Monahul Ștefan „Americanul”

Părintele Ștefan a viețuit în Chilia Nașterii Maicii Domnului ce aparține de Schitul Sfânta Ana din Sfântul Munte. Arătându-se un ucenic desăvârșit, a trăit cu lepădare de sine, în nevoință și în deplină ascultare. A fost cel din urmă dintre Părinții care s-au nevoit aici și s-a făcut, totodată, următor vieții și petrecerii împodobite de virtuți a cuvioasei obști aflate sub ascultarea Egumenului Mănăstirii Grigoriu (inițial al Mănăstirii Konstamonitou), precum și Starețului său, Preacuviosului Arhimandrit Ioachim. Fiindcă venise, ca și povățuitorul său, din America, le era cunoscut tuturor drept „Ștefan Americanul”.

Monahul Ștefan, plin de dragoste, de simplitate și de bunătate, l-a slujit cu multă dăruire pe Starețul său, Arhimandritul Ioachim, până în ultima clipă a vieții acestuia, învrednicindu-se de a primi binecuvântarea unui Gheronda cu adevărat sfânt. Mult s-a bucurat de această merindă duhovnicească de seamă, dăruită de cel ce i-a fost Părinte și Stareț!

După cuvioasa adormire a Starețului său, monahul Ștefan, nemaiavând un Gheronda pe care să-l slujească, mergea pe la Mănăstiri, cerând milostenie. Orice îi dădeau: pesmeți, orez, zahăr, boabe și alte alimente și legume, le împărțea Părinților bătrâni, bolnavi și țintuiți la pat în alte Chilii, la Schitul Sfânta Ana, Sfânta Ana Mică, Katounákia, Karoúlia și în genere oriunde s-ar fi aflat vreun bătrânel bolnav.

Aceasta i-a fost slujirea întregii sale vieți, fiind întotdeauna gata de a se ruga și de a îi sluji pe frații săi aflați în suferință, cu zâmbetul pe buze, cu metania în mână, cu rugăciunea în inimă și desaga în spate, arătându-se ostaș înarmat al Stăpânului Hristos, „Samarineanul cel milostiv”.

Astfel împlinea două mari porunci: dragostea către Dumnezeu și dragostea către aproapele, având credință adâncă în cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a zis: „În aceste două porunci se cuprind toată legea și proorocii” (Mt. 22, 40).

Moartea l-a aflat pregătit, zburând din această lume, după o ușoară boală, precum o pasăre, întărit cu multele și nenumăratele binecuvântări pe care le-a primit atât de la Starețul său, cât și de la toți cei pe care i-a hrănit și i-a ajutat în tot chipul, prin purtarea sa de grijă. A plecat cu multă îndrăzneală spre legiuitorul luptei, Domnul și Dumnezeul nostru Iisus Hristos, pentru a lua cununa biruinței și a-I spune Dreptului Judecător aceste cuvinte rostite de dumnezeiescul Apostol Pavel: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârșit, credința am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptății, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător” (II Tim. 4,7-8), pentru a se bucura, fiind încununat, și a slăvi pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, împreună cu toți Sfinții și Părinții Aghioriți.

Văstar al acestei obști virtuoase, în sânul căreia a primit primele raze duhovnicești, lucrând virtuțile și smerenia, este și Preacuviosul Arhimandrit Heruvim Karámbelas, care, cu harul lui Dumnezeu și cu binecuvântarea Starețului său, a întemeiat asociația duhovnicească „O Paráklitos (Mângâietorul)” și Sfânta Mănăstire din Oropós, prin a cărei frățime Biserica a cules și încă va mai culege mulțime de roade duhovnicești și foloase sufletești.

Părintele Heruvim, prin vorbele sale și prin cuvântul scris, a deșteptat multe suflete, îndrumându-le, cu harul „Mângâietorului”, pe calea lui Dumnezeu. Pe mulți i-a mângâiat și i-a ajutat sufletește, mai cu seamă în ultima vreme, prin minunatele sale cărți despre „Părinți aghioriți contemporani”.