greşeala.

Astăzi oamenii nu-şi dau seama că avortul este cea mai cumplită crimă. Nu conştientizează faptul că embrionul este o fiinţă umană încă din momentul zămislirii sale. Şi fac avort. Din păcate astăzi avorturile se fac cu atâta uşurinţă şi, în acelaşi timp, cu atâta insensibilitate. Singura noastră apărare în această situaţie este să ne încadrăm perfect în Biserică şi să înţelegem răspunderea pe care o avem. Părinţii care fac avorturi sunt cei mai mari criminali.

ÎPS Nicolae: «Cum se resimte astăzi în Sfântul Munte faptul că acolo au trăit mari sfinţi, cum au fost de pildă Sfântul Grigorie Palama, Sfântul Sava, Sfântul Simeon şi alţi sfinţi?»

Arhim. Efrem: Noi aghioriţii, când ne gândim că în locul în care trăim am avut asemenea sfinţi, simţim multă teamă, frică şi o foarte mare responsabilitate. Pentru că este o moştenire foarte grea!

ÎPS Nicolae: «Doresc să vă întreb care este relaţia dintre Sfântul Munte, care ţine stilul vechi şi Grecia, care ţine stilul nou?»

Arhim. Efrem: Este o întrebare bună aceasta. Sfântul Munte, desigur, prin tradiţie, urmează calendarul vechi. Însă, pentru că cea mai mare dintre toate virtuţile este dreapta socoteală, datorită acestei raţiuni Sfântul Munte nu socoteşte aceste treisprezece zile, diferenţa între noul şi vechiul calen­dar, ca fiind un motiv să se îndepărteze de Biserică. De aceea stiliştii care există astăzi au căzut în rătăcire de-a dreapta deoarece chestiunea celor treisprezece zile, iubiţii mei, nu este nici problemă dogmatică, hristologică, nici a dogmei Maicii Domnului. Aşadar nu este un motiv de îndepărtare sau de rupere de Biserică. Nu are importanţă când sărbătorim un sfânt, are importanţă cum îl sărbătorim. Ba chiar de multe ori Biserica este nevoită să schimbe anumite date ale sărbătorilor sfinţilor: de pildă pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe de cele mai multe ori nu este fixă din cauză că poate cădea în Săptămâna Mare. Aşadar, orice tendinţă de rupere a credinciosului de Biserică nu este corectă şi trebuie să o respingem.

ÎPS Nicolae: «În folclorul românesc au circulat până aproape de zilele noastre versuri isihaste. Este cunoscută prezenţa şi ponderea isihasmului la români. Există documente la Muntele Athos în acest sens?» Şi o întrebare adiţională: «Unde este acum fiul filosofului român Constantin Noica, care se pare că este în România la ora actuală?» Dar rămâne întrebarea cea dintâi în legătură cu folclorul românesc: «Cum apare în versuri care se găsesc şi la Muntele Athos?»

Arhim. Efrem: Din câte ştiu eu, în istoria Sfântului Munte există descrieri istorice care relevă răspândirea isihasmului Sfântului Munte în România. Dar dacă cineva este interesat de această problemă poate să vină în Sfântul Munte să cerceteze bibliotecile aghiorite. Este o temă importantă pentru care merită făcută o lucrare ştiinţifică.

ÎPS Nicolae: «Cum trebuie privite relaţiile dintre Bisericile ortodoxe şi biserica catolică sau alte confesiuni creştine?»

Arhim. Efrem: Nu trebuie să fim împotriva dialogului care se poartă între Biserica ortodoxă şi cea romano‑catolică. Dar acest dialog trebuie să se poarte de pe premise corecte. Să nu avem noi ortodocşii tendinţa de a băga apă în vinul nostru. Pentru că, iubiţii mei, există o singură Biserică, nu există mai multe Biserici şi Adevărul este „într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică!” Bine.

ÎPS Nicolae: O altă întrebare: «Este pentru un preot obligatorie purtarea uniformei? Dar a bărbii?»

Arhim. Efrem: Cu siguranţă! Înalt Prea Sfinţia Voastră, trebuie privită această problemă mai serios şi din partea Bisericii din România, de vreme ce Biserica acum este liberă. Nu mai există motive de genul: „ni se interzice” ori „pe drum este riscant”. Acum şi preoţii trebuie să înceapă să aibă rasă. Pentru că rasa nu este îmbrăcăminte, ci este o emblemă. În Bucureşti am întâlnit un preot îmbrăcat în reverendă şi peste două ore l-am întâlnit civil. Şi m-am întristat, credeţi-mă, m‑am ruşinat când l-am văzut! Ce-l împiedică pe preot să poarte reverendă şi barbă? Şi, de vreme ce vrem să ne întoarcem la Tradiţie, trebuie să începem de la cele mai simple, adică de la acestea. Apoi mai văd că preoţii căsătoriţi poartă verighete. Nu este permis nici acest lucru pentru că, odată ce preotul este hirotonit, este considerat căsătorit mai întâi de toate cu Biserica şi abia după aceea cu soţia.

ÎPS Nicolae: Înainte de a comunica o altă întrebare aş vrea să vă spun că Părintele Stareţ m-a întrebat şi pe mine unde îmi este cârja episcopală! Sigur, m-a întrebat şi unde îmi este culionul sau alte însemne ale arhieriei. Aşa că şi Părintele Stareţ are nedumeririle lui… Dar o altă întrebare: «Cum poate cineva să scape de mânie atunci când este un temperament mai coleric?»

Arhim. Efrem: Dacă cineva este tulburat şi se mânie pe orice, trebuie să aibă o relaţie corectă cu Iisus Hristos şi Hristos, care este „pacea noastră”, după Sfântul Apostol Pavel (Efeseni 2, 14), îi va dărui duhul păcii. Mânia este o lucrare demonică şi nu este alungată decât de harul Duhului Sfânt.

ÎPS Nicolae: «Învăţământul teologic—întreabă cineva—este îmbâcsit de scolasticism, atât în disciplinele teologice, cât şi prin formarea dascălilor de teologie. Cum se poate ieşi din această situaţie?»

Arhim. Efrem: Scolasticismul poate fi îndepărtat dacă, aşa cum am spus la început, încep să „meargă” bine mănăstirile. Iar monahii vor convinge învăţământul să se întoarcă la teologia patristică prin trăirea lor.

ÎPS Nicolae: «În faţa tentaţiilor mentalităţii consumiste cum poate un tânăr să aibă o viaţă ancorată în Tradiţie?»

Arhim. Efrem: Această problemă o dezleagă Sfântul Ioan Gură de Aur cu două cuvinte. Scrie următoarele: „De toate bucură-te, dar fugi de păcat.”

ÎPS Nicolae: «Mereu ni se vorbeşte despre rugăciunea inimii. Nu poate fi un preot, care respectă Tradiţia, un practicant al acestei rugăciuni a inimii? Cum poate un preot să practice rugăciunea inimii?»

Arhim. Efrem: Desigur, fiecare se poate îndeletnici cu rugăciunea lui Iisus, fiecare dintre noi are această posibilitate. Trebuie să aibă un program, un orar după care să se ocupe şi dimineaţa şi seara cu rugăciunea lui Iisus şi să aibă legătură cu un duhovnic priceput în această lucrare. Oricum, noi cunoaştem destui mireni care practică această rugăciune şi au foarte multe roade.

ÎPS Nicolae: Cineva a trimis pe o coală mai multe întrebări. Aş dori să mă opresc [la una dintre ele] şi să-l rugăm pe Preacuviosul Stareţ să ne răspundă la următoarele: «Care credeţi că este rolul Ortodoxiei din România în cadrul Ortodoxiei universale?»

Arhim. Efrem: Fără îndoială, Biserica Ortodoxă Română a jucat un mare rol în Ortodoxia universală. Dar cred că mai întâi de toate Biserica Ortodoxă Română ar trebui să joace un rol important şi în propria ţară. Şi cred că astfel, încet-încet, va avea rezultate şi în propria ţară. Pentru că Biserica Ortodoxă Română are o mare putere în România. Dar şi în afara României, desigur, a jucat un rol important.

ÎPS Nicolae: «La nivel de conducere administrativă Sfântul Munte Athos a făcut vreun compromis cu Comunitatea Europeană?»

Arhim. Efrem: Chinotita athonită nu a acceptat deloc influenţe din partea Comunităţii Europene. Ba chiar a venit o comisie în Sfântul Munte şi ne-a zis: „Noi putem să vă ajutăm, fără să fie la mijloc guvernul Greciei”—pentru că acum este nevoie de foarte mulţi bani pentru a se întreţine Sfântul Munte—„numai un singur lucru vrem de la voi: să puneţi o placă de marmură pe clădirile renovate pe care să scrieţi: «Această clădire a fost renovată de Comunitatea Europeană»” N-am acceptat şi nici bani nu ne-au dat.

ÎPS Nicolae: Legat de întrebarea aceasta cineva pune următoarea întrebare: «Modelul Comunităţii Europene se predă tinerilor în şcoală şi li se sugerează egalitatea între principiile necreştine şi cele creştine. Ce soluţie ne sugeraţi?»

Arhim. Efrem: Din păcate, acum Comunitatea Europeană vrea să niveleze totul. De aceea vrea să-i dea un rol femeii care este deasupra măsurilor ei. Şi aceasta, fără îndoială, duce la destrămarea familiei, să ştiţi. Deja vedem că în Europa divorţurile sunt la fel de banale precum sandvişul cu brânză.

ÎPS Nicolae: «Când cineva se află la o răscruce în viaţă şi trebuie să ia o hotărâre şi doreşte din tot sufletul ca acea hotărâre să fie după voia lui Dumnezeu, cum să afle voia lui Dumnezeu?»

Arhim. Efrem: Voia lui Dumnezeu poate fi aflată de către un creştin dacă vorbeşte cu părinţi duhovniceşti.

ÎPS Nicolae: «Este obligatoriu pentru o femeie să poarte capul acoperit în afara bisericii?»

Arhim. Efrem: Nu este obligatoriu ca femeia să poarte capul acoperit în afara bisericii. Eu personal aş vrea totuşi ca femeia să poarte capul acoperit, pentru că aceasta impune mai mult respect. Dar să nu ne oprim acum la astfel de lu­cruri…

ÎPS Nicolae: «Care ar trebui să fie relaţia preoţilor din parohie cu mănăstirea?» Întrebare, probabil, din partea unui preot.

Arhim. Efrem: Trebuie şi preoţii de mir să aibă relaţii cu mănăstirile. Noi vedem în Grecia că preotul de mir căsătorit care face o misiune duhovnicească în parohia lui şi este evlavios are bune relaţii cu mănăstirile şi îndeosebi cu Sfântul Munte. Pentru că un preot care vrea să facă o lucrare duhovnicească trebuie să urmeze Tradiţia şi pentru aceasta va lua exemplu de la „centrele” Tradiţiei, care sunt mănăstirile.

ÎPS Nicolae: «Muntele Athos trăieşte într-un timp cu precădere liturgic. Noi aici avem o altă dimensiune pentru timp, mult ancorată în lumesc. Vorbiţi-ne puţin despre aceste două aspecte ale timpului.»

Arhim. Efrem: Ascultaţi, poate trăi cineva în lume fără a respecta programul din Sfântul Munte, însă urmând modul de viaţă aghioritic. Să fiţi aghioriţi în inimile dumneavoastră. Nu are importanţă că noi facem Liturghia la miezul nopţii şi dumneavoastră la zece dimineaţa. Locul şi tipicul sunt pe planul doi. Mai important este modul.

ÎPS Nicolae: «În ce măsură s-au resimţit în Athos valurile schimbărilor care s-au petrecut în Europa în ultimele două secole?»

Arhim. Efrem: Sfântul Munte Athos nu este influenţat în ceea ce priveşte modul de vieţuire. Desigur, poate că s-a diversificat baza materială a modului zilnic de viaţă. Sfântul Munte nu respinge dezvoltarea mijloacelor de trai zilnic—însă totul în limite rezonabile—îndeosebi atunci când acestea nu se opun vieţii duhovniceşti.

ÎPS Nicolae: «Aş dori să vă întreb cum poate un tânăr de astăzi, o fată care poartă fustă mini şi un tânăr cu cercel în ureche, să fie totuşi aghiorit în inimă?»

Arhim. Efrem: Dacă ar trăi într-adevăr după un model aghioritic, atunci fetele şi băieţii aceştia nu ar purta fustă scurtă sau cercel în ureche. Pentru că eu cred că cei care fac asemenea lucruri au un gol în suflet şi vor să-l umple cu acestea, dar din păcate nu reuşesc.

ÎPS Nicolae: «Ce se întâmplă cu mănăstirile româneşti din Sfântul Munte? Am înţeles că se confruntă cu o mare sărăcie, că nu mai sunt atât de mulţi călugări români acolo.»

Arhim. Efrem: Chiliile româneşti şi schiturile, în clipa aceasta, pot spune că sunt populate. Desigur, Schitul cel mare al Cinstitului Înaintemergător nu are foarte mulţi călugări, dar treizeci, patruzeci tot sunt.

ÎPS Nicolae: «Cum trebuie să se raporteze un om la propriul său trup, să-l hrănească, să-l spele, să-l îmbrace, aşa încât să nu cadă în patimi trupeşti?» Este un semn de întrebare.

Arhim. Efrem: Pentru a nu cădea în ispite trupeşti omul trebuie să ia parte la Tainele Bisericii, să se mărturisească, să se împărtăşească, să se roage, să frecventeze biserica, dar nu aşa, într-un mod haotic, ci să aibă un program exact. Trebuie să fim conştienţi de faptul că modul programat şi rânduit cu grijă al lucrării duhovniceşti are roade. Dar dacă frecventăm biserica numai când ne aducem aminte, dacă ne spovedim când ne aducem aminte, ne împărtăşim când ne aducem aminte, acest mod de viaţă nu are deloc roade.

ÎPS Nicolae: «Din ce cauză religia ortodoxă este împotriva altor culte creştine, cu toate că propovăduieşte iubirea chiar şi a vrăjmaşilor?»

Arhim. Efrem: Este un lucru hazliu să ne gândim că Ortodoxia este împotriva vreunui om. Ortodoxia este împotriva duhului rătăcit al acestor creştini care nu gândesc corect, nu este împotriva persoanei.

ÎPS Nicolae: «Ce credeţi despre fenomenul încă actual de la Medjugorie: este veridic ce se întâmplă acolo, ce să credem?»

Arhim. Efrem: Nu ştiu nimic despre subiectul acesta. Însă aud că Maica Domnului se arată şi la Lourdes. Asta nu înseamnă că, dacă se arată acolo, atunci catolicii ar deţine adevărul. Sfântul Gheorghe face minuni la musulmani în Constantinopol şi nu înseamnă că musulmanii au adevărul de vreme ce au anumite minuni făcute de Sfântul Gheorghe. Chiar dacă le face minuni, ei nu-şi părăsesc religia şi nu vin la Ortodoxie. Dumnezeu aduce ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi şi Se milostiveşte de făpturile Sale.

ÎPS Nicolae: «Achedia este considerată a fi un demon viclean. Cum putem să-l învingem? Ce să facem când ne spune să părăsim chilia sau camera noastră?»

Arhim. Efrem: Achedia luptă mai ales pe monahi. Când avem duhul acesta trebuie să rămânem în chilie şi să ne urmăm programul, chiar dacă îl facem cu dificultate. Aşa vom lovi acedia.

ÎPS Nicolae: «Mulţi tineri consideră că ceea ce le cere Biserica Ortodoxă reprezintă o anumită constrângere. De unde credeţi că vine acest lucru, adică constrângerile pe care le impune Biserica unui credincios?»

Arhim. Efrem: Aceşti tineri înţeleg greşit libertatea, de aceea au astfel de sentimente. Liber nu este cel care face ceea ce vrea, se duce acolo unde vrea şi spune ceea ce vrea; liber nu este cel care, fiind un mare om de afaceri, conduce oamenii. Liber este acela care nu este subjugat de patimile sale. Sunt unii care vin la Sfântul Munte şi zic: „Aceşti călugări din Athos sunt sclavi toată viaţa lor!” „Nu numai că nu sunt sclavi, ci sunt chiar mult mai liberi ca tine”, i-am spus unui om de afaceri care avea trei mii de angajaţi. Pentru că ce libertate este aceea atunci când, de pildă, te mânii? Când cineva este subjugat patimii, atunci este rob. Spune Sfântul Apostol Petru: Ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpâneşte” (2Petru 2, 19).

ÎPS Nicolae: O întrebare poate mai dificilă: «Cum vedeţi vizita papei Ioan Paul al II-lea în România?»

Arhim. Efrem: Ce să spun?… Trebuie să ştiţi că Vaticanul a făcut o înţelegere tacită, secretă, cu Casa Albă: „Tu să fii conducătorul politic, iar eu conducătorul spiritual al lumii şi trebuie ca amândoi să fim prezenţi în lumea întreagă.” Cine are urechi de auzit, să audă.

ÎPS Nicolae: «Tinerii din România pot veni să vieţuiască la Athos? Cum pot ajunge acolo dacă, bineînţeles, se fac călugări?»

Arhim. Efrem: Cred că există posibilitatea ca tinerii români, dacă vor, să vină la Sfântul Munte să se călugărească. Sunt destui români care au venit în ultimii ani şi sunt deja călugări. Noi, în Mănăstirea Vatopedi şi în chiliile româneşti care aparţin de Vatopedi, avem mai mult de douăzeci de călugări.

ÎPS Nicolae: «Vă rugăm să ne vorbiţi despre marele duhovnic, Părintele Porfirie.»

Arhim. Efrem: Dacă începem să vorbim despre aceşti Bătrâni contemporani trebuie să rămânem aici până mâine dimineaţă! Numai două cuvinte am să vă spun despre acest Sfânt al zilelor noastre. Avea darul înainte-vederii (prooratico harisma) şi cel al străvederii (dioratico harisma) şi am să vă spun un fapt minunat care s-a petrecut la cincisprezece zile după ce a murit. Un fiu duhovnicesc al lui, care era în Australia, îi dădea telefon în mod regulat şi îi cerea sfaturi. Fără să ştie că acesta murise, după cincisprezece zile îi dă telefon la acelaşi număr. Îi răspunde Părintele, îi rezolvă problema şi îi spune: „Ioanni, de acum să nu-mi mai dai telefon, ci aştept să te întâmpin în rai!” Şi a închis telefonul. Acesta, cutremurat şi înfricoşat, a sunat pe un cunoscut de-al său din Atena spunându-i: „Am vorbit cu Gheronda şi mi-a zis cuvintele astea. Nu cumva mă încearcă?” Iar prietenul i-a răspuns: „De cincisprezece zile l-am îngropat pe Părintele!”

ÎPS Nicolae: O întrebare care probabil mă vizează pe mine în primul rând: «Ce părere aveţi despre „Liturghia copiilor” practicată şi slujită înaintea Sfintei Liturghii? Este ortodoxă această practică liturgică?» Este vorba despre faptul că în aceeaşi biserică, dar nu la aceeaşi Sfântă Masă, se face de dimineaţă o Sfântă Liturghie pentru copii şi, sigur, ulterior obişnuita Sfântă Liturghie pentru toţi credincioşii.

Arhim. Efrem: Nu există nici o problemă. De vreme ce nu se face pe aceeaşi Sfântă Masă se poate face şi o a doua Sfântă Liturghie pentru copii.

ÎPS Nicolae: O altă întrebare: «Fiecare Biserică creştină pretinde că este Biserica lui Iisus Hristos. Dacă putem spera că, într-o bună zi, Bisericile creştine să se unească şi cât de aproape este această zi?»

Arhim. Efrem: Aceasta nu este o problemă a noastră, dacă se vor uni Bisericile sau nu. Noi oricum ne rugăm în fiecare slujbă şi la fiecare Sfântă Liturghie pentru unirea tuturor. Nu depinde de noi. Ceea ce depinde de noi este faptul ca noi să ne unim cu Dumnezeu şi către aceasta trebuie să ne îndreptăm interesul.

ÎPS Nicolae: «De ce credeţi că este atât de greu de regăsit icoana autentică de către pictorii de azi, mă refer atât la cei ce pictează biserici, cât şi la pictorii laici?»

Arhim. Efrem: Pictorii de azi nu sunt împiedicaţi a fi în duhul Tradiţiei în măsura în care sunt formaţi de pictori tradiţionali. Darul picturii autentice nu este numai o harismă a monahilor, ci şi a mirenilor. Dar pictorii laici, când pictează, să nu aibă şi ţigara lângă ei! În dreapta ţigara şi în stânga să aibă radioul cu muzică populară!

ÎPS Nicolae: «La sfârşit de secol şi de mileniu mai mulţi oameni, şi în special tinerii, sunt afectaţi de sindromul „şomaj”. Mulţi se află în pragul disperării şi au sentimentul că Însuşi Dumnezeu s-a întors de la ei. Ce putem face pentru aceştia? Cum pot fi scoşi din deznădejdea în care au căzut?»

Arhim. Efrem: Le vom da speranţă dacă şi ei vor avea tendinţa de a se încadra corect în Biserică. Dumnezeu nu respinge pe nimeni, nu uită pe nimeni, ci îi iubeşte pe toţi în mod egal, şi pe cei drepţi, şi pe cei păcătoşi. În mod egal! Deznădejdea vine din faptul că nu sunt integraţi bine, corect în Biserică, din pricina aceasta vine deznădejdea.

ÎPS Nicolae: Legat de aceeaşi întrebare, o alta: «Care credeţi că ar trebui să fie rolul Bisericii pentru ca tinerii din ţara noastră să nu mai fie nevoiţi să-şi părăsească pământul natal pentru a căuta o viaţă mai bună pe alte continente?»

Arhim. Efrem: Cred că Biserica trebuie să conlucreze cu politicul în această problemă socială. Cred că Biserica, în acest moment, poate să influenţeze chiar situaţii politice, să facă presiuni în momentul în care vede că anumiţi oameni politici nu-şi fac datoria în mod corect, pentru a le da tinerilor condiţii corespunzătoare ca să rămână în ţară.

ÎPS Nicolae: Întrebare puţin mai politică acum: «Ce credeţi, Prea Cuvioase Părinte, despre noile buletine?» Este vorba despre noile buletine de identitate din Grecia. Ziarele din ultimele zile anunţau că nu mai este nevoie ca în buletinul de identitate al fiecăruia să fie consemnată religia sau confesiunea căreia îi aparţine. Deci întrebarea este: «Ce credeţi despre noile buletine pe care statul grec le‑a acceptat?»

Arhim. Efrem: Grecia încă nu le-a acceptat, deşi Guver­nul primeşte mereu presiuni de la Comunitatea Europeană de la Bruxelles. Dar Biserica s-a opus şi nu cred că va lăsa să nu mai fie trecută religia în buletin. Pentru că încet-încet cred că europenii doresc să ascundă faptul că în ţările ortodoxe majoritari sunt creştinii ortodocşi. […]

ÎPS Nicolae: Era şi o întrebare despre masonerie, dar cred că Prea Cuviosul a răspuns cumva acestei întrebări. [O altă întrebare]: «Care este atitudinea corectă a unui ortodox în faţa unui credincios protestant care îl provoacă cu citate din Sfânta Scriptură?»

Arhim. Efrem: Trebuie, fără îndoială, ca şi ortodoxul să studieze Sfânta Scriptură, pentru că de multe ori noi ortodocşii ne arătăm dezinteresaţi în studierea Scripturii. Dar trebuie să ştim un lucru care este foarte important şi pe care nu îl acceptă deloc protestanţii, ci îl resping, acela că Sfânta Scriptură nu este izvorul revelaţiei noastre. Izvorul revelaţiei noastre este Sfânta Tradiţie, Tradiţie în care se cuprinde şi Sfânta Scriptură. De aceea Biserica sărbătoreşte anumite praznice care nu sunt amintite în Sfânta Scriptură.

ÎPS Nicolae: «Aş dori să aflu cum pot să păstrez viu Duhul lui Dumnezeu atunci când sunt la serviciu cu prieteni care nu-mi împărtăşesc opiniile, astfel încât toată urâţenia lumii fără Dumnezeu să nu mă îndepărteze şi pe mine pe nesimţite de la calea cea bună?»

Arhim. Efrem: Când lucraţi în anumite locuri în care există oameni care au alte concepţii, să vă rugaţi ca să nu fiţi influenţaţi de aceştia. „Cereţi şi vi se va da” (Matei 7, 7), iar harul vă va ajuta să nu fiţi influenţaţi.

ÎPS Nicolae: Iar acum o întrebare care cred că provine de la cineva care ascultă noaptea postul de Radio Bucureşti: «După cum ştiţi, slujba Prohodului Domnului din Vinerea Mare este o „invenţie” a călugărilor din Muntele Athos. Deci Prohodul Domnului l-au inventat călugării din Mun­tele Athos. Unii preoţi nu sunt de acord cu aceasta. Ei spun că ar trebui să fie o zi tristă pe care lumea să o respecte în linişte. Ce părere aveţi Prea Cuvioşia Voastră?» Într-o noapte, la postul de Radio Bucureşti, un preot care se întreţinea cu ascultătorii spunea că Prohodul Domnului este o creaţie foarte recentă din cercurile monahale de la Muntele Athos. Întrebarea deci este: «Ce credeţi, Prea Cuvioase, în legătură cu această afirmaţie?»

Arhim. Efrem: Este o slujbă veche. Au făcut-o călugării aghioriţi, dar a fost adoptată de întreaga Biserică Ortodoxă. Şi consider că cel care vrea să urmeze Tradiţia Bisericii trebuie să facă şi această slujbă, care a fost făcută de athoniţi, dar a fost adoptată de întreaga Biserică Ortodoxă.

ÎPS Nicolae: O întrebare mai uşoară, cred, pentru Părintele Stareţ: «Partea femeiască, deci femeile, se pot împărtăşi cu Trupul şi Sângele Domnului având capul descoperit, pantaloni şi vopsite?» Este o întrebare!

Arhim. Efrem: Răspundem tuturor celor care sunt interesaţi: nu este corect ca femeia să vină rujată pentru a se împărtăşi. Nu vă ascund că atunci când ies în lume şi vin femei rujate şi îmi sărută mâna, mi-o înroşesc toată. Cu atât mai mult când se duc să se împărtăşească, înroşesc şi linguriţa. Despre pantalonii femeii Părintele Porfirie a spus astfel: „Femeia care poartă pantaloni bărbăteşti, într-un mod indi­rect şi subconştient, dobândeşte o conştiinţă bărbătească.” De aceea are mereu certuri cu soţul.

ÎPS Nicolae: Iată o altă întrebare interesantă: «Sunt creştină ortodoxă. Particip la liturghii în bisericile ortodoxe. Mă rog şi mă spovedesc în Biserica Ortodoxă. Cu toate acestea, de câţiva ani, ţin postul sfântului Anton—este vorba de Anton de Padova—cu cele treisprezece marţi şi mi-a fost de mare ajutor. Ce părere aveţi despre acest post al sfântului Anton, altul decât Sfântul Antonie cel Mare?» Poate Prea Cuviosul nu ştie: există acest obicei care se practică şi aici, de a ţine postul sfântului Anton de Padova. Şi mulţi credincioşi se simt ajutaţi ţinând acest post.

Arhim. Efrem: În mod oficial Biserica Ortodoxă Română a răspuns la această problemă? Înalt Prea Sfinţia Voastră, ce spune Biserica Ortodoxă Română în mod oficial despre această chestiune?

ÎPS Nicolae: Ca unul care m-am ocupat de viaţa Sfântu­lui Antonie cel Mare, vrând-nevrând am ajuns să mă interesez şi ce a fost cu sfântul Anton de Padova. Şi unul şi altul au fost doi sfinţi ai Bisericii creştine care au dobândit, să zic aşa, aura sfinţeniei, chiar dacă au aparţinut la Biserici difer­ite. De aceea în Biserica Ortodoxă Română nu s-a adoptat o atitudine potrivnică celor care ţin acest post al sfântului Anton de Padova. Mai ales că, creştinii obişnuiţi îl asimilează pe Antonie de Padova Sfântului Antonie cel Mare, unul din întemeietorii vieţii monahale.

Arhim. Efrem: Este înainte de Schismă sfântul Antonie de Padova?

ÎPS Nicolae: Din păcate după…

Arhim. Efrem: Biserica trebuie să ia atitudine şi să spună să înceteze această „tradiţie” de vreme ce este după Schismă şi este făcută din neştiinţă.

ÎPS Nicolae: Nu vreau să îl contrazic pe Părintele Stareţ, dar sfinţenia depăşeşte limitele confesionale! Dar asta este o problemă mai complicată…

O altă întrebare: «Cum văd cei de la Muntele Athos moartea? Aţi putea să ne vorbiţi puţin mai detaliat despre problema aceasta a morţii?»

Arhim. Efrem: Călugării din Athos convieţuiesc cu moartea şi, de multe ori, la câte o înmormântare, mai ales dacă este un monah virtuos, simţim bucuria Învierii. Şi chiar pot să spun ce se întâmplă cu trupurile monahilor aghioriţi adormiţi: oricâte zile ar rămâne neîngropate, nu devin rigide! Acum câţiva ani, la Nea Skiti, am găsit un călugăr la cincisprezece zile după ce adormise. Bineînţeles, trupul său avea un miros neplăcut, dar era neînţepenit, moale. Este un dar special al Maicii Domnului pentru călugării din Athos.

ÎPS Nicolae: «Dacă o persoană s-a născut într-o familie neortodoxă, catolică sau protestantă şi nu are niciodată ocazia de a cunoaşte cu adevărat Biserica Ortodoxă, acea persoană se va mai putea mântui?»

Arhim. Efrem: Dacă persoana s-a născut într-o altă confesiune creştină, iar nu în Biserica Ortodoxă—şi eu merg chiar mai departe: dacă cineva s-a născut musulman, fără a cunoaşte nimic [despre creştinism]—cum îl va judeca Dumnezeu? Ştim că Dumnezeu este izvorul a toată dreptatea şi deci, aşa cum subliniază Sfântul Apostol Pavel, îl va judeca în funcţie de conştiinţa lui (cf. Romani 2, 14-16). Oricum, trebuie să ştim că adevăratul drum către mântuire este, fără îndoială, Ortodoxia.

ÎPS Nicolae: Un bilet spune următoarele: «Se pun multe întrebări în această seară aici şi este bine acest lucru, întrucât răspunsurile sunt cele mai avizate. Eu nu vreau să întreb nimic, vreau doar să expuneţi preţ de câteva minute un cuvânt folositor care să reunească, într-un fel, neliniştile noastre ale tuturor şi să ne îndemnaţi prin aceasta la a privi mai serios spre mântuirea sufletului.»

Arhim. Efrem: Mesajul pe care vreau să vi-l transmit este: niciodată să nu vă pierdeţi nădejdea în Dumnezeu şi totdeauna când aveţi momente grele să vă rugaţi cu insistenţă şi, cu siguranţă, Dumnezeu vă va ajuta. Zicea pururea pomenitul Gheron Iosif Isihastul, unul dintre Bătrânii athoniţi contemporani, că la sfârşitul răbdării extenuante se va arăta în mod simţit harul Duhului Sfânt.

ÎPS Nicolae: Vă rugăm să ne spuneţi câteva lucruri de esenţă pe care le cunoaşteţi de la Gheron Iosif Isihastul, de la Bătrânul Iosif Isihastul.

Arhim. Efrem: Gheron Iosif Isihastul a adormit în 1959 în ziua Adormirii Maicii Domnului. A fost un om care s-a silit mult pe sine însuşi, un om care s-a îndeletnicit mult cu rugăciunea. Fiii săi duhovniceşti au contribuit mult la repopu­larea Sfântului Munte şi a mănăstirilor din afara Sfântului Munte, ori din afara Greciei. Într‑o zi, un cunoscut de‑al său, mirean—după cum acesta însuşi ne-a povestit—s-a dus la peştera unde locuia Bătrânul împreună cu patru ucenici de-ai săi şi Gheron Iosif i-a spus: „Vezi aceşti călugăraşi care sunt împreună cu mine? Va veni vremea când vor umple Sfântul Munte cu monahi!” Astăzi, şase mănăstiri din cele douăzeci sunt fiice duhovniceşti ale lui Gheron Iosif Isihastul. Dacă citeşte cineva viaţa lui şi scrisorile sale va vedea că teologia şi viaţa lui sunt palamitice6. Iar el s-a străduit foarte mult ca această teologie a Sfântului Grigorie Palama să revină în Sfântul Munte. Pentru că împărtăşirea deasă ajută foarte mult pe cei ce se nevoiesc, ca să devină sălaş al harului dumnezeiesc.

ÎPS Nicolae: Întrebare foarte actuală acum, vine de la doi participanţi întrebarea aceasta: «Ce părere aveţi despre cei care sunt angajaţi ai băncilor? Ştim că banca este templul lui mamona.»

Arhim. Efrem: Dacă templul lui mamona nu vrea să fie duşman Bisericii lui Dumnezeu, atunci nu ne opunem. Putem spune la fel cum a zis Domnul: „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.”

ÎPS Nicolae: O altă întrebare, desigur, mai puţin duhovnicească: «Ce părere aveţi despre Biserica Ortodoxă Rusă şi care este relaţia Sfântului Munte cu Biserica Ortodoxă Rusă, Biserică care are mănăstiri la Muntele Athos?»

Arhim. Efrem: Un ascet rus care a vieţuit destul de mulţi ani în Sfântul Munte, în copilărie a apucat vremea revoluţiei lui Lenin. Atunci când ortodocşii erau alungaţi, după cum el însuşi spunea Bătrânilor noştri, a existat un moment în care creştinii deznădăjduiţi intrau în grupuri masive în biserici spre a nu fi omorâţi de comunişti. Într-o biserică cu hramul Sfinţilor Apostoli a intrat multă lume, iar comuniştii au dat foc bisericii. Din cauza fumului s-au asfixiat toţi şi au murit. Acesta însă s-a urcat pe o coloană care era aproape de fereastră, a putut să respire şi a supravieţuit. După cum singur a mărturisit, îndată ce murea cineva în biserică, vedea pe cei doisprezece Apostoli că dădeau o cunună sufletului celui adormit. Şi au spus Apostolii: „Ceea ce se întâmplă acum este un canon, pentru că aţi rătăcit de la calea corect ortodoxă. Acest canon va dura şaptezeci de ani.” Tânărul acela a intrat mai apoi în Sfântul Munte, s-a călugărit şi a povestit aceste lucruri cu mult timp în urmă. Vedeţi, acum, după şaptezeci de ani, a căzut comunismul fără vărsare de sânge, a căzut ca un castel din cărţi de joc. Deci canonul Rusiei s-a încheiat.

Noi, ca Sfânt Munte, avem relaţii foarte bune cu ruşii, iar Mănăstirea Vatopedi are o legătură tradiţională cu Rusia, pentru că Sfântul Maxim Grecul, care a fost călugăr la Vatopedi, a fost trimis în Rusia în veacul al XVI-lea şi a devenit luminător al poporului rus. Acum câţiva ani ne-am dus la Moscova şi ne-au dat o parte din moaştele Sfântului Maxim Grecul pe care le-am adus la Vatopedi. La rugămintea Patriarhului Rusiei, când ne-am dus acolo am luat împreună cu noi şi o copie a uneia dintre icoanele noastre făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, „Pantanassa”, icoană care are deosebitul dar de a tămădui pe cei care suferă de boala cancerului. Deoarece unui preot care lucra într-un spital i-am dat mai multe vederi cu reprezentarea acestei icoane şi, cu toate că erau nişte copii de hârtie, au făcut acolo multe mi­nuni, Biserica din Rusia ne-a rugat să facem o copie pe lemn a acestei icoane şi ne-au primit cu mare cinste la aeroportul din Moscova atunci când am adus-o. Iar astăzi, după cum ni se spune, icoana este izvor de tămăduire pentru mulţi credincioşi. Vin însă mulţi ruşi şi la Sfântul Munte—după cum ştiţi, există şi o mănăstire în care vieţuiesc monahi ruşi—şi se folosesc foarte mult (…).

ÎPS Nicolae: S-a împlinit ora opt. Întrebări ar mai fi foarte multe, dar pentru că aşa am convenit cu Prea Cuvio­sul Arhimandrit, Stareţ al Vatopedului, ne oprim aici. Sigur, cu regretul de a nu fi putut sta mai mult de vorbă. Dânsul trebuie să plece încă în această seară la Alba Iulia, aşa încât, repet din nou, ne oprim aici. Aş vrea să vă asigur că pomelnicele pe care le-aţi adus aici ajung, cum se vede în acest mo­ment, ajung la Prea Cuviosul Stareţ…